Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

27 defini╚Ťii pentru merit

M├ëRIT, merite, s. n. Calitate, ├«nsu╚Öire remarcabil─â care face pe cineva sau ceva s─â fie vrednic de stim─â, de laud─â, de r─âsplat─â; valoare, virtute. ÔŚŐ Loc. adv. Pe merit = pe bun─â dreptate, justificat. ÔÇô Din fr. m├ęrite.
MERIT├ü, m├ęrit, vb. I. Tranz. A fi vrednic de r─âsplat─â sau de pedeaps─â potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul s─â primeasc─â o r─âsplat─â (bun─â sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ÔÖŽ A justifica, a ├«ndrept─â╚Ťi pre╚Ťuirea, interesul sau grija care i se acord─â. ÔÖŽ Spec. (Despre m─ârfuri, obiecte de schimb) A justifica pre╚Ťul cerut; a face, a valora. ÔÇô Din fr. m├ęriter.
M├ëRIT, merite, s. n. Calitate, ├«nsu╚Öire remarcabil─â care face pe cineva sau ceva s─â fie vrednic de stim─â, de laud─â, de r─âsplat─â; valoare, virtute. ÔŚŐ Loc. adv. Pe merit = pe bun─â dreptate, justificat. ÔÇô Din fr. m├ęrite.
MERIT├ü, m├ęrit, vb. I. Tranz. A fi vrednic de r─âsplat─â sau de pedeaps─â potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul s─â primeasc─â o r─âsplat─â (bun─â sau rea); a i se cuveni, a meritarisi. ÔÖŽ A justifica, a ├«ndrept─â╚Ťi pre╚Ťuirea, interesul sau grija care i se acord─â. ÔÖŽ Spec. (Despre m─ârfuri, obiecte de schimb) A justifica pre╚Ťul cerut; a face, a valora. ÔÇô Din fr. m├ęriter.
M├ëRIT, merite, s. n. Ceea ce face pe o persoan─â vrednic─â de pre╚Ťuire, ca urmare a unor ac╚Ťiuni valoroase; vrednicie; p. ext. ├«nsu╚Öire, talent, pricepere. ╚śi-a f─âcut un nume destul de cunoscut, numai prin munca ╚Öi meritele lui. VLAHU╚Ü─é, O. A. III 62. Fur─â omor├«╚Ťi atunci... ╚Öi mul╚Ťi al╚Ťii, vesti╚Ťi prin meritul ╚Öi avu╚Ťiile lor. B─éLCESCU, O. II 258. ÔŚŐ Loc. adj. De (un mare) merit = valoros, meritoriu. Crea╚Ťiunea lui [Caragiale] e original─â ╚Öi de un mare merit. GHEREA, ST. CR, II 147.
MERIT├ü, m├ęrit, vb. I. Tranz. A i se cuveni cuiva ceva (bun sau r─âu) ca r─âsplat─â a ac╚Ťiunilor sale, a fi vrednic de ceva. M─âcar prietene╚Öte crez c─â meritam un r─âspuns. GHICA, 606. Merit─â o pedeaps─â exemplar─â. B─éLCESCU, O. II 271. Sim╚Ť chinuire at├«t mai amar─â, Cu c├«t a mea soart─â eu n-am meritat. AlEXANDRESCU, M. 40. ÔŚŐ Absol. (Rar) Am cerut un cuv├«nt bun, dac─â scrisul meu merit─â. C. PETRESCU, C. V. 149. ÔÖŽ A avea o valoare suficient─â pentru a justifica pre╚Ťuirea, atitudinea sau grija cuiva. Nu ╚Ötiu dac─â merit─â s─â m─â ocup de ea. DUMITRIU, N. 38.
m├ęrit s. n., pl. m├ęrite
merit├í (a ~) vb., ind. prez. 3 m├ęrit─â
m├ęrit s. n., pl. m├ęrite
merit├í vb., ind. prez. 1 sg. m├ęrit, 3 sg. ╚Öi pl. m├ęrit─â
MÉRIT s. v. valoare.
MERITÁ vb. 1. (înv.) a învrednici, a meritarisi. (~ laudele noastre.) 2. v. face. 3. a i se cuveni. (~ o bătaie!)
Merit Ôëá meteahn─â, neajuns, viciu
M├ëRIT s.n. Ceea ce face pe cineva demn de stim─â, de pre╚Ťuire, de considera╚Ťie; ceea ce face ca un lucru s─â fie folositor ╚Öi valoros. [Pl. -te, -turi. / < fr. m├ęrite, it. merito, lat. meritum].
MERIT├ü vb. I. tr. A i se cuveni, a fi vrednic de ceva. ÔÖŽ A avea calit─â╚Ťi, merite care ├«ndrept─â╚Ťesc stima, pre╚Ťuirea cuiva. [P.i. m├ęrit, 3,6 -t─â. / < fr. m├ęriter, it., lat. meritare].
M├ëRIT s. n. calitate (deosebit─â) care face pe cineva sau ceva demn de stim─â, de pre╚Ťuire; valoare. (< fr. m├ęrite, lat. meritum)
MERIT├ü vb. tr. a fi vrednic de ceva; a i se cuveni. ÔŚŐ a justifica stima, pre╚Ťuirea, interesul. ÔŚŐ (despre m─ârfuri) a justifica pre╚Ťul, a valora. (< fr. m├ęriter, lat. meritare)
M├ëRIT ~e n. 1) Calitate deosebit─â care impune respect, laud─â sau recompens─â. 2) Ansamblu de calit─â╚Ťi intelectuale sau morale. /<fr. m├ęrite
A MERIT├ü m├ęrit 1. tranz. 1) (avantaje sau inconveniente) A fi ├«n drept s─â ob╚Ťin─â sau s─â sufere (├«n conformitate cu cele ├«nf─âptuite). ~ laud─â. ~ o pedeaps─â. ~ respectul. 2) (despre ac╚Ťiuni, lucruri) A face s─â fie necesar; a necesita; a cere; a reclama; a comporta. Aceast─â noutate merit─â confirmare. 3) A fi demn de a avea al─âturi de sine (├«n via╚Ť─â). 2. intranz. A avea merite (├«ntr-un anumit domeniu). /<fr. m├ęriter
merit n. 1. ceea ce face demn de stimă, de recompensă sau pedeapsă; 2. ceea ce un lucru are bun în sine: operă de merit.
merità v. 1. a fi demn de: a merita o recompensă; 2. a-și atrage: a merita o pedeapsă; a bine merità de, a fi adus sau a aduce încă servicii mari.
1) *m├ęrit n., pl. e (lat. m├ęritum, merit). Valoarea une─ş persoane sa┼ş ac╚Ťiun─ş: om, carte, oper─â de merit.
2) *m├ęrit, a -├í v. tr. (d. merit s. n.; lat. m├ęrito, -├íre, a c├«╚Ötiga pin munc─â, d. mer├ęre ╚Öi mer├ęri, a merita, a c├«╚Ötiga). ├Äs demn de: a merita o recompens─â sa┼ş o pedeaps─â, or─ş-ce scrisoare cuviinc─şoas─â merit─â r─âspuns. A binemerita de la patrie (lat. de patria bene mereri), a merita recuno╚Ötin╚Ťa patrii─ş p. mar─ş servici─ş.
MERIT s. valoare, (înv.) vrednicie. (Lipsit de orice ~.)
MERITA vb. 1. (înv.) a învrednici, a meritarisi. (~ laudele noastre.) 2. a face. (Dai un ban, dar ~.) 3. a i se cuveni. (~ o bătaie!)
PARIS VAUT BIEN UNE MESSE (fr.) Parisul merit─â o liturghie ÔÇô Cuvinte memorabile rostite de Henric al IV-lea, care pentru a ob╚Ťine tronul Fran╚Ťei, a trecut de la protestantism la catolicism. Justificare a unui act de renegare prin avantajele pe care le ofer─â.
nu se merit─â! expr. (glum.) nu merit─â osteneala![1]

Merit dex online | sinonim

Merit definitie

Intrare: merit (pl. merituri)
merit pl. merituri
Intrare: merit (pl. merite)
merit pl. merite substantiv neutru
Intrare: merita
merita verb grupa I conjugarea I