Dicționare ale limbii române

2 intrări

15 definiții pentru megieșesc

MEGIEȘÉSC, -EÁSCĂ, megieșești, adj. (Pop.) Care aparține megieșilor, privitor la megieși. [Pr.: -gi-e-] – Megieș + suf. -esc.
MEGIEȘÍ, megieșesc, vb. IV. Refl. recipr. (Înv. și reg.) A se învecina, a se mărgini. [Pr.: -gi-e-] – Din megieș.
MEGIEȘÉSC, -EÁSCĂ, megieșești, adj. (Pop.) Care aparține megieșilor, privitor la megieși. [Pr.: -gi-e-] – Megieș + suf. -esc.
MEGIEȘÍ, megieșesc, vb. IV. Refl. recipr. (Înv. și reg.) A se învecina, a se mărgini. [Pr.: -gi-e-] – Din megieș.
MEGIEȘÍ, megieșesc, vb. IV. Refl. reciproc. (Regional) A se învecina, a se mărgini. Pe șesul unde se megieșesc plățile Prutul de Sus, Coșida și Bașăul, se află satul Cordărenii. ODOBESCU S. II 174. Plaiul Șarului este un munte în comuna Șaru Dornei, ce se megieșește cu comuna Neagra Șarului. ȘEZ. II 41.
megieșésc (pop.) (-gi-e-) adj. m., f. megieșeáscă; pl. m. și f. megieșéști
!megieșí (a se ~) (înv., reg.) (-gi-e-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se megieșéște, imperf. 3 sg. se megieșeá; conj. prez. 3 să se megieșeáscă
megieșésc adj. m. (sil. -gi-e-), f. megieșeáscă; pl. m. și f. megieșéști
megieșí vb. (sil. -gi-e-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. megieșésc, imperf. 3 sg. megieșeá; conj. prez. 3 sg. și pl. megieșeáscă
MEGIEȘÉSC adj. v. învecinat, limitrof, mărginaș, vecin.
MEGIEȘÍ vb. v. învecina, mărgini.
1) megieșésc, -eáscă adj. De megiaș. Cp. cu urieșesc.
2) megieșésc (mă) v. refl. (d. megiaș; sîrb. meğašiti, a mărgini). Mă mărginesc, mă învecinez. V. intr. Vechĭ. A megieși, a fi vecin cu cineva.
megieșesc adj. v. ÎNVECINAT. LIMITROF. MĂRGINAȘ. VECIN.
megieși vb. v. ÎNVECINA. MĂRGINI.

megieșesc definitie

megieșesc dex

Intrare: megieșesc
megieșesc adjectiv
  • silabisire: -gi-e-
Intrare: megieși
megieși verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
  • silabisire: -gi-e-