MEMORÁ, memorez, vb. I. Tranz. A reține în memorie (depunând un efort, învățând anume); a ține minte, a memoriza. – Din lat. memorare, fr. mémorer.

MEMORÁND s. n. v. memorandum.

MEMORÁNDUM, memorandumuri, s. n. 1. Document diplomatic cuprinzând expunerea faptelor sau argumentelor juridice care privesc relațiile dintre state și formează sau vor forma obiectul unor tratative; memorial. 2. (Înv.) Carnet, registru etc. pe care se făceau însemnări. [Var.: memoránd, memorande, s. n.] – Din lat. memorandum, germ. Memorandum, fr. mémorandum.

MEMORÁ, memorez, vb. I. Tranz. A reține în memorie (depunând un efort, învățând anume); a ține minte, a memoriza. – Din lat. memorare, fr. mémorer.

MEMORÁND s. n. v. memorandum.

MEMORÁNDUM, memorandumuri, s. n. 1. Document diplomatic cuprinzând expunerea faptelor sau argumentelor juridice care privesc relațiile dintre state și formează sau vor forma obiectul unor tratative; memorial. 2. (Înv.) Carnet, registru etc. pe care se făceau însemnări. [Var.: memoránd, memorande, s. n.] – Din lat. memorandum, germ. Memorandum, fr. mémorandum.

MEMORÁ, memorez, vb. I. Tranz. A învăța pe de rost; a memoriza, a ține minte. Mai erau și alții, ale căror nume nu le-am memorat. SADOVEANU, E. 162. Orice creațiune presupune o îndelungată observație... care permite actorului de a memora mii de atitudini. IBRĂILEANU, SP. CR. 226.

MEMORÁND s. n. v. memorandum.

MEMORÁNDUM, memorandumuri, s. n. Notă, memoriu cuprinzînd expunerea chestiunilor care fac obiectul unor discuții diplomatice, politice etc. – Variantă: (învechit) memoránd (GHICA, A. 6) s. n.

memorá (a ~) vb., ind. prez. 3 memoreáză

memorándum s. n., pl. memorándumuri

memorá vb., ind. prez. 1 sg. memoréz, 3 sg. și pl. memoreáză

memoránd s. n.

memorándum s. n., pl. memorándumuri

MEMORÁ vb. v. memoriza.

MEMORÁ vb. v. aminti, arăta, cita, indica, menționa, pomeni, semnala.

MEMORÁNDUM s. (înv.) memorial. (A înainta un ~.)

A memora ≠ a uita

MEMORÁ vb. I. tr. A învăța pe dinafară; a reține în memorie, a memoriza. [Cf. fr. mémorer, it., lat. memorare].

MEMORÁND s.n. 1. (Poligr.) Jumătate dintr-o hârtie de scrisoare, folosită pentru scurte comunicări. 2. V. memorandum. [< fr. mémorandum].

MEMORÁNDUM s.n. Notă, memoriu care conține expunerea unor chestiuni, a unor stări de lucruri de ordin diplomatic, politic etc. [Var. memorand s.n. / cf. fr. mémorandum].

MEMORÁ vb. tr. a reține în memorie; a memoriza. (< fr. mémorer, lat. memorare)

MEMORÁND s. n. jumătate dintr-o hârtie de scrisoare, pentru scurte comunicări. (< fr. mémorandum)

MEMORÁNDUM s. n. document, memoriu conținând expunerea unor chestiuni, a unor stări de lucruri de ordin diplomatic, politic etc. (< lat. memorandum, germ. Memorandum, fr. mémorandum)

A MEMORÁ ~éz tranz. A fixa în memorie (în mod involuntar sau printr-un efort special). /<lat. memorare, fr. mémorer

MEMORÁNDUM ~uri n. 1) Document diplomatic în care se expune punctul de vedere al unui guvern asupra unei probleme, ce va constitui obiectul viitoarelor negocieri. 2) înv. Carnet de note. /<lat. memorandum, germ. Memorandum, fr. mémorandum

memorand n. 1. notă diplomatică expunând sumar starea unei chestiuni; 2. formular pe care se fac comunicări comerciale scurte.

*memoránd n., pl. e și urĭ (lat. memorandum, care trebuĭe amintit, d. mémoro, -áre, a aduce aminte). Notă diplomatică care conține expunerea sumară a stăriĭ uneĭ chestiunĭ. Însemnare saŭ carnet cu însemnărĭ p. aducere aminte.

MEMORA vb. a învăța, a memoriza, a repeta, (reg.) a proba. (A ~ o poezie.)

memora vb. v. AMINTI. ARĂTA. CITA. INDICA. MENȚIONA. POMENI. SEMNALA.

memorande s. pl. v. MEMORII.

MEMORANDUM s. (înv.) memorial. (A înainta un ~.)

MEMORANDUL DIN 1892, document întocmit de fruntașii Partidului Național Român din Transilvania (Ioan Rațiu, Gheorghe Pop de Băsești, Vasile Lucaciu, Iuliu Coroianu, Eugen Brote, Septimiu Albini ș.a.), prin care se denunța politica de asuprire națională, promovată de guvernul de la Budapesta. Constituie unul dintre cele mai importante momente ale luptei de eliberare națională și și socială a românilor transilvăneni. Conducătorii acestei mișcări au fost arestați (1894) și condamnați la închisoare pe diferite termene. Acțiunea „memorandiștilor” și procesul care i-a urmat au avut un larg răsunet în țară și în străinătate.