MEMORÁNDUM, memorandumuri, s. n. 1. Document diplomatic cuprinzând expunerea faptelor sau argumentelor juridice care privesc relațiile dintre state și formează sau vor forma obiectul unor tratative; memorial. 2. (Înv.) Carnet, registru etc. pe care se făceau însemnări. [Var.: memoránd, memorande, s. n.] – Din lat. memorandum, germ. Memorandum, fr. mémorandum.
MEMORÁNDUM, memorandumuri, s. n. 1. Document diplomatic cuprinzând expunerea faptelor sau argumentelor juridice care privesc relațiile dintre state și formează sau vor forma obiectul unor tratative; memorial. 2. (Înv.) Carnet, registru etc. pe care se făceau însemnări. [Var.: memoránd, memorande, s. n.] – Din lat. memorandum, germ. Memorandum, fr. mémorandum.
MEMORÁNDUM, memorandumuri, s. n. Notă, memoriu cuprinzînd expunerea chestiunilor care fac obiectul unor discuții diplomatice, politice etc. – Variantă: (învechit) memoránd (GHICA, A. 6) s. n.
MEMORÁNDUM s.n. Notă, memoriu care conține expunerea unor chestiuni, a unor stări de lucruri de ordin diplomatic, politic etc. [Var. memorand s.n. / cf. fr. mémorandum].
MEMORÁNDUM s. n. document, memoriu conținând expunerea unor chestiuni, a unor stări de lucruri de ordin diplomatic, politic etc. (< lat. memorandum, germ. Memorandum, fr. mémorandum)
MEMORÁNDUM ~uri n. 1) Document diplomatic în care se expune punctul de vedere al unui guvern asupra unei probleme, ce va constitui obiectul viitoarelor negocieri. 2) înv. Carnet de note. /<lat. memorandum, germ. Memorandum, fr. mémorandum
*memoránd n., pl. e și urĭ (lat. memorandum, care trebuĭe amintit, d. mémoro, -áre, a aduce aminte). Notă diplomatică care conține expunerea sumară a stăriĭ uneĭ chestiunĭ. Însemnare saŭ carnet cu însemnărĭ p. aducere aminte.
MEMORANDUL DIN 1892, document întocmit de fruntașii Partidului Național Român din Transilvania (Ioan Rațiu, Gheorghe Pop de Băsești, Vasile Lucaciu, Iuliu Coroianu, Eugen Brote, Septimiu Albini ș.a.), prin care se denunța politica de asuprire națională, promovată de guvernul de la Budapesta. Constituie unul dintre cele mai importante momente ale luptei de eliberare națională și și socială a românilor transilvăneni. Conducătorii acestei mișcări au fost arestați (1894) și condamnați la închisoare pe diferite termene. Acțiunea „memorandiștilor” și procesul care i-a urmat au avut un larg răsunet în țară și în străinătate.