MEGALOMÁN, -Ă, megalomani, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o părere exagerat de bună despre calitățile sale; grandoman. 2. (Persoană) care suferă de megalomanie (2). – Din fr. mégalomane.

MEGALOMÁN, -Ă, megalomani, -e, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care are o părere exagerat de bună despre calitățile sale; grandoman. 2. (Persoană) care suferă de megalomanie (2). – Din fr. mégalomane.

MEGALOMÁN, -Ă, megalomani, -e, adj. Care are o părere exagerată despre calitățile sale; grandoman.

megalomán adj. m., s. m., pl. megalománi; adj. f., s. f. megalománă, pl. megalománe

megalomán adj. m., s. m., pl. megalománi; f. sg. megalománă, pl. megalománe

MEGALOMÁN adj. v. îngâmfat.

MEGALOMÁN, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care își supraprețuiește meritele; încrezut, îngâmfat; grandoman. [< fr. mégalomane].

MEGALOMÁN, -Ă adj., s. m. f. 1. (cel) care își supraevaluează meritele; grandoman. 2. (suferind) de megalomanie (2). (< fr. mégalomane)

MEGALOMÁN ~ă (~i, ~e) și substantival 1) Care suferă de megalomanie; atins de megalomanie. 2) Care manifestă un orgoliu excesiv; cu ambiție nejustificată. /<fr. mégalomane

megaloman m. cel atins de megalomanie.

*megalomán, -ă s. și adj. (megalo- din megalitic și -man). Care se silește să pară și se crede maĭ mult de cît este, mîndru, țanțoș: politică megalomană.

MEGALOMAN adj. fudul, grandoman, infatuat, încrezut, înfumurat, îngîmfat, mîndru, orgolios, semeț, trufaș, țanțoș, vanitos, (livr.) prezumțios, suficient, (înv. și pop.) măreț, (pop. și fam.) țîfnos, (pop.) falnic, fălos, închipuit, (înv. și reg.) pîșin, (prin Ban.) măros, nărtos, (înv.) fumuros, preaînălțat, zadarnic, (fig.) bățos, înțepat, scrobit. (Om ~.)