MEGIEȘÉSC, -EÁSCĂ, megieșești, adj. (Pop.) Care aparține megieșilor, privitor la megieși. [Pr.: -gi-e-] – Megieș + suf. -esc.

MEGIEȘÍ, megieșesc, vb. IV. Refl. recipr. (Înv. și reg.) A se învecina, a se mărgini. [Pr.: -gi-e-] – Din megieș.

MEGIEȘÉSC, -EÁSCĂ, megieșești, adj. (Pop.) Care aparține megieșilor, privitor la megieși. [Pr.: -gi-e-] – Megieș + suf. -esc.

MEGIEȘÍ, megieșesc, vb. IV. Refl. recipr. (Înv. și reg.) A se învecina, a se mărgini. [Pr.: -gi-e-] – Din megieș.

MEGIEȘÍ, megieșesc, vb. IV. Refl. reciproc. (Regional) A se învecina, a se mărgini. Pe șesul unde se megieșesc plățile Prutul de Sus, Coșida și Bașăul, se află satul Cordărenii. ODOBESCU S. II 174. Plaiul Șarului este un munte în comuna Șaru Dornei, ce se megieșește cu comuna Neagra Șarului. ȘEZ. II 41.

megieșésc (pop.) (-gi-e-) adj. m., f. megieșeáscă; pl. m. și f. megieșéști

!megieșí (a se ~) (înv., reg.) (-gi-e-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se megieșéște, imperf. 3 sg. se megieșeá; conj. prez. 3 să se megieșeáscă

megieșésc adj. m. (sil. -gi-e-), f. megieșeáscă; pl. m. și f. megieșéști

megieșí vb. (sil. -gi-e-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. megieșésc, imperf. 3 sg. megieșeá; conj. prez. 3 sg. și pl. megieșeáscă

MEGIEȘÉSC adj. v. învecinat, limitrof, mărginaș, vecin.

MEGIEȘÍ vb. v. învecina, mărgini.

1) megieșésc, -eáscă adj. De megiaș. Cp. cu urieșesc.

2) megieșésc (mă) v. refl. (d. megiaș; sîrb. meğašiti, a mărgini). Mă mărginesc, mă învecinez. V. intr. Vechĭ. A megieși, a fi vecin cu cineva.

megieșesc adj. v. ÎNVECINAT. LIMITROF. MĂRGINAȘ. VECIN.

megieși vb. v. ÎNVECINA. MĂRGINI.