MEREDÉU, meredeie, s. n. (Reg.) 1. Minciog. 2. Unealtă de lemn pentru frământat cașul, în formă de furculiță sau de scândurică cu zimți. – Et. nec.

MEREDÉU, meredeie, s. n. (Reg.) 1. Minciog. 2. Unealtă de lemn pentru frământat cașul, în formă de furculiță sau de scândurică cu zimți. – Et. nec.

MEREDÉU¹, meredeie, s. n. Unealtă de pescuit în formă de sac făcută dintr-o plasă de ață sau de sîrmă. Pregătim meredeul: cum vezi, e o cupă de sîrmă împletită, întărită în capătul unui băț. SADOVEANU, N. F. 89.

MEREDÉU², meredeie, s. n. Unealtă de lemn zimțată pe o parte, cu care se frămîntă cașul.

meredéu (reg.) s. n., art. meredéul; pl. meredéie

meredéu s. n., art. meredéul; pl. meredéie

MEREDÉU s. v. minciog, răvar.

meredéu (meredéie), s. n. – (Trans.) Plasă de pește. Mag. mereggyű (Drăganu, Dacor., VII, 137). Mai înainte, Tiktin și Candrea propuseseră mag. meritö „vas de scos apă”; iar Scriban, Arhiva, XXX, 282, un mag. merőedeny, din méritni „a scoate apă” și edény „vas”. Cf. sb. meredov „undiță”, care provine tot din mag.

meredeu n. Mold. 1. lemn zimțat într’o parte cu care se frământă cașul; 2. ciorpac. [Cf. ung. MERITÖ, ciorpac].

meredéŭ n., pl. eĭe (ung. meröedény, vas de scos apa, d. méritni, a scoate apă, și édeny, vas. Cp. cu cercală, cĭorpac, posfat). Est. Cĭorpac (micĭog, tîrboc) mic de scos din năvod peștele prins. Coș de nuĭele de ținut în apă peștele viŭ (V. juvelnic). – La Damé și Cdr. greșit cu înț. de „brighidăŭ”.

meredeu s. v. MINCIOG. RĂVAR.