mere definitie

81 definiții pentru mere

MĂR2, mere, s. n. 1. Fruct al mărului1, de formă rotundă-turtită și de diferite culori. ◊ Expr. (Adverbial) A bate (sau a face, a lăsa) măr (pe cineva) = a bate foarte tare (pe cineva). ◊ Compus: (reg.) măr-gutuie = gutuie. ♦ Mărul discordiei = cauza neînțelegerii sau dușmăniei dintre mai multe persoane. 2. (În sintagma) Mărul lui Adam = proeminență a zgârciului tiroidian, vizibilă la bărbați în partea anterioară a gâtului; nodul gâtului. – Lat. melum.
MÉRE vb. III v. merge.
MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ◊ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățământ. ♦ (Înv. și reg.; despre ființe și lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ◊ Expr. A merge prea departe = a-și îngădui prea multe, a depăși limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoți, a întovărăși, a acompania. ◊ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfășura concomitent, a se înlănțui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărți) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre știri, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ◊ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbește. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acțiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfășura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcționa. 2. (Despre ființe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuși, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ◊ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se folosi (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. și pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ◊ Expr. Așa mai merge = așa se potrivește, e bine, îmi convine. Treacă (și meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”.
MĂR2, mere, s. n. 1. Fruct al mărului1, de formă rotundă-turtită și de diferite culori. ◊ Expr. (Adverbial) A bate (sau a face, a lăsa) măr (pe cineva) = a bate foarte tare (pe cineva). ◊ Compus: (reg.) măr-gutuie = gutuie. ♦ Mărul discordiei = cauza neînțelegerii sau dușmăniei dintre mai multe persoane. 2. (În sintagma) Mărul lui Adam = proeminență a zgârciului tiroidian, vizibilă la bărbați în partea anterioară a gâtului; nodul gâtului. – Lat. melum.
MÉRE vb. III v. merge.[1]
MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ◊ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legătură cu verbul „a bate” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățământ. ♦ (Înv. și reg.; despre ființe și lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ◊ Expr. A merge prea departe = a-și îngădui prea multe, a depăși limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoți, a întovărăși, a acompania. ◊ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfășura concomitent, a se înlănțui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărți) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre știri, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ◊ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbește. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acțiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfășura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcționa. 2. (Despre ființe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuși, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ◊ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se întrebuința (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. și pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ◊ Expr. Așa mai merge = așa se potrivește, e bine, îmi convine. Treacă (și meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”.
MĂR2, mere, s. n. 1. Fructul mărului1. Și de-a soarelui căldură Voi fi roșie ca mărul. EMINESCU, O. I 55. Fetele tinere ivesc fețele rumene ca mărul prin obloanele deschise. ID. N. 51. Cu mîndra de-acum un an Dintr-un măr mă săturam. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 155. Merele putrede strică și pe cele bune (= exemplele rele exercită o influență dăunătoare). Mărul nu cade departe de pom (= copilul seamănă cu părinții săi). ◊ Mărul discordiei v. discordie.Expr. A bate (sau a lăsa) măr (pe cineva) = a bate rău (pe cineva). Fira a fost luată de mama ei și bătută acasă măr. PAS, Z. 1125. Lipsești de.-a- ice, Că-ți sar în păr Și te bat măr. ALECSANDRI, T. I 111. Ia-l cu mîinile de păr să-l pisez, să ți-l las măr. PANN, P. V. I 113. ◊ Specii: măr crețesc v. crețesc; măr domnesc v. domnesc; măr dulce v. dulce; măr pădureț v. pădureț. ◊ Compus: (regional) măr-gutui = gutui. Vino, mîndră-n deal la vii, Să mîncăm mere-gutui. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 162. 2. (Anat.; în expr.) Mărul lui Adam = partea proeminentă a zgîrciului tiroidian; nodul gîtului.
MÉRE vb. III v. merge.
MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se mișca (pășind sau fiind purtat de un vehicul) dintr-un loc într-altul; a păși, a se deplasa. V. umbla, circula. Caii mergeau acum mai greu pe drumul desfundat. SADOVEANU, O. VII 80. Eu mergeam pe strîmtă cale de sub marginea pădurii. COȘBUC, P. I 317. Și-a mers el multă lume și țară. RETEGANUL, P. III 27. Mers-au ei și zi și noapte, nu se știe cît au mers. CREANGĂ, P. 275. ◊ Expr. A merge glonț (sau întins) la... v. glonț. A merge ață = a merge drept la țintă. A merge în bobote v. bobot. A merge (sau a umbla) pe două cărări v. cărare. ♦ (Subiectul este drumul, calea etc.) A se întinde; a duce. Calea mergea trăgănată pe coastă; casele se răreau, trupul satului rămînea în urmă, în verdeața livezilor. SADOVEANU, O. I 35. Mergea atunci podul făcut de Sinan de la capul cel de lîngă orașul Giurgiului... pînă la poalele castelului. BĂLCESCU, O. II 123. Cărărușa merge-n vii. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 162. 2. A pleca. Todosia nici n-o zări pînă cînd merse să închidă poarta. REBREANU, I. 31. N-ar trebui să meargă nerăsplătit de la fața ta. CREANGĂ, P. 299. Mergînd, dragă, de la tine, Plînge inima în mine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 108. ◊ (În formule de urare, la despărțire) Alergi sănătoasă, mămucă, zise cel mic, cu lacrimi în ochi. CREANGĂ, P. 20. ♦ (Determinat de un adverb de loc sau de un substantiv introdus prin «(pînă) la», «(pînă) în»), «întru», «către», «spre») A se duce, a porni. Dimineața mergea la cîmp, ca de obicei; serile arareori. GÎRLEANU, L. 34. Dumineca viitoare, stăpîne, să mergem în sat la horă. CREANGĂ, P. 162. Ei, dar gătește-te, Luluță, c-o să mergem la tîrg. ALECSANDRI, T. I 183. Se scobora... ca să meargă la tabăra de la Sas-Sabeș. BĂLCESCU, O. II 258. ◊ Expr. A-i merge (cuiva ceva) la inimă v. inimă. A merge pînă... = a ajunge pînă la... Știam pînă unde merge afecțiunea mamei. CAMIL PETRESCU, U. N. 417. O prietenă a mers cu îndrăzneala pînă chiar să-mi tragă palme. CARAGIALE, O. II 323. Duhul de superstiție merse pînă a crede că și schimbarea portului ce ei făcuseră de vreo cîțiva ani fuse un semn rău. BĂLCESCU, O. II 258. A merge la pieire (sau, mai rar, la pieirea capului) = a ajunge în primejdie, a-și periclita existența. Să se lase de a face călătoria aceasta, ca nu care cumva să meargă la pieirea capului său. ISPIRESCU, L. 4. ♦ (Popular, urmat de determinări introduse prin prep. «în» sau «la») A intra. A mers la armată. Nu voia nici să lucre, nici să meargă în slujbă, ca să-și cîștige și ea ceva. SBIERA, P. 208. 3. (Cu determinări introduse prin prep. «cu») A întovărăși, a însoți, a acompania. Nu era mai nimerit să fi mers cu noi și fetele celea, decît să se ducă ele după gură-cască, după pustietăți? SP. POPESCU, M. G. 57. Dacă vei merge cu mine... habar să n-ai. ISPIRESCU, L. 16. Așa mi-a fost sortit și n-am ce face; trebuie să merg cu Harap-Alb și pace bună. CREANGĂ, P. 274. ♦ (Determinat prin «pe urmă» sau «în urmă») A urmări pe cineva cu scopul de a-l prinde. În zadar mai merg în urma lor! RETEGANUL, P. I 37. ◊ Expr. A merge pe urma (sau pe urmele) cuiva v. urmă. (Popular, despre femei) A merge după cineva = a se mărita. Cum de-ai putut tu merge după un mire hîd ca acesta! SBIERA, P. 20. II. 1. A se mișca în spațiu, a se duce, a străbate un drum pentru a ajunge într-un anumit loc. Domnule, mă rog, trenul acesta merge la Tîrgoviște? BASSARABESCU, V. 48. Trenul mergea tot mai departe. D. ZAMFIRESCU, R. 78. Corăbiile mergeau ca săgeata. ISPIRESCU, L. 25. ◊ (Despre lună, soare) Luna după dealuri mergînd să se culce îi arată calea și-i surîde dulce. BOLINTINEANU, O. 35. (Despre lucruri duse de om) Urciorul nu merge de multe ori la apă (= pînă la urmă ți se înfundă). ◊ Expr. (Despre mîncări) A merge pe gît = a aluneca pe gît. Mă răped în cramă ș-aduc și un cofăiel de vin ca să meargă plăcintele acestea mai bine pe gît. CREANGĂ, P. 10. A bate (sau a freca, a croi, a flocăi pe cineva) de-i merg(sau să-i meargă) fulgii (sau peticele, colbul, untul) = a bate rău, a bate măr. Altfel mi ți i-aș freca eu pe mîrlani, să le meargă untul. C. PETRESCU, R. DR. 117. Scoteam mîțele de prin ocnițe și cotruțe și le flocăiam... de le mergea colbul. CREANGĂ, A. 37. Acuș iau varga din coardă și vă croiesc de vă merg peticile. id. ib. 38. Joacă de-i merg peticele (sau de-i merge colbul) = joacă cu multă pasiune, cu mult foc. Zîna... au început deodată să joace, și unde nu juca și juca de-i mergea petecele. SBIERA, P. 37. Și juca și juca de-i mergea colbul. id. ib. 39. 2. (În legătură cu noțiuni temporale) A se apropia de... Băiatul merge pe opt ani. ◊ (Impersonal) Eu babei mele – că merge pe douăzeci și patru de ani de cînd m-am luat cu dînsa... și tot nu i-am spus. CREANGĂ, P. 122. ◊ Expr. Pe zi ce merge sau de ce, pe cît merge = pe măsură ce trece vremea, pe zi ce trece; progresiv. Și în chaosul uitării, oricum orele alerge, Ea, din ce în ce mai dragă, ți-ar cădea pe zi ce merge. EMINESCU, O. I 160. Tîrgul Frumos, de ce merge, se face urît. NEGRUZZI, S. I 192. Au început a.să ivi niște nourași, carii pe cît mergea acoperea ceriul. DRĂGHICI, R. 9. ♦ (Determinat prin «înainte») A continua. Flăcăul începe și el a se trece, mergînd tot înainte cu burlăcia. CREANGĂ, P. 142. III. 1. (Familiar, despre bani) A fi în circulație, a circula, a avea curs. 2. (Despre veste, zvon, vorbă, faimă, nume) A se răspîndi, a ajunge să fie cunoscut de toată lumea, a se generaliza. Auzi! îi umblă-n cap, tu soră, S-ajungă ea Lucsandrei noră! O, meargă-i numele! N-o vezi La horă? COȘBUC, P. I 126. Îi mersese vestea că face din cînepa cea picată sub melițoi sute de coți de pînză. SBIERA, P. 220. Îi mergea numele că este cea mai frumoasă făptură omenească de sub soare. ISPIRESCU, U. 10. IV. 1. (Despre un mecanism) A funcționa, a umbla. Ceasul merge bine. ▭ Un cuptor electric pentru topit oțelul consumă el singur, atunci cînd merge, cea mai mare parte din miile de kilowați care pun în mișcare valea. BOGZA, V. J. 82. ◊ Expr. A merge ca pe roate v. roată (1). 2. (În expr.) A-i merge (cuiva) gura v. gură. V. 1. (În legătură cu o activitate) A se prezenta într-un anumit fel, a o duce. Bietul Guraliuc făcea pozne; la instrucție mergea binișor, dar la teorie era ca lemnul. SADOVEANU, O. VI 140. Umblam la școală, unde mergeam bine. Eram monitor, premiant. La TDRG. ♦ (Impersonal) A reuși, a avea succes. Cu mine nu-ți merge. ▭ Nu ți-a merge tot așa, pe somn, pe mîncare și pe bere. ALECSANDRI, T. 611. ♦ A evolua, a decurge, a se desfășura (într-un anumit fel). Se scuză că a lipsit atîta vreme și era vesel parcă toate i-ar fi mers în plin. REBREANU, R. I 231. Toate îmi mergeau după plac, fără leac de supărare. CREANGĂ, A. 34. Treaba mergea strună. NEGRUZZI, S. I 343. ◊ (Impersonal) Cît mai ai de muncit ca să te plătești? – Eu știu, tovarășe dragă? După cum mi-o merge și mie. O lună...două luni... DUMITRIU, N. 268. A fost Cuminte om; dar nu știu cum Așa i-a mers de prost. COȘBUC, P. I 229. ♦ (În legătură cu sănătatea sau cu starea cuiva) A o duce, a fi. Cum merge soția d-tale? Tot bolnavă? La TDRG. 2. (înlocuind alte verbe) A se potrivi. Aceste culori nu merg bine împreună. ♦ (Despre un material întrebuințat spre a face ceva din el) A se consuma, a intra, a se întrebuința. Ca să nu meargă miere multă, după ce le-au scos din cuptor, le ung pe deasupra cu miere. SEVASTOS, N. 78. Unde merge mia, meargă și suta. ♦ (Despre venituri) A reveni. Și dobînda de 50 la sută merge la... La capetele întregi! DELAVRANCEA, O. II 366. ♦ (Impersonal) A se putea. Merge și fără zahăr. ▭ Ți-arăt eu ție! Cu dinții te rup! Ha, ha! Parcă așa merge? DUMITRIU, P. F. 22. Cu mine nu merge așa! C. PETRESCU, A. R. 14. ◊ Expr. Așa mai merge = așa e bine, se potrivește. Treacă (și) meargă = fie! să zicem că se poate. Greu lucru mă întrebași, mamă, dară aide, treacă-meargă. ISPIRESCU, E. 114. Cît pentr-o piele, treacă și meargă, Fiindcă singur spui c-ai dreptate. ALEXANDRESCU, M. 301. – Forme gramaticale; perf. s. mersei, part. mers. – Variantă: (regional) mére (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 81) vb. III.
măr-gutúie (reg.) s. n., pl. mére-gutúi
mérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. merg, 1 pl. mérgem, perf. s. 1 sg. merséi, 1 pl. mérserăm; conj. prez. 3 să meárgă; part. mers
!mólia-mérelor (fluture) (-li-a-) s. f. art., g.-d. art. móliei-mérelor (-li-ei-)
treácă-meárgă loc. adv.
măr (fruct) s. n., pl. mére
măr-gutúie (fruct) s. f., pl. mere-gutúi
mérge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mérg, 1 pl. mérgem, perf. s. 1 sg. merséi, 1 pl. mérserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. meárgă; part. mers
mólia-mérelor s. f. (sil. -li-a)
treácă-meárgă loc. adv.
MĂR s. v. cartof.
MĂR-GUTÚIE s. v. gutuie.
MÉRGE vb. v. ajunge, angaja, băga, curge, extinde, intra, încadra, tinde, lăți, pica, picura, prelinge, propaga, răspândi, scurge, sosi, tocmi, trece, veni, vârî.
MÉRGE vb. 1. a se deplasa, a se duce, a se mișca, a umbla, (pop.) a se purta. (~ puțin pe stradă.) 2. a umbla, (înv. și reg.) a păsa. (~ cam greu din cauza bătrâneții.) 3. v. trece. 4. v. parcurge. 5. v. colinda. 6. v. zbura. 7. v. coti. 8. v. deplasa. 9. v. pleca. 10. v. apuca. 11. v. duce. 12. v. trece. 13. v. lua. 14. v. ieși. 15. v. intra. 16. v. înrola. 17. v. circula. 18. a duce, a se îndrepta. (Acesta e drumul care ~ spre...) 19. v. întinde. 20. v. desfășura. 21. v. progresa. 22. v. funcționa. 23. a o duce. (Știi că îi ~ bine.) 24. v. consuma. 25. v. cuprinde. 26. v. purta. 27. v. asorta. 28. v. potrivi. 29. v. putea.
TREACĂ-MEÁRGĂ interj. v. fie.
A merge ≠ a sta, a (se) opri
mérge (mérg, mérs), vb.1. A umbla, a se îndrepta spre, a pleca. – 2. A călători, a se deplasa. – 3. A se extinde într-o direcție determinată. – 4. A frecventa. – 5. A continua, a dura, a urma. – 6. A circula, a da curs. – 7. A funcționa (o mașină). – 8. A se realiza un negoț. – 9. A progresa, a înainta. – 10. A opera, a proceda. – 11. A intra în anumite jocuri de cărți. – 12. A veni, a se conforma, a se ajusta, a asorta. – 13. A conveni, a fi oportun. – 14. A fi posibil, a fi permis. – 15. A se folosi, a se uza, a se consuma. – 16. A trece. – 17. (În expresii) A cădea, a se desprinde, a se rostogoli. – 18. (Cu pron. în dativ) A-i prii, a fi. – 19. (Cu după) A se mărita, a se căsători. – 20. (Cu pe) A avea un oarecare număr de ani, neîmpliniți. – Var. (Trans.) mere. Mr. nergu, nerșu, megl. mierg, merș, istr. meg, mes, mere. Lat. mergĕre „a se scufunda” (Candrea, Bul. Soc. fil., II, 12; Pușcariu 1056; Candrea-Dens., 1080; Densusianu, GS, II, 20; REW 5525), cf. alb. mergoń „a îndepărta” (Meyer 274; Philippide, II, 647), sard. imbergere „a împinge” < lat. inmergere (Wagner 111). Cf. și Daicovici, Dacor., V, 477; Rosetti, I, 175; Cortés 131. Semantismul presupune un sens intermediar, „a cădea” ca cel care apare (17) în fraze ca vă croiesc de vă merg petecele (Creangă). Var. mere e puțin clară. Poate-i vorba de un proces de asimilare al conjug., datorat participiului mers, ca în curs, cure sau cura (care apoi a evoluat în sens contrar, pînă a ajuns la curgere). Prezența acestei forme în Trans. și în istr. este dovada unei schimbări foarte vechi. Trebuie să existe și în Mold. (cf. poezie populară: după dăscălaș n’oi mere, că mă ține cu pomene), și probabil în tot domeniul rom., cf. mereu. Der. mergător, s. m. (înv., călător); înainte-mergător, s. m. (precursor), după sl. predteča și apoi după lat. praecursor; mers, s. n. (umblat; mișcare; progres, dezvoltare; umblet); mersură, s. f. (umblet); demers, s. n. (diligență, solicitare), format după fr. démarche, pe baza paralelismului marche-mers; premerge, vb. (a preceda), se folosește în Trans., format după germ. vorgehen; premergător, adj. (precedent, antepus; vestitor; s. m. precursor), după fr. précurseur.
MĂR2 mére n. Fruct al mărului. Mere văratice. Mere tomnatice. ◊ A bate ~ (pe cineva) a bate foarte tare (pe cineva). ~ul lui Adam nodul gâtului. ~ul discordiei cauza neînțelegerii. Din afară ~ frumos și-năuntru găunos se spune pentru a atrage atenția asupra faptului, că aparențele pot fi înșelătoare. /<lat. melum
A MÉRGE merg intranz. 1) (despre ființe) A se mișca (dintr-un loc în altul) prin schimbarea succesivă a picioarelor, fără a întrerupe contactul cu solul. 2) A se deplasa dintr-un loc în altul pe jos, călare sau cu un vehicul; a umbla. * ~ (sau a umbla) pe două cărări a fi beat. 3) (despre vehicule) A se mișca în mod continuu (într-un mediu oarecare). 4) (despre mecanisme, aparate, mașini) A fi în acțiune; a-și îndeplini funcția (într-un anumit fel); a funcționa. Ceasul merge bine. 5) A-și schimba locul inițial, orientându-se într-o anumită direcție; a se duce; a pleca. * ~ înaintea cuiva a pleca în întâmpinarea cuiva. ~ în treaba lui a-și vedea de treburile sale. ~ prea departe a întrece măsura; a depăși limitele admisibile. ~ pe urmele cuiva a) a urmări pe cineva; b) a urma exemplul cuiva. ~ după cineva a se mărita. 6) (despre ape curgătoare) A se mișca în mod natural (într-o anumită direcție); a curge. 7) (despre drumuri, căi de acces) A avea direcție; a duce. 8) (despre persoane) A se duce cu regularitate; a umbla. ~ la școală. 9) (despre mijloace de locomoție) A se deplasa încontinuu sau cu anumite intermitențe (într-un anumit sens și într-un anumit spațiu); a circula. 10) (despre persoane) A se duce (cu cineva) pentru a însoți. 11) (despre vești, știri, zvonuri) A trece de la unul la altul; a circula. * A-i ~ (cuiva) vestea (sau numele) a se vorbi despre cineva (mai ales negativ). 12) (despre ființe) A avea o anumită stare a sănătății. 13) A avea succes (într-o activitate, acțiune, întreprindere etc.). ~ bine la învățătură. 14) (despre obiecte de îmbrăcăminte) A se potrivi dând o înfățișare plăcută; a conveni într-un anumit mod. Taiorul îți merge de minune. 15) fam. (mai ales despre culori) A fi în concordanță (deplină); a se potrivi; a se armoniza; a se asorta; a cadra; a concorda. * Așa mai ~ așa e bine; așa îmi convine. Treacă-meargă fie; să admitem. 16) (despre materiale) A fi necesar (într-o anumită cantitate). La o rochie merg trei metri de stofă. 17) (despre venituri, retribuții etc.) A reveni în mod regulat. 18) (despre bani) A avea curs; a fi în uz; a circula. 19) (despre evenimente, acțiuni etc.) A fi într-o anumită stare de dezvoltare; a se desfășura (într-un anumit mod); a se derula; a decurge. * ~ ca pe roate (sau ~ strună) a spori; a se desfășura cu succes. ~ pe... a atinge o anumită vârstă; a se apropia de... Pe zi ce ~ pe măsură ce trece timpul; din zi în zi. A bate (pe cineva) de-i merge colbul (sau de-i merg peticele) a bate foarte tare (pe cineva). /<lat. mergere
merge v. 1. a se mișca dintr’un loc la altul: mergi iute; 2. a se duce într’un loc anumit: copiii merg la școală; 3. a se afla, a fi: cum mergi cu sănătatea? îi merge bine; 4. a se putea: nu merge; 5. a veni bine, a conveni: asta nu-mi merge la socoteală. [Lat. MERGERE, a se cufunda, a dispare].
treacă (meargă)! int. fie (permis)!
2) măr n., pl. mere (din mer, cum zic pînă azĭ Mrom., d. lat. pop. mêlum, cl. málum, vgr. mélon, dor. málon; it. mela). Fructu măruluĭ de formă sferică turtită: mere pădurețe, crețeștĭ, domneștĭ. Măru luĭ Adam, proeminența care se află la gîtu omuluĭ supt gușă și care e formată de cartilaginea tiroidă. Măru lupuluĭ, 1. răsfug, dalac, 2. curcubețică. Adv. A bate pe cineva măr, a-l pĭersica, a-l bate răŭ (cu vînătăĭ, ca pe coaja măruluĭ lovit). A fi sătul ca de mere acre, a fi foarte plictisit de ceva.- Și mară, pl. mere (Ban.).
mére, pl. d. măr 2.
merg, mers, a mérge v. intr. (lat. mérgĕre, a cufunda, apoĭ „a se cufunda într’un desiș orĭ în întuneric, a înainta, a merge”. După perf. mérsi, s’a făcut *mérgere, și de aceĭa a rămas e curat, că, din mérgĕre, s’ar fi făcut a mĭerge. – Să meargă. V. imersiune, submergibil. Cp. cu șterg). Umblu, mă duc dintr’un loc într’altu: a merge maĭ încet, pe jos, călare, cu căruța. Umblu, frecŭentez: acest copil n’a mers încă la școală. Curg, continuŭ: leafa îi merge pe vacanță. Am curs, umblu, îs primit: baniĭ vechĭ nu maĭ merg. V. tr. Străbat: a merge un drum lung, o sută de chilometri: V. impers. A fi permis, posibil: asta nu merge. A trece timpu: cu cît merge, cu atîta e maĭ răŭ. A merge bine, răŭ, a progresa (prospera), a scădea (a decădea, a slăbi saŭ a sărăci): eleviĭ merg bine cu studiile, bolnavu cu sănătatea. A-țĭ merge bine, răŭ, a prospera, a scădea: bolnavuluĭ îĭ merge bine cu lapte, florilor cu apă. A-țĭ merge la suflet (saŭ la inimă), a-țĭ plăcea foarte mult: această apă rece mĭ-a mers la inimă, vorbele mele ĭ-aŭ mers la inimă. A merge anapoda saŭ pe dos (un lucru), a avea rezultat opus dorințeĭ, a nu reuși. A merge în vînt, a se risipi fără folos: munca luĭ a mers în vînt. Merge? merge bine? se poate? e permis?
măr s. v. CARTOF.
măr-gutuie s. v. GUTUIE.
mărul-cucului s. v. IARBĂ-DE-LINGOARE.
merge vb. v. AJUNGE. ANGAJA. BĂGA. CURGE. EXTINDE. INTRA. ÎNCADRA. ÎNTINDE. LĂȚI. PICA. PICURA. PRELINGE. PROPAGA. RĂSPÎNDI. SCURGE. SOSI. TOCMI. TRECE. VENI. VÎRÎ.
MERGE vb. 1. a se deplasa, a se duce, a se mișca, a umbla, (pop.) a se purta. (~ puțin pe stradă.) 2. a umbla, (înv. și reg.) a păsa. (~ cam greu din cauza bătrîneții.) 3. a trece. (Chiar acum ~ spre casă.) 4. a face, a parcurge, a străbate. (~ zilnic 10 km.) 5. a colinda, a cutreiera, a străbate, a umbla. (~ prin munți și văi.) 6. a zbura. (Avionul ~ cu 1000 de km pe oră.) 7. a (o) coti, a o lua. (~ la stînga.) 8. a se da, a se deplasa, a se duce. (~ cu doi pași înapoi.) 9. a se duce, a pleca, a porni, (pop.) a (se) mișca, (înv. și reg.) a păsa. (Unde ~ acum seara?; ~ în excursie.) 10. a (o) apuca, a se îndrepta, a o lua, a se orienta, a păși, a pleca, a porni, (rar) a se îndruma, (pop.) a purcede, a se purta, (înv. și reg.) a năzui, (Transilv.) a arădui. (Ne-am despărțit și el a ~ spre casă.) 11. a se duce. (~ la doctor.) 12. a se duce, a trece. (Te rog să ~ și pe la noi.) 13. a se lua, a se ține, a veni. (Se dă jos și ~ după car.) 14. a ieși, (înv. și pop.) a purcede. (Să ~ puțin în grădină.) 15. a intra, a pătrunde. (Au ~ apoi în casă.) 16. a intra, a se înrola. (~ în armată.) 17. a (se) circula, a (se) deplasa, a (se) umbla. (O arteră pe care ~ multe vehicule; ~ singur, neînsoțit.) 18. a duce, a se îndrepta. (Acesta e drumul care ~ spre...) 19. a ajunge, a se întinde. (Cîmpia ~ pînă la poalele dealului.) 20. a se desfășura, a evolua. (Treaba ~ bine.) 21. a înainta, a progresa. (Omenirea ~ continuu pe calea civilizației.) 22. a funcționa, a umbla. (Ceasornicul, motorul ~.) 23. a o duce. (Știi că îi ~ bine.) 24. a se consuma, a intra. (~ mult unt la această mîncare.) 25. (MAT.) a se cuprinde, a intra. (4 în 8 ~ de două ori.) 26. a purta, a umbla. (Vara ~ cu basc.) 27. a (se) armoniza, a (se) asorta, a (se) combina, a (se) potrivi, (pop. și fam.) a (se) lovi. (Albastrul ~ bine cu albul.) 28. a cadra, a corespunde, a se potrivi, (înv. și reg.) a veni. (Ce faci tu nu ~ cu momentul ales.) 29. a se putea. (Nu mai ~!)
treacă-meargă interj. v. FIE.
merge S-au încercat mai multe etimologii pentru a merge: REW (5525), în ediția întîi, se gîndea la o încrucișare intre meo și pergo, dar ambele verbe sînt necunoscute în limbile romanice. Candrea (BSF, II, p. 12, cf. și CDDE), urmat de DLR și de alte dicționare, pornește de la lat. mergo „a se scufunda”: înțelesul s-ar fi schimbat în timpul viețuirii românilor în munți, unde cel care se depărtează dispare, din cauza copacilor, a denivelărilor de teren. Pușcariu, EW, compară alb. mergoj „a se îndepărta” și atașează ambele verbe la lat. mergo, presupunind pentru schimbarea de înțeles în română seria mmătoare: „mă scufund” > „dispar” > „mă îndepărtez” > „plec” > „merg”. Și această filieră pare foarte complicată și, ce e mai curios, este că toate dialectele românești ar fi trebuit să o parcurgă. Rămîne însă alăturarea formei albaneze, care într-adevăr trebuie sa fie înrudită cu cea română. G. Daicoviciu, DR, V, p. 477-478, reproduce o inscripție latină unde apare fraza immargebam in quartum deeimumque annum, care ar însemna „mergeam pe anul al 14-lea”. Desigur, este o ipoteză, dar, chiar dacă o acceptăm, immergebam ar putea însemna; „mă scufundam”, adică „intram”, și nu e nevoie să fi ajuns la înțelesul de „a merge”. Aș zice că acest immargebam e un derivat de la margo „margine”, dar se ivește o mare dificultate în faptul că e verb de conjugarea a treia, care de mult nu mai era productivă, v. Pușcariu, Locul limbii române între limbile romanice, București, 1920, p. 35, explică schimbarea de înțeles, de la latină a la română, prin întoarcerea românilor de la munte la câmpie. Meyer-Lübke, REW, ed. a 3-a, arată că aceasta nu se potrivește pentru albaneză. Giuglea, DR, I, p. 486, atrage atenția, cu dreptate, asupra faptului că mergo are e scurt, care ar fi trebuit să se diftongheze. Un singur lucru rămîne cert: fiind verb de conjugarea a III-a, merge nu poate să vină din altă limbă decît din latină. Pînă astăzi, pe cît știu, nimeni nu a atras atenția asupra asemănării între rom. merge și fr. marcher. Acesta din urmă a fost și el explicat în diverse chipuri. O ipoteză multă vreme acceptată a fost cea pe care o găsim în ultimul rînd la Gamillscheg, EW: lat. marcare, derivat de la marcus „ciocan”; sensul primitiv ar fi fost „a marca o cadență”. Altă ipoteză, emisă de M. Gundermann (ZdW, VIII, p. 120) și admisă de REW, 5357, pornește de la un germanic marhan, care ar fi atestat ca termen de comandă militară in latinește. E. Holthausen, ZrPh., XXXIX, p. 494, socotește că marhan e neatestat și parte îndoielnic. De fapt, Ammianus Marcellinus, XIX, 11, 10, la care se trimite, spune numai că marha este strigătul de război al limiganților sarmați cum remarcă M. Brüch, ZrPh., XXXIX, p. 204, nimic nu dovedește că e un cuvînt germanic, nici că avea înțelesul de „a merge”. Pe de altă parte, germ. h nu devine ch în franțuzește. Dauzat-Dubois-Mitterand recurg la alt etimon germanic: markôn „a marca”, „a imprima pasul”. Mi se pare că a merge și fr. marcher sînt prea aproape unul de altul ea să ne putem permite să neglijăm asemănarea. N-avem decît să punem alături perechea (în)fige și fr. ficher. Dacă ne hotărîm să reconstruim un lat. mergo acesta ar putea fi comparat cu skr. mārgah „drum”. Acest verb latinesc ar fi avut o întrebuințare mai ales în graiuri rustice și s-ar fi păstrat în ariile laterale ale latinei.
AB OVO USQUE AD MALA (lat.) de la ouă (până) la mere – De la început până la sfârșit. Romanii începeau prânzul cu ouă și îl terminau cu mere.
AVE CAESAR (IMPERATOR), MORITURI TE SALUTANT! (lat.) slavă ție, Cezar (împărate), cei ce merg la moarte te salută! – Suetoniu, „De vita XII Caesarum”, 4. Omagiu rostit de gladiatori în fața lojii imperiale, la Roma, înainte de începerea luptelor în arenă.
ÇA IRA (fr.) o să meargă – Cântec de mare popularitate din perioada Revoluției franceze, exprimând încrederea în izbândă.
CHI VA PIANO, VA SANO (it.) cine merge încet, merge sigur – Expresia este echivalentă cu cea românească: „Cine merge încet, departe ajunge”.
COURIER [curié] DE MÉRÉ, Paul-Louis (1772-1825), scriitor francez. Elenist. Pamflete politice împotriva Restaurației, într-un stil ironic și elegant.
MORITURI TE SALUTANT V. AVE CAESAR (IMPERATOR), MORITURI TE SALUTANT.
POIANA MĂRULUI 1. Munții Poiana Mărului, subunitate a m-ților Perșani situată la S de pasul Vlădeni. Alcătuiți din șisturi cristaline și calcare, prezintă în general culmi netede (nivelate de suprafața de eroziune Poiana Mărului, la 900-1.000 m alt.) dominate la E de Măgura Codlei (1.292 m alt.). Versanții sunt împăduriți, iar culmile netede sunt utilizate agricol. 2. Com. în jud. Brașov, situată în m-ții Perșani, la V de Măgura Codlei, pe cursul superior al răului Șercaia; 3.504 loc. (2003). Satele alcătuitoare sunt localizate în mici depresiuni (ex. Șinca Nouă) sau în mici bazinete, ori risipite pe culmile netede, adesea la 900-1.000 m alt. (satele P.M. și Holbav). Preparate din carne. Biserică din lemn (1761), în satul Șinca Nouă și biserica Nașterea Sf. Ioan Botezătorul-Brâncoveanu (1700), în satul P.M. 3. V. Zăvoi. 4. Mănăstirea ~ V. Jitia.
ARISTOLOCHIA L., MĂRUL LUPULUI, fam. Aristolochiaceae. Gen originar din zonele continentale și calde ale globului, cca 298 specii, erbacee sau arbuști cu tulpini volubile. Flori (perigonul, la bază umflat, este cilindric, rotund sau oblong, spre vîrf gîtuit, încovoiat sau îndoit, cu marginea lărgită, lobată sau ca o limbuță lățită, 6 stamine, rar 4-10 sau mai multe, filamentele și anterele lipite de stil, ovar cu 6, rar 4 loji) verzi, galbene sau pătate, singulare. Frunze alterne, nedentate, simple sau cu 3-5 lobi, reniforme, ovate, cordat-ovate, nervate. Fruct, capsulă cu multe semințe.
MALUS Mill., MĂR, fam. Rosaceae. Gen originar din Europa, Asia și America, 30 specii, arbuști și arbori rezistenți la secetă și ger. Flori (5 petale mai lungi decît sepalele, 5 sepale, cca 15-20 stamine, antere galbene, 3-5 stile unite la bază, ovar cu cîte 2 semințe, 5 loji) în raceme umbelate, pedunculate. înfloresc, majoritatea, primăvara. Fruct cărnos (poamă). Frunze caduce, simple, alterne, serate sau lobate, însoțite de stipele.
NICANDRA Adans., MĂRUL DE PERU, fam SoLanaceas. Gen cu o singură specie în Peru: Nicandra physalodes (L.) Gaerln. Anuală, erbacee, erectă, cca 0,90 m înăllime, bogat ramificată. Flori (5 sepale, 5 stamine, ovar cu 3-5 loji) mari, albastre, campanulate, solitare. Înflorește vara-toamna. Fructe în formă de mere mici. Frunze dentate, cerate.
a bate să-i meargă fulgii expr. v. a bate măr
a merge ca / cu turma (după cineva) expr. a urma (pe cineva) în mod automat / fără discernământ.
a merge ca melcul expr. a se mișca încet.
a merge ca oile expr. (peior.) a merge în grup (dezordonat).
a merge ca racul expr. 1. a merge cu spatele înainte. 2. (fig.) a regresa.
a merge ca un ceasornic / ca ceasul / ca pe roate / ca uns expr. a funcționa, a evolua perfect.
a merge călare expr. (înv.) a călători fără bilet de tren, a face blatul pe tren.
a merge copăcel expr. (d. copiii mici) a se ține pe picioare, a păși drept și încet.
a merge cu doiu’ expr. (adol.) a merge pe jos.
a merge găitan expr. a funcționa perfect.
a merge în ciricuri expr. a fi infatuat.
a merge la cartuș expr. (intl.înv. ) a fi condamnat la moarte.
a merge la export expr. a muri.
a merge la fete expr. (eufem., înv.) a frecventa bordelurile.
a merge la matineu expr. (intl.d. hoți) a acționa dimineața.
a merge la reciclare expr. ( intl.) a executa o nouă pedeapsă.
a merge la sigur expr. a întreprinde o acțiune, a face ceva cu sorți siguri de izbândă.
a merge pe barba lui expr. a urma o strategie personală.
a merge pe biteș / pe blat / pe burtă / pe gușă / pe șest expr. 1. a păstra un secret. 2. a acționa pe ascuns.
a merge pe lângă pantof expr. a fi foarte prost.
a merge pe mâna cuiva expr. a acorda încredere deplină cuiva.
a merge șontâc-șontâc expr. a șchiopăta.
a merge-n mâini expr. (glum.d. femei) a avea picioare subțiri.
a se sătura de ceva ca de mere acre / pădurețe expr. a fi plictisit / dezgustat (de ceva).
a-i merge buhul / vestea (ca de popă tuns) expr. a fi foarte cunoscut (în special prin acțiuni negative).
a-i merge cuiva (ceva) ca o mănușă expr. a i se potrivi (ceva) cuiva foarte bine.
a-i merge din plin expr. a repurta succes după succes.
mere, pere și bretele expr. (glum.) sân de femeie de dimensiuni mici, medii și mari.
mere de șosea expr. (glum.) balegă de cal.
merg și eu o stație expr. 1. vreau să trag și eu din țigară. 2. contribui și eu cu ceva (la cheltuială). 3. stau și eu puțin.
merge, merg v. i. pers. a-III-a sg. (d. mâncăruri și băuturi) a putea fi ușor de înghițit.
soi de merge banda expr. 1. persoană fără caracter. 2. persoană care, din prostie, generează diferite încurcături.

mere dex

Intrare: măr (fruct)
măr fruct substantiv neutru
Intrare: merge
mere verb grupa a III-a conjugarea a X-a
merge verb locuțiune adverbială grupa a III-a conjugarea a X-a
Intrare: măr-gutuie
măr-gutuie substantiv neutru
Intrare: molia-merelor
molia-merelor substantiv feminin articulat (numai) singular
  • silabisire: -li-a-