merișor definitie

23 definiții pentru merișor

MERIȘÓR1, merișori, s. m. 1. Diminutiv al lui măr1. 2. Numele a doi arbori din familia rozaceelor, cu flori melifere: a) arbore originar din Siberia, cu frunze aproape rotunde, cu flori albe sau roz, cultivat pentru fructele sale din care se prepară dulceață (Pirus baccata); b) (reg.) scoruș. 3. Mic arbust de munte din familia ericacee, cu frunze în permanență verzi, cu flori melifere de culoare albă sau roșiatică și cu fructe comestibile; smirdar (Vaccinium vitis idaea). 4. Cimișir. – Măr1 + suf. -ișor.
MERIȘÓR2, merișoare, s. n. 1. Diminutiv al lui măr2. 2. Fructul merișorului1 (2), de mărimea unei cireșe sau a unei nuci, de culoare roșiatică sau galbenă, cu gust dulce, adesea folosit pentru dulceață. 3. Fructul merișorului1 (3), cu aspect de bacă roșie, comestibil. – Măr2 + suf. -ișor.
MERIȘÓR1, merișori, s. m. 1. Diminutiv al lui măr1. 2. Numele a doi arbori din familia rozaceelor, cu flori melifere: a) arbore originar din Siberia, cu frunze aproape rotunde, cu flori albe sau roz, cultivat pentru fructele sale din care se prepară dulceață (Pirus baccata); b) (reg.) scoruș. 3. Mic arbust de munte cu frunze în permanență verzi, cu flori melifere de culoare albă sau roșiatică și cu fructe comestibile; smirdar (Vaccinium vitis idaea). 4. Cimișir. – Măr1 + suf. -ișor.
MERIȘÓR2, merișoare, s. n. 1. Diminutiv al lui măr2. 2. Fructul merișorului1 (2), de mărimea unei cireșe sau a unei nuci, de culoare roșiatică sau galbenă, cu gust dulce, adesea întrebuințat pentru dulceață. 3. Fructul merișorului1 (3), cu aspect de bacă roșie, comestibil. – Măr + suf. -ișor.
MERIȘOÁRE s. f. pl. Fructele merișorului1 (2).
MERIȘÓR2, merișoare, s. n. Diminutiv al lui măr2. Lupul.. îi spuse: ține, Făt-Frumos, acest merișor. ISPIRESCU, E. 75. Merișor că-i întindea, Spre mîncare i-l dedea. TEODORESCU, P. P. 440. Cîte fete ardelene Toate-s negre la sprîncene... Albișoare, roșioare Ca și niște merișoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 28.
MERIȘÓR1, merișoriși s. m. 1. Diminutiv al lui măr1. Crescut-au Doi merișori nalți, Nalți și minunați. TEODORESCU, P. P. 79. 2. Mic arbust de munte, cu frunzele totdeauna verzi, cu flori albe sau roșietice și cu fructe în formă de bobițe roșii folosite în alimentație (Vaccinium vitis idaea). ♦ Cimișir; frunzele acestui arbust. Doi școlari eminenți și-au disputat cununa de merișor, smulgînd admirația profesorilor. CARAGIALE, O. II 186.
merișór1 (plantă) s. m., pl. merișóri
merișór2 (fruct) s. n., pl. merișoáre
merișór (plantă) s. m., pl. merișóri
merișór (fruct) s. n., pl. merișoáre
MERIȘÓR s. (BOT.) 1. (Vaccinium vitis-idaea) smirdar, coacăz-de-munte, (reg.) coacăză, cocăzar. 2. (Pyrola secunda) brăbănoc, perișor, (reg.) verdeața-iernii.
MERIȘÓR s. v. brăbănoi, cimișir, ghimpe, rozmarin-de-munte, saschiu, scoruș, smirdar, sunătoare.
MERIȘÓR1 ~i m. (diminutiv de la măr) Mic arbust din regiunile muntoase, cu frunze persistente, cu flori albe sau roz și cu fructe comestibile în formă de boabe roșii. /măr + suf. ~ișor
MERIȘÓR2 ~oáre n. Fructul merișorului. /măr + suf. ~ișor
merișor m. 1. plantă cultivată adesea prin grădini, parcuri și cimitire (Vinca): din merișor se fac coroane pentru școlarii premiați; 2. (turcesc) cimșir; 3. arbust cu fructe roșii ca mărgeanul sau galbene, numite merișoare de mărimea cireșelor, din căre se face dulceață (Pirus baccata). [V. măr].
merișór m. (d. măr). Cimșir, o plantă lemnoasă perpetuŭ verde (luxus sempérvirens). Coacăz, cocăzar, un copăcel perpetuŭ verde care crește pin stîncĭ și produce niște boabe roșiĭ comestibile numite „merișoare” (vaccinium vitis idaea). Un fel de măr care face mere micĭ cît vișinele și cu coadă foarte lungă (pirus baccata). Pervincă. Scoruș sălbatic (Buc.). Perișor (pirola secunda). Alte plante cu acelașĭ nume. S. n., pl. oare. Fruct de merișor.
pervíncă f., pl. e și ĭ (lat. pervinca, fr. pervenche). O plantă de grădină cu tulpina întinsă pe pămînt (vinca herbácea) saŭ tîrîtoare (vinca minor), cu florĭ albastre, roșiĭ și rar albe. – Se maĭ numește și brebănoc, cununiță, foĭofiŭ, foĭofoĭ, fonfiŭ, fonchiŭ, foaĭe’n fir, merișor, saschiŭ ș. a.
MERIȘOR s. (BOT.) 1. (Vaccinium vitis idaea) smirdar, coacăz-de-munte, (reg.) coacăză, cocăzar. 2. (Pyrola secunda) brăbănoc, perișor, (reg.) verdeața-iernii.
merișor s. v. BRĂBĂNOI. CIMIȘIR. GHIMPE. ROZMARIN-DE-MUNTE. SASCHIU. SCORUȘ. SMIRDAR. SUNĂTOARE.
MERIȘOR, trecătoare în Carpații Meridionali, între culmile de S ale M-ților Șureanu și cele de N ale M-ților Retezat, care permite legătura între Depr. Petroșani și Hațeg-Pui. Străbătută de o cale ferată și o șosea modernizată. Alt.: 759 m. Cunoscută și sub numele de pasul Bănița.
Merescu, Meriș/an, -or v. Măr 3, 5, 6.
BUXUS L. BUXUS, CIMIȘIR, MERIȘOR, fam. Buxaceae. Gen originar din Asia, America, Europa, cca 30 specii, arbust (pînă la 5 m înălțime), cu port tufos. Frunze (cca 3 cm lungime) persistente, alterne sau opuse, coriacee, ovate sau eliptice, pe partea superioară verzi-închis, lucioase, pe dos verzi-palid. Flori unisexuat-monoice (perigon pe tip 4, 4 stamine, ovar trilocular), mici, albe- verzui sau galbene-verzui, în fascicule. înflorește în apr.-mai. Fructe roșii, globuloase.

merișor dex

Intrare: merișor (plantă)
merișor 1 s.m. substantiv masculin
Intrare: merișor (fruct)
merișor 2 s.n. substantiv neutru
Intrare: Merișor
Merișor
Intrare: Merișor
Merișor