MELEGÁR1, melegare, s. n. (Reg.) Loc special amenajat pe un strat de gunoi de grajd, în care se cultivă răsadurile; răsadniță. – Din magh. melegágy.

MELEGÁR2, melegare, s. n. Bazin de lemn în care cade minereul sfărâmat din șteampurile țărănești. – Et. nec.

MELEGÁR1, melegare, s. n. (Reg.) Loc special amenajat pe un strat de gunoi de grajd, în care se cultivă răsadurile; răsadniță. – Din magh. melegágy.

MELEGÁR2, melegare, s. n. Bazin de lemn în care cade minereul sfărâmat din șteampurile țărănești. – Et. nec.

MELEGÁR, melegare, s. n. (Regional) 1. Strat de pămînt amestecat cu gunoi în care se pun răsaduri; răsadniță. 2. Bazin de lemn folosit la depunerea minereului în șteampurile țărănești.

melegár (reg.) s. n., pl. melegáre

melegár (răsadniță, bazin de lemn în care cade minereul) s. n., pl. melegáre

MELEGÁR s. v. gloabă, mârțoagă, pătul, răsadniță.

melegár (melegáre), s. n. – (Trans.) Strat de băligar sau de îngrășămînt. Mag. melegágy (Cihac, II, 514; Gáldi, Dict., 144); este evidentă încrucișarea cu bălegar.

melegar s. v. GLOABĂ. MÎRȚOAGĂ. PĂTUL. RĂSADNIȚĂ.

melegár, melegare, s.n. – (reg.) Loc special amenajat (pământ amestecat cu gunoi de grajd) în care se pun răsadurile primăvara; răsadniță. (Trans., Banat, Crișana și Maram., cf. ALR, 1956: 188). – Din magh. melegágy (Cihac, Galdi, cf. DER; DEX, MDA).

melegár, -uri, s.n. – Loc special amenajat (pământ amestecat cu gunoi de grajd) în care se pun răsadurile primăvara; răsadniță. Termen atestat în Trans., Banat, Crișana și Maram. (ALR 1956: 188). – Din magh. melegágy.