memorii definitie

2 intrări

33 definiții pentru memorii

MEMÓRIE, memorii, s. f. 1. Proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea și reproducerea senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor, cunoștințelor etc. din trecut. ♦ Minte (considerată ca sediu al procesului de memorare). ◊ Loc. adv. Din memorie = din aducere-aminte, pe de rost. 2. Păstrare în amintire, reprezentare mintală, aducere-aminte, amintire. ♦ Amintire pe care posteritatea o păstrează oamenilor iluștri sau evenimentelor de seamă. ◊ Expr. În memoria cuiva (sau a ceva) = în amintirea..., spre aducere-aminte; ca omagiu. 3. Parte a calculatorului electronic în care se înregistrează instrucțiunile, cuvintele, valorile numerice etc. după o codificare prealabilă; memorator (2). – Din lat., it. memoria, fr. mémoire.
MEMÓRIU, memorii, s. n. 1. Expunere scrisă, amănunțită și documentată, asupra unei probleme, unei situații etc. ◊ Memoriu de titluri și lucrări = listă în care sunt consemnate titlurile și lucrările de specialitate ale unei persoane. Memoriu de activitate = expunere scrisă a activității desfășurate de o persoană într-un anumit domeniu științific. 2. (La pl.) Colecție de conferințe, comunicări, discuții etc. ale unei societăți științifice. 3. (La pl.) Lucrare beletristică cu caracter evocator, conținând însemnări asupra evenimentelor petrecute în timpul vieții autorului (și la care el a luat parte). 4. Petiție, cerere (colectivă) în care motivele sunt expuse pe larg. 5. (În vechea organizare a armatei) Dosar personal al unui ofițer sau al unui subofițer. – Din lat. memorium, fr. mémoire.
MEMÓRIE, memorii, s. f. 1. Proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea și reproducerea senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor, cunoștințelor etc. din trecut. ♦ Minte (considerată ca sediu al procesului de memorare). ◊ Loc. adv. Din memorie = din aducere-aminte, pe de rost. 2. Păstrare în amintire, reprezentare mintală, aducere-aminte, amintire. ♦ Amintire pe care posteritatea o păstrează oamenilor iluștri sau evenimentelor de seamă. ◊ Expr. În memoria cuiva (sau a ceva) = în amintirea..., spre aducere-aminte; ca omagiu. 3. Parte a calculatorului electronic în care se înregistrează instrucțiunile, cuvintele, valorile numerice etc. după o codificare prealabilă; memorator (2). – Din lat., it. memoria, fr. mémoire.
MEMÓRIU, memorii, s. n. 1. Expunere scrisă, amănunțită și documentată, asupra unei probleme, unei situații etc. ◊ Memoriu de titluri și lucrări = listă în care sunt consemnate titlurile și lucrările de specialitate ale unei persoane. Memoriu de activitate = expunere scrisă a activității desfășurate de o persoană într-un anumit domeniu științific. 2. (La pl.) Colecție de conferințe, comunicări, discuții etc. ale unei societăți științifice. 3. (La pl.) Lucrare beletristică cu caracter evocator, conținând însemnări asupra evenimentelor petrecute în timpul vieții autorului (și la care el a luat parte). 4. Petiție, cerere (colectivă) în care motivele sunt expuse pe larg. 5. (În vechea organizare a armatei) Dosar personal al unui ofițer sau al unui subofițer. – Din lat. memorium, fr. mémoire.
MEMÓRIE, memorii, s. f. 1. Proprietate a creierului omenesc de a reține și de a recunoaște sau a reproduce ulterior date furnizate de practică sau de experiența trecută; ținere-de-minte. Mă mir că mai ții minte! -Am o memorie teribilă a cifrelor. BARANGA, I. 166. Cartojan dovedi o memorie fenomenală a numelor. C. PETRESCU, Î. II 140. Alte întîmplări îi răsărită în memorie. D. ZAMFIRESCU, R. 243. 2. Amintire, aducere-aminte. Atunci am putut vedea că memoria durerii e mai intensă decît a plăcerei. BART, 229. ◊ Loc. adv. Din memorie = pe de rost, fără a se folosi de text sau de anumite note. Cînta din memorie, și foarte bine, toate ariile operelor italiane. GHICA, S. 62. ◊ Expr. În memoria cuiva = în amintirea cuiva, spre aducerea-aminte a cuiva. Monument ridicat în jnemoria eroilor căzuți pentru apărarea țării. 3. Amintirea pe care posteritatea o păstrează oamenilor mari.
MEMÓRIU, memorii, s. n. 1. Expunere documentată, raport, dare de seamă asupra unei probleme sau asupra, unui fapt. Era cel dinții memoriu al profesorului Alexandru Opriș asupra săpăturilor din Piscul Voievodesei. C. PETRESCU, R. DR. 45. De ne vor cere un memoriu mai întins sau special asupra cutănd sau cutărui punct sau părți ai chestiei romîne, lesne îl putem face. GHICA, A. 437. ◊ Memoriu de titluri și lucrări = listă în care candidații: la unele concursuri (în special pentru ocuparea unui: post în învățămîntul superior) prezintă titlurile academice și bibliografia lucrărilor personale de specialitate. ♦ Text care cuprinde descrierea și justificarea soluțiilor sau a dispozițiilor adoptate în proiectul unei lucrări pe care îl însoțește. ♦ (La pl.) Culegere de conferințe, comunicări, discuții care au avut loc la dezbaterile unei societăți culturale, literare, științifice etc. Memoriile Secțiunii literare a Academiei. 2. Petiție, cerere în care motivele și faptele sînt expuse pe larg. Memoriul d-tale nu conține un răspuns precis. CAMIL PETRESCU, P. II 586. 3. (Mai ales la pl.) Scriere care cuprinde însemnări asupra evenimentelor la care a luat parte cineva sau desfășurate în timpul existenței sale. Te îndemn. a scrie memoriul vieții tale. EMINESCU, N. 61. Petreceau citind istorii militare: campaniile lui Napoleon, memoriile lui Frederic cel Mare și scrieri de ale poeților în renume. GHICA, S. 660. 4. (În vechea organizare a armatei) Dosar personal cuprinzînd date biografice și notările periodice ale șefilor ierarhici asupra activității și capacității unui ofițer sau unui subofițer. Nu e vorba de protecție, dar te gîndești la memoriu. Zece note bune nu fac cît una rea. BRĂESCU, V. A. 32.
*in memóriam (lat.) loc. adj., loc. adv.
memórie (-ri-e) s. f., art. memória (-ri-a), g.-d. art. memóriei; (la computer) pl. memórii, art. memóriile (-ri-i-)
memórii (scriere) s. n. pl., art. memóriile (-ri-i-)
memóriu [riu pron. riu] s. n., art. memóriul; pl. memórii, art. memóriile (-ri-i-)
memórie s. f. (sil. -ri-e), art. memória (sil. -ri-a), g.-d. art. memóriei; pl. memórii, art. memóriile (sil. -ri-i-)
memórii (scriere beletristică) s. n. pl., art. memóriile (sil. -ri-i-)
memóriu (raport, listă, cerere, deviz, dosar personal) s. n. [-riu pron.-riu], art. memóriul; pl. memórii, art. memóriile (sil. -ri-i-)
MEMÓRIE s. 1. (pop.) ținere de minte, (fig.) cap. (Are o ~ fantastică.) 2. (TEHN.) memorator. (~ la computer.) 3. v. amintire. 4. amintire, (înv.) pamente. (Au ciocnit în ~ lui.)
MEMÓRIU s. 1. petiție, (înv.) memorial, tacrir. (Un ~ către direcție.) 2. (la pl.) (înv.) memorande (pl.). (Și-a scris ~iile.)
MEMÓRIE s.f. 1. Proprietate a creierului omenesc de a reține, recunoaște și reproduce ceea ce și-a însușit în trecut; facultate intelectuală datorită căreia se rețin datele și cunoștințele căpătate. 2. Amintire. 3. Amintire păstrată de posteritate pentru oamenii iluștri. 4. Parte componentă a unui ansamblu electronic de calcul în care se pot memora informațiile necesare calculului; memorator. [Gen. -iei. / < lat. memoria, cf. it. memoria, fr. mémoire].
MEMÓRII s.n.pl. Scriere în care sunt cuprinse însemnări asupra evenimentelor la care a participat cineva ori care s-au petrecut în timpul vieții cuiva. [După fr. mémoires].
MEMÓRIU s.n. 1. Expunere, dare de seamă amplă privitoare la o chestiune, la un fapt, la o situație. ♦ (La pl.) Culegere de lucrări, conferințe etc. făcute în cadrul unei societăți literare, științifice etc. 2. Cerere în care motivele și faptele sunt expuse pe larg. [Pron. -riu. / < mémoire, după memorie].
MEMÓRIE s. f. 1. capacitate a creierului omenesc de a reține, recunoaște și reproduce ceea ce și-a însușit anterior. 2. amintire. ◊ amintire păstrată de posteritate pentru oamenii iluștri. 3. parte componentă a unui sistem electronic de calcul în care se memorează informațiile; memorator (2). (< lat., it. memoria)
MEMÓRIU s. n. 1. expunere documentată amplă asupra unei probleme, a unui fapt. ◊ expunere scrisă a activității științifice, didactice etc. desfășurate de cineva. 2. (pl.) culegere de lucrări, conferințe etc. făcute în cadrul unei societăți literare, științifice etc. 3. (pl.) scriere cuprinzând însemnări asupra evenimentelor petrecute în timpul vieții autorului, la care a luat și el parte. 4. cerere în care motivele și faptele sunt expuse pe larg. (< lat. memorium, fr. mémoire)
PRO MEMÓRIA loc. adv. (despre un document diplomatic) care conține expunerea unor fapte sau textele ce privesc obiectul unei convorbiri și pe care un diplomat îl înmânează celeilalte părți. (< lat. pro memoria, pentru memorie)
memórie (memórii), s. f. – Ținere de minte. Lat. memoria (sec. XIX). – Der. memoriu, s. n. (cerere, petiție; dare de seamă, disertație), din fr. mémoire; memorabil, adj., din fr. mémorable; memorandum, s. n., din fr. mémorandum; memorial, s. n. (memorii; jurnal); memorialist, s. m. (autor de memorii), din fr. mémorialiste; memoriza, vb. (a reține, a fixa în memorie); comemora, vb., din fr. commémorer; imemorial, adj., din fr. immémorial.
MEMÓRIE ~i f. 1) Facultate a creierului care permite conservarea, recunoașterea și reproducerea în conștiință a experienței din trecut (fapte, evenimente, senzații, sentimente, impresii, cunoștințe). 2) Reprezentare mintală; păstrare în amintire; aducere-aminte. 3) Minte considerată ca fiind locul procesului de memorare. 4) Amintire despre oamenii celebri și despre evenimentele marcante din trecut, păstrată de posteritate. [G.-D. memoriei; Sil. -ri-e] /<lat., it. memoria, fr. mémoire
MEMÓRIU ~i n. 1) Expunere în care se prezintă, în mod amănunțit și argumentat, opinia autorului asupra unor probleme sau a unei activități. 2) la pl. Colecție de conferințe, comunicări și discuții, publicate de o societate științifică. 3) la pl. Scriere beletristică în care sunt evocate evenimente din timpul vieții autorului. 4) Cerere scrisă, mai ales colectivă, adresată unui organ al puterii de stat, prin care se formulează o revendicare; petiție. /<lat. memorium, fr. mémoire
memorie f. 1. facultatea de a-și aduce aminte un ce trecut; 2. amintire: a păstra memoria unui eveniment; 3. reputațiune ce se lasă după moarte: de glorioasă memorie.
memoriu n. 1. scriere în care se expune sumar o chestiune: a redacta un memoriu; 2. statul sumelor datorite pentru lucrări sau furnituri; 3. expunerea faptelor relative la un proces; 4. relațiunea evenimentelor la cari a luat parte cineva sau a fost martur: literatura franceză e foarte bogată in memorii; 5. disertațiune asupra unui obiect de știință, de erudițiune, de literatură; 6. culegerea deliberațiunilor sau a lucrărilor unei societăți: Memoriile Academiei de medicină.
*memórie f. (lat. memoria, rudă cu mens, minte). Facultatea de a-țĭ aduce aminte, de a ținea minte: memoria se cultivă exercitînd-o. Amintire, aducere aminte (Rar): s’a șters din mintea lor memoria acelor fapte. Amintire, reputațiune bună saŭ rea despre ceva saŭ cineva: un guvern de tristă memorie. Din memorie, pe de rost, pe din afară: a spune din memorie.
*memóriŭ n. (fr. mémoire [s. m.], de la mémoire [s. f.] memorie). Scriere care expune pe scurt o chestiune: memoriu unor negustorĭ. Hîrtie cu sumele datorite p. lucrărĭ saŭ furniturĭ. Expunerea faptelor unuĭ proces. Disertațiune erudită științifică saŭ literară: a citi un memoriŭ la Academie. Pl. Scriere despre evenimentele la care aĭ luat parte saŭ aĭ fost martur, memorial: „Comentariile” luĭ Cezar s’ar numi maĭ exact „Memoriĭ”. Culegere de lucrărĭ a uneĭ societățĭ savante, anale, cronică: memoriile uneĭ academiĭ.
MEMORIE s. 1. (pop.) ținere de minte, (fig.) cap. (Are o ~ fantastică.) 2. (TEHN.) memorator. (~ la computer.) 3. amintire, minte. (I-au rămas în ~ acele zile.) 4. amintire, (înv.) pamente. (Au ciocnit în ~ lui.)
MEMORIU s. 1. petiție, (înv.) memorial, tacrir. (Un ~ către direcție.) 2. (la pl.) (înv.) memorande (pl.). (Și-a scris ~iile.)
MEMORIE. Subst. Memorie, ținere de minte. Memorie vizuală; memorie auditivă; memorie mecanică; memorie selectivă; memorie afectivă. Memorizare, memorizat (rar), memorare (rar), reținere, întipărire (fig.). Aducere-aminte, amintire, reamintire, reînviere (fig.), rememorare, memento; evocare, evocație (rar); comemorare. Mnemotehnică, mnemotehnie. Memorie (electronică), memorator (tehn.). Adj. Mnezic (rar), de memorie, mnemonic (rar), memorial, din memorie. Memorabil; evocabil. Comemorativ, rememorativ; Evocativ, evocator. Mnemotehnic. Vb. A ține minte, a nu uita; a avea memorie (bună), a avea ținere de minte. A memora, a memoriza, a reține, a-și scrie ceva în frunte, a-și întipări în minte, a învăța (pe de rost); a se întipări (a se fixa) în memoria cuiva (fig.). A-și aminti, a-i veni în minte, a(-și) aduce aminte, a(-și) reaminti, a-i răsări cuiva ceva în minte, a-i scăpăra cuiva ceva prin minte, a rechema în minte, a rememora, a reîmprospăta (fig.); a reînvia (fig.), a reveni în amintirea cuiva. A evoca; a comemora. A mnemoniza (rar). Adv. Din memorie, pe de rost, pe dinafară. Ca amintire. V. atenție, inteligență, învățare.
IL FAUT BONNE MÉMOIRE APRÈS QU’ON A MENTI (fr.) trebuie o memorie bună după ce ai mințit – Corneille, „Le menteur”, act IV, scena 5.
MEMORIA MINUITUR, NISI EAM EXERCEAS (lat.) memoria scade dacă nu o folosești – Cicero, „De senectute”, 7, 21.

memorii dex

Intrare: memorie
memorie substantiv feminin
  • silabisire: -ri-e
Intrare: memoriu
memoriu substantiv neutru plural substantiv neutru
  • pronunție: -riu pr. -rĭu