MEHTÚP, mehtupuri, s. n. (În Evul Mediu; în Țara Românească și în Moldova) Scrisoare oficială; adresă, raport. – Din tc. mektup.

MEHTÚP, mehtupuri, s. n. (Turcism înv.) Scrisoare oficială; adresă, raport. – Din tc. mektup.

MEHTÚP, mehtupuri, s. n. (Turcism învechit) Scrisoare oficială; adresă, raport. Grigore Ghica-vodă... pecetluia peșcheșul și mehtupul. La CADE.

mehtúp (înv.) s. n., pl. mehtúpuri

mehtúp s. n., pl. mehtúpuri

MEHTÚP s. v. adresă.

mehtúp (mehtúpuri), s. n. – Adresă, înscris oficial. Tc. mektub (Șeineanu, III, 78). Sec. XVIII, înv. – Der. mehtupciu, s. m. (scrib, secretar), din tc. mektubci.

mehtúp n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] mektub). Vechĭ. Scrisoare oficială turcească. – Și mehtĭup și mictup.

mehtup s. v. ADRESĂ.