MENITÓR, -OÁRE, menitori, -oare, adj. (Înv.) Care prevestește ceva; prevestitor. – Meni + suf. -tor.

MENITÓR, menitori, s. m. (Înv.) Cel care prevestește ceva; prevestitor. – Meni + suf. -tor.

MENITÓR, -OÁRE, menitori, -oare, adj. (În superstiții, rar) Care menește, care prezice, care prorocește. (Substantivat) Acest nor gros este un menitor prevestitor soartei orașului. NEGRUZZI, S. I 270.

menitór (înv.) adj. m., pl. menitóri; f. sg. și pl. menitoáre

menitór adj. m., pl. menitóri; f. sg. și pl. menitoáre