mecanic definitie

18 definiții pentru mecanic

MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, s. f., s. m., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = ramură a astrologiei care studiază mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adverbial) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adverbial) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker.
MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, subst., adj. I. S. f. 1. Știință care studiază mișcarea sau echilibrul corpurilor sub acțiunea forțelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnică. ◊ Mecanică cerească = știință care se ocupă cu mișcarea corpurilor cerești sub acțiunea atracției universale. ♦ (Înv.) Mecanism, mașină. 2. Disciplină tehnică al cărei obiect îl constituie construcția și funcționarea mașinilor, îndeosebi a pieselor și a mecanismelor care servesc la transmiterea mișcării. 3. Tratat, manual de mecanică (I 1, 2). II. Adj. 1. Care aparține mecanicii (I), privitor la mecanică, de mecanică. 2. (Și adv.) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; care se face cu ajutorul mașinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Și adv.) Care se realizează fără participarea conștiinței, a voinței; mașinal, automat. ♦ Care aplică o teză, o teorie, o dispoziție etc. fără a ține seama de specificul concret sau individual al situației, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S. m. și f. Specialist în mecanică (I 1, 2). ♦ Persoană care efectuează operații de montaj, de reparare sau de întreținere a utilajelor, mașinilor și aparatelor. ♦ Persoană care supraveghează sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalațiile anexe; mașinist. – Din (I) lat. mechanica, it. meccanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, it. meccanico, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker.
MECÁNIC1, mecanici, s. m. Lucrător care efectuează operații mecanice de fabricare, de reparare sau de întreținere a utilajelor. Rămîn aici pînă vine mecanicul să repare telefonul. SEBASTIAN, T. 46. ◊ Persoană care conduce un vehicul sau care supraveghează o mașină; mașinist. Mecanicii au oprit; oamenii s-au risipit în cîmp. SADOVEANU, P. M. 40.
MECÁNIC2, -Ă, mecanici, -e, adj. 1. Care este pus în mișcare sau care funcționează cu ajutorul unei mașini sau al unui mecanism; care se referă la un fenomen studiat în mecanică. Șeful echipei... zîmbește ortacilor cu brațele-ncleștate Pe ciocanul mecanic. DEȘLIU, G. 46. Mișcări sacadate de păpușă mecanică. C. PETRESCU, Î. II 36. ♦ (Adverbial) Automat. Podul său uriaș se oprește în fața cuptorului, unde își deschide mecanic gura. SAHIA, N. 33. ♦ Care se referă la mecanică (2), care aparține mecanicii. Închiderea atelierului mecanic a fost o greșeală. DEMETRIUS, C. 13. 2. (Despre o acțiune, un gest, o mișcare) Care nu-i legat de conștiință, executat în mod automat; mașinal. Din două mișcări mecanice puștile se legănară... pe brațul trăgătorilor. DUMITRIU, B. F. 124. (Adverbial) întinde mîna mecanic și rupe învelitorile. C. PETRESCU. C. V. 214.
mecánic adj. m., s. m., pl. mecánici; adj. f. mecánică, pl. mecánice
mecánic s. m., adj. m., pl. mecánici; f. sg. mecánică, pl. mecánice
MECÁNIC s., adj., adv. 1. s. mașinist, (înv.) mecanician. (~ pe o locomotivă.) 2. adj. v. mecanizat. 3. adj. fizic. (Acțiunea ~ a vântului.) 4. adj. v. automat. 5. adv. automat. 6. adj. v. papagalicesc. 7. adv. v. papagalicește. 8. adj. v. dogmatic.
MECÁNIC, -Ă adj. 1. Acționat de o mașină sau de un mecanism. 2. Referitor la mecanică (2) [în DN]. 3. (Despre o acțiune, un gest) Făcut automat; reflex, mașinal. // s.m. Lucrător specialist în lucrări de mecanică, în reparații de mașini, de instalații etc. ♦ Conducător al unei locomotive. [Var. mehanic, -ă adj. / cf. fr. mécanique, germ. Mechanik, lat. mechanicus, gr. mechanikos].
MECÁNIC, -Ă I. adj. 1. referitor la mecanică (III). 2. acționat de o mașină, de un mecanism. 3. (despre o acțiune, un gest; și adv.) făcut automat; mașinal. II. s. m. lucrător specialist în lucrări de mecanică, în reparații de mașini, de instalații etc. ◊ conducător al unei locomotive; motorist. III. s. f. 1. știință care studiază legile mișcării și ale repausului corpurilor. ♦ ă fluidelor = hidromecanică; ~ cerească = ramură a astronomiei care studiază mișcarea corpurilor cerești. 2. tehnica procedeelor în care intervin fenomene mecanice; mecanotehnică. 3. (fig.) combinație. (< fr. mécanique, it. mecanico, germ. Mechenik/er/, lat. mecanicus, germ. Mechenik/er/)
MECÁNIC1 ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de mecanică; propriu mecanicii. 2) Care este pus în mișcare de o mașină sau de un mecanism; funcționat de o mașină sau de un mecanism. 3) fig. Care este făcut fără participarea conștiinței sau a voinței; inconștient; automat; mașinal; instinctiv; involuntar. 4) Care rezultă din mișcare; produs prin mișcare. Energie ~că. Reacție ~că. /<lat. mechanicus, it. meccanico, fr. mécanique
MECÁNIC2 ~ci m. 1) Specialist în mecanică. 2) Muncitor specializat în montarea, întreținerea și reparația mașinilor, mecanismelor, motoarelor sau aparatelor. 3) Persoană care conduce sau supraveghează un vehicul sau un motor; mașinist. 4) Conducător al unei locomotive; mașinist. /<lat. mechanicus, germ. Mechaniker
MECÁNIC3 adv. Ca un automat; fără rațiune. A vorbi ~. /<lat. mechanicus, it. meccanico, fr. mécanique
mecanic a. 1. privitor la mecanică; 2. pus în lucrare cu ajutorul mașinelor: arte mecanice; 3. fig. se zice de o lucrare la care nu se cere sau unde lipsește inteligență. ║ m. 1. cel ce se ocupă cu mecanica; 2. constructor de mașini; 3. cel ce conduce o mașină.
*mecánic, -ă adj. (vgr. mehanikos, d. mehané, de unde și lat. máchina, fr. machine, mașină. V. macin). Relativ la legile mișcăriĭ și ale echilibruluĭ. Care se face pin munca mînilor sau a mașinilor: artele mecanice. Machinal, produs pin mișcare (nu pe cale chimică): digestiunea e o operațiune mecanică. S. m. Persoană care, știind mecanica, inventează, construește saŭ conduce mașinĭ. (Acel ce conduce o mașină se numește și mașinist). S. f., pl. ĭ și e. Acea ramură a matematiciĭ care studiază mișcarea și echilibru puterilor motricĭ și a mașinilor: d’Alembert1 fu unu din fundatoriĭ mecaniciĭ. Carte de mecanică: Mecanica luĭ Laplace. Mecanica cerească, care studiază teoria mișcăriĭ stelelor. Adv. În mod mecanic. Ca o mașină, fără să cugețĭ: acest elev spune lecțiunea mecanic. V. dinamic.[1]
MECANIC s., adj., adv. 1. s. mașinist, (înv.) mecanician. (~ pe o locomotivă.) 2. adj. mecanizat, (rar) mașinizat, sistematic. (Mori ~.) 3. adj. fizic. (Acțiunea ~ a vîntului.) 4. adj. automat, automatic, inconștient, instinctiv, mașinal, reflex. (Gest, act ~.) 5. adv. automat, automatic, inconștient, mașinal, mașinalicește, reflex, (înv.) mecanicește. (Merge, reacționează ~.) 6. adj. papagalicesc. (Reproducere, asimilare ~.) 7. adv. automat, mașinal, papagalicește. (Repetă ~ ceea ce aude.)
MECANIC DE BORD a) funcție tehnică la bordul unei aeronave; b) persoana având această funcție și care are ca sarcină principală supravegherea parametrilor funcționali ai motorului/motoarelor.
mecanice, instrumente ~, aparate muzicale acționate exclusiv prin mecanisme, fără intervenția vreunui instrumentist. Primele i. datează în Europa din sec. 14, sub forma jocurilor de clopoței* sau de clopote* acordate (1), montate în turnuri, acționate prin mecanismul orologiilor, cântând melodii întregi la ore fixe. Uneori muzica se asociază cu apariția unor figurine montate pe un disc rotativ. Mecanismele funcționează prin puterea arcurilor sau a unor greutăți atârnate, învârtind un cilindru de lemn prevăzut cu știfturi, acționând asupra ciocănelelor, care lovesc corpurile sonore (clopote, clopoței, bare de fier, coarde etc.). V. și carillon. La i. al căror sunet este de sursă aerofonă, mecanismul acționează asupra unor pârghii care deschid ventilele tuburilor de orgă*, acționând simultan și asupra foalelor, producând suflul necesar sunetului. Un astfel de instr. era orchestrionul (5), utilizat în bâlcuiri, locuri de distracții etc. Cilindrii cu știfturi au fost utilizați până în sec. 18, când s-a dezvoltat o manufactură a i. miniaturale pe baza principiilor descrise mai sus. La aceste instr., cilindrii de lemn au fost înlocuiți cu cei metalici, corpurile sonore fiind simplificate și înlocuite cu un șir de limbi metalice acordate (1) sau cu mici tuburi labiale. Mecanismele muzicale erau montate în ceasuri, ceasornice, jucării, tabachere, cutii etc. Marii maeștri, ca Mozart, Haydn ș.a., au compus piese pentru astfel de mecanisme. Urmează o perioadă când cilindrii cu știfturi sunt înlocuiți cu discuri din carton sau metal, prevăzute cu orificii sau benzi perforate astfel că, rotindu-se (cu ajutorul unui sistem de pedale sau manivelă), prin orificiile respective aerul să poată pătrunde în tuburile sonore (ca de ex. la ariston, herophon și manopan). Flașneta (germ. Dreheorgel, fr. orgue de barbarie; pop. caterincă), cunoscută deja în sec. 18, are același sistem, având deseori tuburi cu registre (II, 1) stridente. Un tip de dimensiune mică, serinette (germ. Vogelorgel) servea pentru deprinderea păsărilor de a cânta. La i. cordofone (dea, mignon etc.), benzile perforate declanșează, printr-un mecanism, ciocănelele care lovesc coardele. La unele instr. se poate influența într-o măsură oarecare agogica*, dinamica* și tempo(2)-ul pieselor muzicale. Pianele de reproducere (germ. Reproduktionklavier) (ca de ex. phonola, pianola*, Welte-Mignon etc.) pot înregistra și reda interpretări personale. Există înregistrări în acest gen de Debussy, Glazunov, Grieg, Leoncavallo, Mahler, Ravel, R. Strauss ș.a. I. au fost eliminate prin apariția gramofonului, urmat de pick-up și magnetofon*.
pian mecanic v. pianolă.

mecanic dex

Intrare: mecanic (adj.)
mecanic adjectiv
Intrare: mecanic (s.m.)
mecanic substantiv masculin