mei sălbatic definitie

92 definiții pentru mei sălbatic

MEI, (1) s. m., (2) meiuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescența ramificată și cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreț pentru vite; părâng, păsat (Panicum miliaceum); p. restr. semințele acestei plante, folosite în trecut pentru hrana oamenilor, azi mai ales ca hrană pentru vite și păsări. ◊ Mei mărunt (sau păsăresc) = varietate de mei ale cărei flori sunt dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă; meișor (Panicum capillare). ◊ Compuse: mei-păsăresc = plantă cu frunze în formă de lance și cu fructele ca niște boabe mici, alburii și foarte lucitoare (Lithospermum officinale); mei-păsăresc (sau -nebun) = mohor; mei-tătăresc = mătură (2 a); mei-pădureț = meișor; mei-lung sau meiul-canarilor = iarba-cănărașului. 2. S. n. Meiște. – Lat. milium.
MEU, MEA, mei, mele, pron. pos., adj. pos. I. Pron. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale”; înlocuiește numele obiectului posedat de vorbitor precum și numele vorbitorului) A mea e cartea. ◊ (La m. pl., înlocuiește numele familiei sau rudelor vorbitorului) Ai mei au plecat. ◊ (Înlocuiește numele avutului, bunurilor, preocupărilor etc. vorbitorului) Am și eu ale mele. ◊ Expr. (În legătură cu verbe ca „a rămâne”, „a fi” etc.) Pe-a mea = după dorința sau după părerea vorbitorului. II. Adj. pos. 1. (Indică posesiunea) Care aparține vorbitorului. Cartea mea e bună. 2. (Indică dependența, legătura reciprocă de înrudire, de prietenie, de vecinătate etc.) Tatăl meu este doctorul spitalului. 3. (Indică apartenența) Care ține de cel care vorbește; care îi este propriu. Glasul meu. 4. (Indică subiectul, autorul unei acțiuni) Greșeala mea. 5. (Indică obiectul direct sau indirect al unei acțiuni) Mama grija mea o are. 6. Care constituie obiectul unei preocupări a vorbitorului. – Lat. meus, mea.
MEI subst. 1. S. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescența ramificată și cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreț pentru vite; părâng, păsat (Panicum miliaceum); p. restr. semințele acestei plante, folosite în trecut pentru hrana oamenilor, azi mai ales ca hrană pentru vite și păsări. ◊ Mei mărunt (sau păsăresc) = varietate de mei ale cărei flori sunt dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă; meișor (Panicum capillare). ◊ Compuse: mei-păsăresc = plantă cu frunze în formă de lance și cu fructele ca niște boabe mici, alburii și foarte lucitoare (Lithospermum officinale); mei-păsăresc (sau -nebun) = mohor; mei-tătăresc = mătură (2 a); mei-pădureț = meișor; mei-lung sau meiul-canarilor = iarba-cănărașului. 2. S. n. Meiște. – Lat. milium.
MEU, MEA, mei, mele, pron. pos., adj. pos. I. Pron. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale”; înlocuiește numele obiectului posedat de vorbitor precum și numele vorbitorului) A mea e cartea. ◊ (La m. pl., înlocuiește numele familiei sau rudelor vorbitorului) Ai mei au plecat. ◊ (Înlocuiește numele avutului, bunurilor, preocupărilor etc. vorbitorului) Am și eu ale mele. ◊ Expr. (În legătură cu verbe ca „a rămâne”, „a fi” etc.) Pe-a mea = după dorința sau după părerea vorbitorului. II. Adj. pos. 1. (Indică posesiunea) Care aparține vorbitorului. Cartea mea e bună. 2. (Indică dependența, legătura reciprocă de înrudire, de prietenie, de vecinătate etc.) Tatăl meu este doctorul spitalului. 3. (Indică apartenența) Care ține de cel care vorbește; care îi este propriu. Glasul meu. 4. (Indică subiectul, autorul unei acțiuni) Greșeala mea. 5. (Indică obiectul direct sau indirect al unei acțiuni) Mama grija mea o are. 6. Care constituie obiectul unei preocupări a vorbitorului. – Lat. meus, mea.
MEI, (2) meiuri, s. n. 1. Plantă erbacee din familia gramineelor cu inflorescența ramificată, cu semințe mici, făinoase, cultivată în trecut ca cereală, iar azi mai ales ca nutreț pentru vite și păsări (Panicum miliaceum); mălai, păsat. Mălaiul, păsatul sau meiul se cosește după ce i s-au secerat spicele. PAMFILE, A. R. 150. Atît soldații cît și ofițerii sau boierii aveau de la stăpînire pe fiecare zi mertic de carne, de pîne de grîu sau de mei și de luminări. BĂLCESCU, O. I 16. Cine se teme de vrăbii nu seamănă mei. Flămîndul codri visează și vrabia mei. ◊ Expr. Cît ai zice mei v. zice. ◊ Compuse: mei-păsăresc = plantă erbacee cu frunze cu perișori, cu flori mici alb-gălbui și cu fructe în formă de boabe pietroase, mici, alburii și foarte lucitoare (Lithospermum offici- nale); mei-mărunt = plantă asemănătoare cu meiul- păsăresc, cu florile dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă (Panicum capillare). 2. (Mai ales la pl.) Lan, holdă cultivată cu această plantă. Iote-l, ăsta e. Acolea, între meiurile alea și porumbari. DUMITRIU, V. E. 124. Cei ce muncesc cîmpul, să vadă de grîne, de meiuri, de cartofi, de toate. VISSARION, B. 195.
MEU, MEA, mei, mele, adj. și pron. pos. (Precedat de art. «al», «a», «ai», «ale» cînd e pronume, cînd stă ca adjectiv înaintea substantivului, cînd se află pe lîngă un substantiv nearticulat sau este separat de substantiv printr-un alt cuvînt) 1. (Indică posesiunea) Care aparține vorbitorului, de care vorbitorul este legat printr-o relație de proprietate: a) adjectiv. Căluțul meu nu-i dintre cei vornici și bine hrăniți. SADOVEANU, Z. C. 20. Mi-e teamă că are să mă întrebe ce caut eu între ei, în hainele mele. SAHIA, N. 17. Alta nu-i de făcut, decît să înșomoltăcim (= învelim) motanul ista al meu cu niște petece. CREANGĂ, P. 174; b) pronume. Ei au totuși hainele lor; eu pe-ale mele nu le am. SADOVEANU, Z. C. 31. Să știu eu atunci – de-oi ajunge cu sănătate – ce-i al tău și ce-i al meu. CREANGĂ, P. 152. 2. (Indică dependența, legătura de filiație, înrudire, prietenie, vecinătate etc.) a) Adjectiv. E un bun prietin al meu, cu care am petrecut ani frumoși. SADOVEANU, Z. C. 14. Tatăl meu era arendașul trupului de moșie Dideștii. GALACTION, O. I 7. Mă topesc d-a-n picioarele de dorul părinților mei. ISPIRESCU, E. 8. ◊ (Cu valoare afectivă, însoțind un vocativ) Mergi cu bine, fătul meu. CREANGĂ, P. 185. (Franțuzism, însoțind vocativul «doamnă» sau «domnule») Tînguiește-mă, doamna mea, și nu mă osîndi. NEGRUZZI, S. I 47. ◊ (Enclitic, numai la sg., pe lîngă un nume de rudenie sau un nume indicînd orice raporturi sociale, substantivul și pronumele uneori fiind invariabile) Își luase pruncii în brațe și se întorsese la bunică-mea. STANCU, D. 16. Ia, acum cred eu frăține-meu. CREANGĂ, P. 188. Eu, lele, de dorul tău Nu poci sluji domnu-meu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18. ◊ (Cu flexiunea trecută asupra adjectivului) La masă, povestesc noră-mei fapta mea caritabilă. C. PETRESCU, Î. II 185. b) Pronume. Și cîtu-i satu mereu, Nu-i bădiță ca al meu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29. ◊ (Precedat de prep. «de» sau «dintre», partitiv) A lucrat la d-ta un prieten de-al meu, Sachelarie. C. PETRESCU, Î. I 284. Că-s două surori d-a mele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 193. ♦ (La m. pl.) Familia de care ține vorbitorul, rudele, prietenii, partizanii persoanei care vorbește. Are să iasă și mama și ai mei și vor întreba: ce-o fi lucrat de mina lui Bozan din toate astea? SAHIA, N. 30. Ai mei pierduți sînt, pașă, toți. COȘBUC, P. I 109. Acolo nu mai mi-e frică: sînt intre ai mei! CARAGIALE, O. I 97. ◊ (La m. sg.) Soțul persoanei care vorbește. Mie mi-a spus al meu [bărbat] că nu l-a mai văzut. DELAVRANCEA, la TDRG. 3. Care ține de cel ce vorbește; care îi este propriu, caracteristic: a) adjectiv. Frumoasă cît eu nici nu pot O mai frumoasă să-mi socot Cu mintea mea. COȘBUC, P. I 57. Ca în cămara ta să vin, Să te privesc de-aproape, Am coborit cu-al meu senin Și m-am născut din ape. EMINESCU, O. I 170. Cu-a mea inimă amară Sufletu-mi s-au învrăjbit! ALECSANDRI, P. A. 38; b) pronume. Omul ăsta își joacă viața. – Nu și-o joacă pe a lui, Fănică, o joacă pe a mea. CARAGIALE, O. I 131. Dorul tău, bade, ș-al meu De și-ar face-un pod mereu, Pod mereu pîn la Brașeu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 140. ♦ (La f. pl.) Treburile (preocupările, obiceiurile, părerile, cusururile) persoanei care vorbește. Oi fi avînd și eu ale mele, dar nu sînt cum credeți. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. ◊ Expr. A rămîne (sau a fi) pe-a mea = a rămîne (sau a fi) așa cum vreau eu, așa cum zic eu.4. (Indică subiectul, autorul unei acțiuni) Greșeala mea se agravează, vorbi beizade Alecu încruntînd sprînceana. SADOVEANU, Z. C. 20. 5. (Indică obiectul direct sau indirect al unei acțiuni) De-ar iubi bădița zece, De dorul meu tot nu-i trece. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 154. Nime grija mea n-o are. ID. IB. 450. 6. Care constituie obiectul unei preocupări a vorbitorului, de care acesta se ocupă în acel moment. Dar omul meu a isprăvit de scris. CARAGIALE, O. II 300. Dacă strămoșii tăi cu tine semăna, Negreșit era proști ciți lor se închina. Răspunse tigrul meu. ALEXANDRESCU, M. 324.
fíi-miu v. fíu-miu
!fíică-mea (-ta, -sa) (fii-) s. f. + adj. pr., g.-d. fíică-mii (-tii, -sii)
fíu-miu/fíi-miu (-tu, -su) (pop., fam.) s. m. + adj. pr.
*fráte-meu (-tău, -său) (fam.) s. m. + adj. pr., g.-d. lui fráte-meu (-tău, -său)
frățấne-meu (-tău, -său) (înv., pop.) s. m. + adj. pr., g.-d. lui frățấne-meu (-tău, -său)
*mătúșă-mea (-ta, -sa) (pop., fam.) s. f. + adj. pr., g.-d. mătúșă-mii (-tii, -sii)
mea1/a mea1 v. meu1/al meu1
mea2 (a ~) v. meu2 (al ~)
-mea v. -meu/-miu
mei1 (plantă) s. m.
mei2 (meiște) s. n., pl. méiuri
mei4 (ai ~) v. meu2 (al ~)
mei3/ai mei3 v. meu1/al meu1
mei-lúng (plantă) s. m.
mei-nebún (plantă) s. m.
mei-păduréț (plantă) s. m.
mei-păsărésc (plantă) s. m.
mei-tătărésc (plantă) s. m.
!méiul-canárilor (plantă) s. m. art.
méle1/ále méle1 v. meu1/al meu1
méle2 (ále ~) v. meu2 (al ~)
méle3/a méle v. meu1/al meu1
meu1/al meu1 adj. pr. m. (prietenul meu/un prieten al meu, al meu prieten; prietenului meu/unui prieten al meu), pl. mei/ai mei (prietenii mei/niște prieteni ai mei, ai mei prieteni; prietenilor mei/unor prieteni ai mei); f. mea/a mea (prietena mea/o prietenă a mea, a mea prietenă), g.-d. méle/a méle (prietenei mele/unei prietene a mele), pl. méle/ále méle (prietenele mele/niște prietene ale mele, ale mele prietene; prietenelor mele, unor prietene ale mele)
meu2 (al ~) pr. m. (prietenul tău e medic, al meu e profesor), pl. ai mei, g.-d. álor mei; f. a mea, pl. ále méle, g.-d. álor méle
-meu/-miu (fam., pop., numai după nume de grade de rudenie) adj. pr. m. (frate-meu/frate-miu; lui frate-meu/lui frate-miu); f. -mea (maică-mea), g.-d. -mii (maică-mii)
-mii v. -meu/-miu
nevástă-mea (-ta, -sa) (pop., fam.) s. f. + adj. pr., g.-d. nevésti-mii (-tii, -sii)
nóră-mea (-ta, -sa) (fam.) s. f. + adj. pr., g.-d. nóră-mii (-tii, -sii)
soácră-mea (-ta, -sa) s. f. + adj., pr., g.-d.-art. soácră-mii (-tii, -sii)
tátă-meu (-tău, -său) (pop.) s. m. + adj. pr.
tătấne-meu (-tău, -său) (pop.) s. m. + adj. pr.
mei (planta) s. m.
mei (meiște) s. n., pl. méiuri
mei-lúng s. m.
mei-nebún s. m.
mei-păduréț s. m.
mei-păsărésc s. m.
mei-tătărésc s. m.
méiul-canárilor s. m.
meu/al meu adj. m., pl. mei/ ai mei; f. sg. mea/a mea, g.-d. méle/a méle, pl. méle/ale méle (și: -meu m. sg., -mea f. sg., -mii/-mei g.-d. f. sg., în îmbinări ca fráte-meu, sóră-mea)
meu (precedat de al) pr. m., pl. ai mei, g.-d. álor mei; f. sg. a mea, pl. ále méle, g.-d. álor méle
MEI s. (BOT.) 1. (Panicum miliaceum) (reg.) părâng, păsat, (Mold. și Transilv.) mălai. 2. (reg.) păsat. (Dă ~ la păsări.) 3. mei-păsăresc = a) (Lithospermum officinale) (reg.) mărgelușă, (înv.) mălăcel; b) (Setaria verticillata) dughie, mohor, (reg.) bursoacă.
MEI SĂLBÁTIC s. v. meișor.
MEI-LÚNG s. v. iarba-cănărașului.
MEI-NEBÚN s. v. mohor.
MEI-PĂDURÉȚ s. v. meișor.
MEI-PĂSĂRÉSC s. v. mohor.
MEI-TĂTĂRÉSC s. v. mătură.
MEIUL-CANÁRILOR s. v. iarba-cănărașului.
MEU adj. (ca pl. al modestiei) nostru. (Cartea ~ s-a bucurat de succes.)
méi (méiuri), s. n. – O anumită graminee (Panicum miliaceum). – Var. meiu. mr. mel’u, megl., istr. mel’. Lat. mĭlium (Pușcariu 1056; Candrea-Dens., 1079; REW 5572), cf. alb. mel (Meyer 263; Philippide, II, 648), it. miglio, prov. meilh, fr. mil(let), cat. mill, sp. mijo, port. milho. – Der. meiat, s. n. (căderea florii la vița de vie), al cărui semantism nu este clar; meișor, s. m. (plante, Panicum capilare, Panicum sanguinale, Milium effusum); meiște, s. f. (cultură de mei).
méu (-éa), adj. și pron. pos.Mr. neu, meu, megl., istr. meu. Lat. meus (Pușcariu 1074; Candrea-Dens., 1091; REW 5556), cf. it. mio (sard. meu), prov. mieu, cat., port. meu, sp. mío. Rezultatul normal, mieu, a pierdut diftongul, prin analogie cu f. mea (Rosetti, BL, V, 34; Rosetti, Mélanges, 173), sau, mai curînd, cu pl. mei. Fără îndoială, datorită unui obicei neîntemeiat, introdus de actorul C. Nottara, dicțiunea teatrală obișnuiește să pronunțe mieu.
míe pron. pers. în dativ. Lat. mĭhi (Candrea-Dens., 1099). Se folosește în patru feluri diferite: mie în poziție tare, ca în sp. a mí, și totdeauna împreună cu una dintre celelalte trei forme: mie nu mi-au spus; mi (cu i vocalic), înaintea altor pronume: mi s-a spus, mi l-a dat; mi (cu i consonantic) în poziție enclitică sau proclitică: mi-a adus, dîndu-mi; îmi în următoarele cazuri: îmi pare, îmi aduc aminte, valoare emfatică, față de mi-a duc aminte, pronunțare familiară.
MEI ~ m. 1) Plantă erbacee furajeră din familia gramineelor, cu semințe mici, ovale, care se folosesc în alimentație. 2) Semințele acestei plante folosite ca hrană pentru vite și păsări. /<lat. milium
MEU1 mea (mei, méle) pron. pos. (precedat de art. al, a, ai, ale înlocuiește numele obiectului posedat de vorbitor, precum și numele vorbitorului) Are un manual ca al meu. ◊ Pe-a mea după cum doresc eu. Ai mei membrii familiei sau rudele vorbitorului. /<lat. meus, mea
MEU2 mea (mei, méle) adj. pos. 1) Care aparține vorbitorului. Cartea mea. 2) Care se află într-un anumit raport (de rudenie, de prietenie etc.) cu cel ce vorbește. Fratele meu e la serviciu. /<lat. meus, mea
flocos a. plin de păr, lânos: oi, căciuli flocoase. [Lat. FLOCCOSUS]. ║ flocoasă f. plantă numită și meiu-păsăresc (Sorghum).
meiu n. 1. plantă originară din Azia, din fam. gramineelor, cu bobițe gălbui: cotorul ei și semințele-i necojite servă de nutreț vitelor, iar descojite ca nutriment oamenilor (Panicum miliaceum): din meiu se face braga. Meiul a fost hrana locuitorilor din țările române până la finele sec. XVII-lea, când fu înlocuit cu porumbul; el mai poartă în Mold. numele de mălaiu, iar în Tr. cel de parinc sau păsat; meiu păsăresc, mohor; meiu tătăresc, mature; 2. bobitele acestei plante ce servă de nutreț mai ales păsărilor. [Lat. MILIUM].
meiu! int. cât ai zice meiu, într’o clipă ISP. [V. miau].
meu pron. exprimă o posesiune: lucrul meu. [Lat. MEUS].
mea, pron. posesiv f. d. meŭ (lat. mea): casa mea, casele mele.
meĭ m. ca plantă și n., pl. urĭ, ca marfă (lat. mĭlium, pop. mellium, it. miglio, pv. meilh, fr. mil și millet, cat. mill, sp. mijo, pg. milho). O plantă graminee care face niște boabe sferice de 2-3 milimetri, originară din Asia (panicum miliáceum). Alte varietățĭ de meĭ maĭ sînt: meĭu păsăresc (panicum capilláre, originar din America de nord), păringu saŭ dughia, bursoaca saŭ mohoru saŭ costreĭu, sămînța de canarĭ ș. a. (În ainte de introducerea popușoĭuluĭ, meĭu era cerealu din care se făcea mămăliga și constituĭa nutrimentu principal al Românilor și, maĭ în ainte, al Dacilor. El și varietățile luĭ îs excelente plante de nutreț. Curățate de coajă, se numește pîsat. V. pasat și mălaĭ). Meĭ tătăresc (numit și bălur, costreĭ, mătură și sorgo), altă graminee, de forma popușoĭuluĭ, dar ceva maĭ înaltă, din ale căreĭ vîrfurĭ se fac măturĭ și ale căreĭ semințe se daŭ ca mîncare păsărilor (sorgum vulgare saŭ holcus sorgum, cu varietatea sorgum halepense saŭ holcus [orĭ andropógon] halepensis). V. gaolian.
meŭ (est) și mĭeŭ (vest), mea pron. posesiv de pers. întîĭa, pl. meĭ (vest mĭeĭ), mele (lat. méus, méa, it. sp. mio, mia, sard. cat. meu, mia, pv. mieu, mia, pg. meu, minha). Steagu meŭ, țara mea, acest steag e al meŭ, această țară e a mea. Enclitic la sing. (numaĭ cu numele de rudenie): frate-meŭ, soră-mea saŭ sor’mea, luĭ frate-meŭ, sor’miĭ.
mĭeŭ, mea, V. meŭ, mea.
vipt n., pl. urĭ (lat. victus, aliment, d. vívere, victum, a trăi. V. victualiĭ și viez). Ps. S., Dos. ș. a. Grîne, alimente, hrană. – Vechĭ și „meĭ” (R. C. 1933, 55).
MEI s. (BOT.) 1. (Panicum miliaceum) (reg.) părîng, păsat, (Mold. și Transilv.) mălai. 2. (reg.) păsat. (Dă ~ la păsări.) 3. mei-păsăresc = a) (Lithospermum officinale) (reg.) mărgelușă, (înv.) mălăcel; b) (Setaria verticillata) dughie, mohor, (reg.) bursoacă.
mei-lung s. v. IARBA-CĂNĂRAȘULUI.
mei-nebun s. v. MOHOR.
mei-pădureț s. v. MEIȘOR.
mei-păsăresc s. v. MOHOR.
mei-sălbatic s. v. MEIȘOR.
mei-tătăresc s. v. MĂTURĂ.
meiul-canarilor s. v. IARBA-CĂNĂRAȘULUI.
MEU adj. (ca pl. al modestiei) nostru. (Cartea ~ s-a bucurat de succes.)
méi, s.m. – (bot.) Plantă erbacee din fam. gramineelor (Panicum miliaceum). Cultură tradițională în satele din zona Maramureș până la apariția porumbului (Dăncuș, 1986: 40). – Lat. milium (pop. mellium) „mei” (Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).
méi, s.m. – (bot.) Plantă erbacee din fam. gramineelor (Panicum miliaceum). Cultură tradițională în satele din zona Maramureș până la apariția porumbului (Dăncuș 1986: 40). – Lat. milium „mei”.
A HORSE! A HORSE! MY KINGDOM FOR A HORSE (engl.) un cal! un cal! (dau) regatul meu pentru un cal – Shakespeare, „Richard al III-lea”, act. V, scena 4. Cuvinte rostite de Richard al III-lea, înfrânt și încolțit, în bătălia de la Bosworth. Ele subliniază rolul hotărâtor, în anumite momente, al unui lucru căruia de obicei nu i se acordă importanță.
ANNO... AETATIS SUAE (lat.) în anul... vârstei mele – Formulă utilizată în inscripții funerare, pe tablouri etc.
DIXI (ET SALVAVI ANIMAM MEAM) (lat.) am spus (și mi-am mântuit sufletul) – Formulă rostită de filozofi și de juriști la încheierea argumentărilor și a pledoariilor. Prin ea se subliniază că ai spus tot ce ai avut de spus.
TU QUOQUE, FILI MI? (lat.) și tu, fiul meu? – Suetoniu, „De viris illustrisibus”, 40, 8. Exclamața plină de amărăciune și de reproș a lui Cezar când a zărit printre ucigașii săi pe fiul său adoptiv Brutus. Dezamăgire în fața unui act neașteptat de infidelitate din partea unei persoane foarte apropiate.
MEI subst. 1. Meiu, Neagoe (Glos); – zis și Meiotă (17 B II 394). 2. + -a: Meia și Meița tt. (Mus). 3. + -ică: Meica b. (Sd V 533, XVI; 16 A IV 81); – răzeș (17 A IV; Sur IV); Meescu, M. (Scan). 4. + -ilă: Meilești s. 5. + -otă: Meiotă, Leca (Giur 93); Meiot = Meiut, N. (17 B I 413), zis și Meinot, N. (17 B II 196, 367,). 5. Meiroșu, Șerban (î Div).
PANICUM L., MEI, fam. Gramineae. Gen originar din regiunile mai călduroase, ale Terrei, cca 490 specii, anuale sau perene, cu aspect diferit. Tulpină cilindrică, fistuloasă, articulată. Frunze dispuse altern, sesile, cu lamina îngustată (cu nervuri paralele), vagina aspru-păroasă. Flori așezate în spiculețe turtite care, la rîndul lor, sînt dispuse în panicule pendente. Fiecare spiculeț are la bază 3 glume, dintre care cea externă foarte mică.
ce puii mei! expr. ce naiba!
dă-te-n fața mea! expr. (cart.) joacă cu mine!
păcatele mele! expr. vai de mine!
unde pălăria / pielea mea? expr. unde naiba?

mei sălbatic dex