menuet definitie

11 definiții pentru menuet

MENUÉT, menuete, s. n. Numele unui dans de origine franceză, cu caracter ceremonios și mișcare moderată, devenit cu timpul dans de curte și apoi de salon; melodie după care se execută acest dans. ♦ A treia parte a simfoniei clasice. [Pr.: -nu-et. – Pl. și: menueturi] – Din fr. menuet.
MENUÉT, menuete, s. n. Numele unui dans de origine franceză, cu caracter ceremonios și mișcare moderată, devenit cu timpul dans de curte și apoi de salon; melodie după care se execută acest dans. ♦ A treia parte a simfoniei clasice. [Pr.: -nu-et. – Pl. și: menueturi] – Din fr. menuet.
MENUÉT, menuete, s. n. Dans vechi francez și melodia după care se execută; una dintre părțile componente ale unei simfonii, sonate etc., care se execută în trei timpi, urmînd după un adagio sau un andante. începu să facă cîteva mișcări... ca și cum în urechi i-ar fi sunat un accent de menuet. SADOVEANU, Z. C. 64. Protipendada juca menuet. C. PETRESCU, C. V. 78. Monotonul menuet, danțul clasic al saloanelor europene. FILIMON, C. 176. ◊ Fig. Caișii, zarzării și prunii Înveșmîntați-n haine albe se clatină în fața lunii, Stînd gata să înceapă un pas ușor de menuet. ANGHEL, P. 17.
menuét (-nu-et) s. n., pl. menuéte
menuét s. n. (sil. -nu-et), pl. menuéte
MENUÉT s.n. Vechi dans popular francez, liniștit și plin de grație; melodia acestui dans. ♦ Parte a unei simfonii, a unei sonate etc., care se execută în trei timpi, urmând după un adagio sau un andante. [Pron. -nu-et, pl. -te, -turi. / < fr. menuet, cf. it. menuetto, germ. Menuett].
MENUÉT s. n. vechi dans francez de origine populară, liniștit și plin de grație, devenit dans de curte; melodia corespunzătoare. ◊ a treia parte a simfoniei clasice. (< fr. menuet)
MENUÉT ~e n. 1) Dans francez vechi, în trei timpi, cu caracter ceremonios, devenit dans de salon. 2) Melodie după care se execută acest dans. [Sil. -nu-et] /<fr. menuet
menuet n. danț francez din secolul al XVII-lea ce se juca cu o cadență gravă: monotonul menuet, danțul clasic al saloanelor europene FIL.
*menuét n., pl. e (fr. menuet, d. menu, care e lat. minútus, și rom. mărunt. V. minavetă). Un vechĭ dans în treĭ timpurĭ, cu pașĭ mărunțĭ, de un caracter grav, cu reverențe între cavaler și damă: menuetu era în vogă pin seculu XVIII. Melodia după care se dansează. Bucată (de ordinar pe 8ǀ4), care vine după un adagio saŭ andante într’o sonată, sinfonie orĭ alt-ceva.
menuet. Potrivit etimologiei curente, m. ar fi derivat de la fr. menu „mărunt” (pas menus, pași mărunți); după M. Brenet, derivă din fr. mener, „a purta”; m. a fost, la origine, un dans* pop., socotit o varietate de branle* à mener (sec. 16), probabil din provincia Poitou. Devine dans de curte în timpul lui Ludovic al XIV-lea, datorită lui Lully (1653); se răspândește cu repeziciune și voga sa va domina mult timp celelalte dansuri de curte. Inițial un dans solistic, apoi dansat de cupluri dispuse în șir, caracteristica principală a m. ca dans rafinat, o constituie grația și eleganța cu care se execută pașii mărunți și figurile galante. ♦ Din punct de vedere muzical, m. constă din două secțiuni de câte 4 sau 8 măsuri*, în măsură de 3/4, fiecare secțiune repetându-se. În muzica preclasică și clasică, această strutură era considerată ca fiind perfect adaptată naturii noastre; în sec. 18 constituia baza predării compoziției (2). În muzica de teatru (operă*, operă-balet – Lully, Rameau, Händel), m. avea un tempo (2) lent și un caracter grav. A pătruns apoi și în suita* instr. de dansuri (Couperin, Kuhnau, J.S. Bach, Purcell, Händel), unde apare și dublat (un m. în major*, celălalt în minor*), dispunere ce devine mai târziu m. + trio (3). Prin intermediul uverturii napolitane în trei părți (Scarlatti), m. pătrunde apoi în simfonie*, unde Stamitz îi conferă de la început locul celei de a treia părți. La Haydn, m. capătă o stilizare specific simf. trecând și in sonatele* de formă clasică, în care i se dă un tempo din ce in ce mai rapid; aceasta, plus elementele de grotesc care se înfiltrează în muzica m. o dată cu Haydn, generează tranformarea m. în scherzo*-ul beethovenian (Beethoven indică însă, prin tempo di mimuetto, și un tempo mai lent). În simf. mozartiene apare atât schema cvadripartită, cu m., cât și cea tripartită, fără m. Forma clasică a m. este ternară: A (expoziție; tema*, cu repetiție, scurtă dezvoltare*, revenirea temei, cu repetiție), B (cu aceeași schemă ca a expoziției), A (reexpoziția primei părți, fără repetiții, cu o coda* facultativă). În unele lucrări mai ample apare un al doilea trio (m. trio I – m. trio II – m.).

menuet dex

Intrare: menuet (pl. -e)
menuet pl. -e substantiv neutru
  • silabisire: -nu-et
Intrare: menuet (pl. -uri)
menuet pl. -uri