MEDICÍNĂ, (2) medicini, s. f. 1. Știință care are ca obiect păstrarea și restabilirea sănătății și care studiază în acest scop procesele fizice, chimice și biologice ale vieții, structurile și funcțiile organismului, cauzele și mecanismele de producere a bolilor, precum și mijloacele de diagnosticare, tratare și prevenire a lor. ♦ Facultate în care se studiază medicina (1). 2. (Înv. și reg.) Medicament. [Pl. și: (2) medicine] – Din lat. medicina, (2) germ. Medizin, rus. medițina.

MEDICÍNĂ, (2) medicini, s. f. 1. Știință care are ca obiect păstrarea și restabilirea sănătății și care studiază în acest scop procesele fizice, chimice și biologice ale vieții, structurile și funcțiile organismului, cauzele și mecanismele de producere a bolilor, precum și mijloacele de diagnosticare, tratare și prevenire a lor. ♦ Facultate în care se studiază medicina (1). 2. (Înv. și reg.) Medicament. – Din lat. medicina, (2) germ. Medizin, rus. medițina.

MEDICÍNĂ s. f. 1. Știință care studiază prevenirea și vindecarea bolilor, prin cunoașterea organismului și a funcțiunilor lui, a cauzelor care pot să-i tulbure funcționarea normală și a mijloacelor apte să împiedice și să înlăture tulburările atunci cînd ele s-au produs. Medicina, inspirîndu-se continuu de descoperirile făcute în domeniul celorlalte științe, va putea ușura marile mizerii care bîntuie umanitatea. MARINESCU, P. A. 69. 2. (Învechit și regional; și la pl. în forma medicini) Medicament. Te duci la doctorul orașului și trebuie să vină, numai medicinile ai să le plătești. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 129. Acum nu-i mai lucra nici o medicină, deprins fiind cu ele. NEGRUZZI, S. I 208.

!medicínă2 (medicament) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. medicínii/medicínei; pl. medicíni/medicíne

medicínă1 (știință) s. f., g.-d. art. medicínei

medicínă s. f., g.-d. art. medicínei; (medicamente) pl. medicíne/medicíni

MEDICÍNĂ s. v. doctorie, leac, medicament, medicație, remediu, tratament.

MEDICÍNĂ s. 1. medicină infantilă v. pediatre. 2. medicină veterinară = (rar) veterinărie.

MEDICÍNĂ s.f. Știință care studiază prevenirea și vindecarea bolilor. ♦ Instituție de învățământ superior în care se studiază această știință. ◊ Medicină veterinară = știință având drept obiect apărarea sănătății animalelor. [Gen. -nii. / < lat., it. medicina, cf. fr. médecine].

MEDICÍNĂ s. f. știință care studiază mijloacele de prevenire și tratare a bolilor. ♦ ~ veterinară = știință având drept obiect apărarea sănătății animalelor; ~ judiciară = ramură a medicinei care se ocupă cu efectuarea expertizelor și examenelor medicale pentru clarificarea unor cazuri de omor, de loviri etc. (< lat. medicina, germ. Medizin)

MEDICÍNĂ f. Știință care se ocupă cu studiul profilaxiei și tratării bolilor, ocrotirii și restabilirii sănătății omului. * ~ internă ramură a medicinei care se ocupă cu studierea și tratarea bolilor organelor interne. ~ judiciară (legală) ramură a medicinei care se ocupă cu efectuarea expertizelor și examenelor medicale pentru elucidarea faptelor într-un proces. ~ preventivă ramură a medicinei care studiază și aplică diferite metode de prevenire a bolilor. ~ veterinară medicină care studiază și tratează bolile animalelor. [G.-D. medicinei] /<lat. medicina

medicină f. arta de a căuta pe cei bolnavi.

*medicínă f., pl. e (lat. medicina [subînț. ars, artă], d. medicinus, de medic). Știința saŭ profesiunea de medic: student orĭ doctor în medicină, a profesa medicina. Sistemă medicală: medicina omeopatică. Medicină legală, care servește justițiiĭ și polițiiĭ.

medicină s. v. DOCTORIE. LEAC. MEDICAMENT. MEDICAȚIE. REMEDIU. TRATAMENT.

MEDICINĂ VETERINARĂ s. (rar) veterinărie.

MEDICINĂ. Subst. Medicină, știință medicală; medicină populară; medicină generală; medicină internă; medicină judiciară. Medicină umană; medicină veterinară. Igienă; profilaxie; terapeutică, terapie. Alergologie; alopatie; balneologie; balneoterapie; cardiologie; chirurgie; dermatologie; farmacologie; farmacie; farmacodinamie; farmacoterapie; fiziopatologie; fizioterapie; ftiziologie; geriatrie; ginecologie; hematologie; homeopatie; laringologie; logopedie; neurologie, neuropatologie; obstetrică; oftalmologie; oncologie; ortopedie; osteologie; otorinolaringologie; pediatrie; psihiatrie; psihopatologie; radiologie; radioterapie; reumatologie; sexologie; stomatologie, dentistică; toxicologie; urologie; venerologie; virusologie. Doctor, medic. Institut de medicină; facultate de medicină; academie de medicină; student în medicină, medicinist; intern, extern. Adj. Medical, medicinal; medico-farmaceutic; medico-sanitar; medico-veterinar; medico-legal; medico-militar; igienic, de igienă; profilactic, preventiv; terapeutic; balneologic; cardiologic; dermatologic; farmacologic; fiziopatologic; fizioterapeutic; ginecologic; hematologic; homeopatic; laringologic; logopedic; neurologic; obstetric, obstetrical; oftalmologic, oculistic (neobișnuit); oncologic; ortopedic; osteologic; pediatric; psihiatric; psihopatologic; radiologic; reumatologic; stomatologic; toxicologic; urologic; virusologic. Vb. A trata, a îngriji, a cura, a aplica un tratament, a prescrie o cură. A opera, a face o operație. A prescrie o rețetă. A vindeca, a tămădui (pop.), a lecui, a pune pe picioare. V. doctor, instituții sanitare, însănătoșire, medicament, sănătate, tratament medical.

MEDICINĂ AERONAUTICĂ ramură a medicinei care se ocupă cu studiul fiziologiei și a fiziopatologiei zborului, a influențelor factorilor și a condițiilor de zbor asupra organismului uman, și cu selecția riguroasă a aviatorilor.