MÉLIC, -Ă adj. Care ține de muzică, referitor la muzică. ♦ Referitor la poezia lirică corală a grecilor. [< lat. melicus, cf. fr. mélique].

MÉLIC, -Ă adj. referitor la muzică. ◊ referitor la poezia lirică corală a grecilor. (< fr. mélique, gr. melikos)

melíc s. n. – Inflamare a beregatei. – Var. malic. Origine îndoielnică. După Cihac, II, 514, din mag. mirigy „glandă”. În Munt.

melíc, melíce, s.n. (reg.) 1. obicei; nărav. 2. inflamarea glandelor de la gât la cai.

melic (malic) n. inflamațiunea glandelor gâtlejului la cai. [Origină necunoscută].

melíc n., pl. e și urĭ (ung.?). Munt. vest. Obiceĭ, nărav: cal cu melic. Olt. Bubă cauzată de călărie.

MELIC < cf. arab melik „rege”, n. adus de armeni și subst. melic. 1. – act.; – ești s; cu as. regr. Milic/ești s. (Arh); -escu (Sd XVIII). 2. Meleca prof., 1890; Meleacă, D-tru (Puc); cf. și subst. meleapică, variantă la neleapcă (DLR); cf. Melecan, act.