mental definitie

22 definiții pentru mental

MENTÁL, -Ă, mentali, -e, adj., s. n. Care se referă la mentalitate, privitor la mentalitate. ◊ (Substantivat) Mentalul colectiv. – Din fr. mental.
MINTÁL, -Ă, mintali, -e, adj. 1. Care aparține minții, privitor la minte; care se produce, se petrece în minte. ◊ Alienație mintală = nebunie. Debil mintal = persoană care prezintă întârzieri sau opriri în dezvoltarea facultăților psihice. 2. Care se produce, se petrece în minte. – Din fr. mental, lat. mentalis (după minte).
MENTÁL, -Ă, adj. v. mintal.
MINTÁL, -Ă, mintali, -e, adj. 1. Care aparține minții, privitor la minte. ◊ Alienație mintală = nebunie. Debil mintal = persoană care prezintă întârzieri sau opriri în dezvoltarea facultăților psihice. 2. Care se face în minte. [Var.: mentál, -ă adj.] – Din fr. mental, lat. mentalis (după minte).
MENTÁL, -Ă adj. v. mintal.
MINTÁL, -Ă, mintali, -e, adj. Care se referă la minte, care aparține minții, care se face în minte. Calcul mintal. ▭ închipuiește-ți ce-ar fi cînd s-ar uni, printr-o organizație perfectă, sforțările mintale ale tuturor oamenilor spre aceeași țintă! REBREANU, P. S. 40. ◊ Alienație mintală = nebunie. Debil mintal = bolnav care prezintă întîrzieri sau opriri în dezvoltarea facultăților psihice (inteligență, memorie, atenție etc). Variantă: mentál, -ă (ARGHEZI, P. T. 120, CARAGIALE, O. VII 213) adj.
mentál1 (psih.) adj. m., pl. mentáli; f. mentálă, pl. mentále
mentál2 s. n., art. mentálul
mintál (med.) adj. m., pl. mintáli; f. mintálă, pl. mintále
mentál adj. m., pl. mentáli; f. sg. mentálă, pl. mentále
mintál adj. m., pl. mintáli; f. sg. mintálă, pl. mintále
MINTÁL adj. 1. intelectual. 2. (FILOZ.) ideal, subiectiv.
MENTÁL2, -Ă adj. Al bărbiei. [< fr. mental, it. mentale, cf. lat. mentum – bărbie].
MENTÁL1, -Ă adj. v. mintal.
MINTÁL, -Ă adj. Referitor la minte; făcut în minte. ◊ Alienație mintală = nebunie; debil mintal = persoană deficitară din punctul de vedere al intelectului; slab de minte. [Var. mental, -ă adj. / cf. fr. mental < lat. mentalis, după minte].
MENTÁL, -Ă adj. al bărbiei. (< fr. mental)
MINTÁL, -Ă adj. 1. referitor la minte. ♦ alienație ~ă = nebunie; debil ~ = persoană deficitară din punctul de vedere al intelectului. 2. care se face în minte. (< fr. mental, lat. mentalis)
MINTÁL ~ă (~i, ~e) Care ține de minte; propriu minții. Boală ~ă. ◊ Calcul sau operație ~ă calcul făcut în minte. Alienat ~ persoană care și-a pierdut mintea; dement; nebun. /<fr. mental, lat. mentalis
mental a. care se face în minte: calcul mental; alienațiune mentală, nebunie.
*mentál, -ă adj. (lat. mentalis, d. mens, mentis, minte). Al mințiĭ, al spirituluĭ: operațiune mentală. Alienațiune mentală, nebunie. Restricțiune (saŭ rezervă) mentală. V. restricțiune. Adv. Din punctu de vedere al mințiĭ. În gînd: a socoti mental. – Fals mintal.
*mintál, V. mental.
MINTAL adj. 1. cerebral, intelectual, rațional, spiritual. (Activitate ~.) 2. (FILOZ.) ideal, subiectiv.

mental dex

Intrare: mintal
mental adjectiv
mintal adjectiv