MEL, meli, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru înălțimea sunetului, egală cu a mia parte din înălțimea unui sunet care are o frecvență de o mie de hertzi. – Din engl. mel.

MEL, meli, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru înălțimea sunetului, egală cu a mia parte din înălțimea unui sunet care are o putere de o mie de hertzi. – Din engl. mel.[1]

mel s. m., pl. meli

MEL1 s. m. unitate de măsură pentru înălțimea sunetului, egală cu a mia parte din înălțimea unui sunet având o putere de o mie de hertzi. (< engl. mel)

-MÉL2 elem. melo1-. ()

-MÉL3 elem. meli-.

MELI-, -MÉL elem. „miere, nectar”. (< fr. melli-, -mel, cf. lat. mel, mellis)

mel (est) și mĭel (vest) m., pl. meĭ, mĭeĭ (lat. agnĕllus [dim. d. agnus], de unde s’a făcut mñel apoĭ ñel [cum se zice și azĭ pop. în est], apoĭ mĭel, mel; it. agnello, pv. agnel, fr. agneau. V. mĭa, mioară). Berbece în primele lunĭ după naștere: melul blînd suge la doŭă mume (Nec. Let. 2, 257). Carne de mel: a mînca mel. Fig. Ființă blîndă și bună: un mel de om.

-MEL1 „picior, membru, extremitate”. ◊ gr. melos „vîrf, extremitate” > fr. -méle, it. -melo > rom. -mel.

-MEL2 „miere”. ◊ gr. meli „miere” > fr. -mel, engl. id. > rom. -mel.

MEL-, v. MELO-1. □ ~algie (v. -algie), s. f., durere cu caracter neurologic, localizată în membre.