merinde definitie

2 intrări

13 definiții pentru merinde

MERÍNDE, merinde, s. f. Hrană (rece) pe care o ia cineva când pleacă la drum sau la lucru; p. gener. alimente, hrană, mâncare. – Lat. merenda.
MERÍNDE, merinde, s. f. Hrană (rece) pe care o ia cineva când pleacă la drum sau la lucru; p. gener. alimente, hrană, mâncare. – Lat. merenda.
MERÍNDE, merinde, s. f. (Mai ales la pl.) Hrană rece pe care o ia cineva cînd pleacă la drum sau la lucru; p. ext. provizii de alimente; mîncare. Șeile cu poclăzile, pentru căluții cei pagi, erau gata, cu trăistile cu merinde aninate de boturi. SADOVEANU, B. 105. A fost nevoit să-și ieie tălpășița spre Humulești lăsind toate merindele sale în stăpînirea noastră. CREANGĂ, A. 102. Cîrd de fete și neveste de la sat aduc merinde. ALECSANDRI, P. A. 121.
merínde s. f., art. meríndea, g.-d. art. meríndei; pl. merínde
merínde s. f., art. meríndea, g.-d. art. meríndei; pl. merínde
MERÍNDE s. pl. v. aliment, hrană, mâncare.
meríndă (merínde), s. f. – Provizii. – Var. merinde. Megl., mr. mirinde „ora de gustare”, istr. merinde. Lat. merenda (Pușcariu 1059; Candrea-Dens., 1081; REW 5521), cf. it. merenda, prov. merendo, sp. merienda. – Der. merindare, s. f. (pînză, șervet în care se aduc proviziile); merinzar, s. m. (furnizor). Cf. megl. mirindz, mirindari „a lua o gustare; a se odihni”. – Din rom. provin rut. merendja, merendaty, pol. dialectal mierenda, mierend(z)ać (Miklosich, Wander., 10; Candrea, Elemente, 403; Berneker, II, 37), și mag. meringya (Edelspacher 19).
MERÍNDE ~ f. pl. Hrană rece luată la lucru sau la drum. /<lat. merenda
merinde f. pl proviziuni de drum. [Lat. MERENDA, mâncare între prânz și cină: românește cu sensul generalizat].
merínde f. pl. (lat. merénda, prînz, d. merére, a merita, a cîștiga; it. merenda, ojină, prînz intermediar între amează și seară; pv. merendo, vfr. marende, sp. merienda. D. rom. vine ung. meringya, rut. merinde, slovac merenda). Proviziunĭ, mîncare luată pe drum. – În Trans. și Mold. nord e fem. sing. (ca încălțăminte): purtînd merindea luĭ săracă (VR. 1911, 8, 222). – P. pl., cp cu colindă.
merinde s. pl. v. ALIMENT. HRANĂ. MÎNCARE.
merínde, s.f., pl. – Provizii, hrană rece, pe care o ia cineva când pleacă la drum. – Lat. merenda „gustare de după-amiază” (Pușcariu, CDDE, cf. DER; Șăineanu, Scriban, DEX, MDA). Cuvânt rom. > ucr. merendá, pol. dial. mierynda, slov. merinda (Miklosich, Candrea, Berneker, cf. DER), magh. meringya (Edelspacher, cf. DER).
merínde, s.f., pl. – Provizii, hrană rece, pe care o ia cineva când pleacă la drum. – Lat. merenda „gustare de după-amiază”; Cuvânt rom. preluat în ucr. (merendá), pol. (mierynda), slovacă (merinda), magh. (meringya).

merinde dex

Intrare: merinde
merinde substantiv feminin
Intrare: merindă
merindă