MENINGÍTĂ, meningite, s. f. Boală (infecțioasă) care constă în inflamarea meningelor și care se manifestă prin dureri de cap, vărsături, înțepenirea cefei, febră. – Din fr. méningite.

MENINGÍTĂ, meningite, s. f. Boală (infecțioasă) care constă în inflamarea meningelor și care se manifestă prin dureri de cap, vărsături, înțepenirea cefei, febră. – Din fr. méningite.

MENINGÍTĂ s. f. Boală infecțioasă provocată de inflamarea meningelui. Meningită tuberculoasă.

meningítă s. f., g.-d. art. meningítei; pl. meningíte

meningítă s. f., pl. meningíte

MENINGÍTĂ s.f. Inflamație infecțioasă a meningelor. [< fr. méningite].

MENINGÍTĂ s. f. inflamație (infecțioasă) a meningelor. (< fr. méningite)

MENINGÍTĂ f. Boală infecțioasă constând în inflamația meningelor. /<fr. meningite

meningită f. Med. infiamațiunea membranei ce înfășură creierul.

*meningítă f., pl. e (d. meninge). Med. Boala inflamațiuniĭ meningeluĭ: meningita tuberculoasă e de ordinar mortală.

MENINGÍTĂ (< fr. {i}) s. f. Inflamație a meningelui. Se manifestă prin dureri de cap, vărsături, înțepenirea cefei, fotofobie, febră. Poate fi de natură microbiană (m. meningococică sau epidemică, m. pneumococică, m. tuberculoasă, m. sifilitică etc.), virotică, toxică sau alergică.