Dicționare ale limbii române

14 definiții pentru melancolie

MELANCOLÍE, melancolii, s. f. 1. Stare de tristețe, de deprimare, amestecată cu visare și cu dorința de izolare; p. gener. tristețe (ușoară). 2. Boală psihică care se manifestă printr-o continuă depresie, prin tristețe morbidă, prin apatie, delir, halucinații, anxietate și tentația de sinucidere. – Din fr. mélancolie, lat. melancolia.[1]
MELANCOLÍE, melancolii, s. f. 1. Stare de tristețe, de deprimare, amestecată cu visare și cu dorința de izolare; p. gener. tristețe (ușoară). 2. Boală psihică care se manifestă printr-o continuă depresiune, prin tristețe morbidă, prin apatie, delir, halucinații, anxietate și obsesia sinuciderii. – Din fr. mélancolie, lat. melancolia.[1]
MELANCOLÍE, melancolii, s. f. 1. Stare de tristețe, de deprimare, amestecată cu visare și meditație, cu dorință de izolare și singurătate. Mă întorceam acasă, cu sufletul plin de melancolie, cu o dragoste nesfîrșită și neînțeleasă, pentru trecut și pentru pămîntul cu mormintele lui. SADOVEANU, O. VI 528. Nu știu, e melancolia secolului care moare, Umbra care se îneacă la un asfințit de soare, Sau decepția, durerea luptelor de mai-nainte. VLAHUȚĂ, O. A. I 62. Surîsid era foarte inocent, didce l-am putea numi, și totuși de o profundă melancolie. EMINESCU, N. 35. 2. Boală mintală care se manifestă prin tristețe morbidă, apatie, delir, halucinații și obsesia ideii de sinucidere. – Variantă: melanholíe (ALECSANDRI, T. I 33) s. f.
melancolíe s. f., art. melancolía, g.-d. art. melancolíei; pl. melancolíi, art. melancolíile
melancolíe s. f., art. melancolía, g.-d. art. melancolíei; pl. melancolíi, art. melancolíile[1]
MELANCOLÍE s. 1. tristețe, (englezism) spleen. (~ cuiva.) 2. duioșie. (O ~ de neînvins pentru vremurile copilăriei.)[1]
MELANCOLÍE s.f. 1. Tristețe vagă, nedefinită; deprimare. 2. (Med.) Boală mintală caracterizată prin tristețe morbidă, apatie, delir, halucinații și obsesia sinuciderii. [Gen. -iei, var. melanholie s.f. / < fr. mélancolie, cf. lat., gr. melancholia < gr. melas – negru, chole – fiere].
MELANCOLÍE s. f. 1. stare de tristețe, de deprimare, însoțită de dorința de visare și singurătate. 2. boală psihică manifestată prin tristețe, apatie, delir, anxietate și obsesia sinuciderii. (< fr. mélancolie, lat. melancholia)
melancolíe (melancolíi), s. f. – Tristețe (ușoară). – Var. (înv.) melanholie. Mr. milancolie. Ngr. μελαγχολία (Tiktin; Gáldi 209) în sec. XVIII și mai tîrziu din fr. mélancolie (în mr. din it.). – Der. melancolic, adj., din fr. mélancolique.
MELANCOLÍE ~i f. 1) Stare sufletească apăsătoare, care predispune la visare și izolare. 2) Stare patologică caracterizată prin tristețe profundă, prin pesimism general și prin obsesia sinuciderii. /<fr. mélancolie, lat. melancholia[1]
melancolie f. 1. fiere neagră și dispozițiune tristă atribuită ei; 2. atragere spre singurătate și reverie.
*melancolíe f. (vgr. melagholia, d. mélas, mélan, negru, și holé, fĭere, mînie, lat. melanchólia, it. melancolia și maĭ des malinconia; fr. mélancolie). Stare morbidă de tristeță și de descurajare. Tristeță vagă.
MELANCOLIE s. 1. tristețe. (~ cuiva.) 2. duioșie. (O ~ de neînvins pentru vremurile copilăriei.)
MELAN-, v. MELANO-.~colie (v. -colie1), s. f., stare patologică caracterizată printr-o tristețe morbidă, apatie, delir, halucinații și printr-un pesimism generalizat; ~emie (v. -emie), s. f., colorație în negru a sîngelui, datorită prezenței pigmenților melanici; ~hidroză (v. -hidroză), s. f., sudoare de culoare închisă; ~odonție (v. -odonție), s. f., distrofie dentară la nivelul dentiției temporare la incisivii superiori, caracterizată prin culoarea brună a dentinei; ~onichie (v. -onichie), s. f., melanoonichie*; ~urie (v. -urie), s. f., colorație anormală a urinei, datorită prezenței pigmenților melanici.

Melancolie dex online | sinonim

Melancolie definitie

Intrare: melancolie
melancolie substantiv feminin