MEȘTERÍE, meșterii, s. f. (Înv. și reg.) 1. Meserie; p. gener. profesie. 2. Măiestrie, pricepere, îndemânare. ♦ Însușire (ascunsă) a unui obiect. – Meșter + suf. -ie.

MEȘTERÍE, meșterii, s. f. (Înv. și reg.) 1. Meserie; p. gener. profesiune. 2. Măiestrie, pricepere, îndemânare. ♦ Însușire (ascunsă) a unui obiect. – Meșter + suf. -ie.

MEȘTERÍE, meșterii, s. f. (Rar) Pricepere, îndemînare; măiestrie. Spuneți-mi... De-aveți meșterie, Ca să-mi faceți mie Altă mănăstire. ALECSANDRI, P. P. 191.

meșteríe (înv., reg.) s. f., art. meștería, g.-d. art. meșteríei; pl. meșteríi, art. meșteríile

meșteríe s. f., art. meștería, g.-d art. meșteríei; pl. meșteríi, art. meșteríile

MEȘTERÍE s. v. abilitate, destoinicie, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, iscusință, isteție, istețime, îndeletnicire, îndemânare, meserie, meșteșug, ocupație, pricepere, profesiune, știință, talent, ușurință.

MEȘTERÍE ~i f. pop. 1) Îndeletnicire de orice natură, bazată pe munca manuală calificată; meserie; meșteșug. 2) Măiestrie în lucru; iscusință. /meșter + suf. ~ie

meșterie f. măestrie: de aveți meșterie să-mi faceți altă mănăstire, chip de pomenire... POP.

meșteríe f. (d. meșter). Rar. Măĭestrie, pricepere.

meșterie s. v. ABILITATE. DESTOINICIE. DEXTERITATE. DIBĂCIE. INGENIOZITATE. ISCUSINȚĂ. ISTEȚIE. ISTEȚIME. ÎNDELETNICIRE. ÎNDEMÎNARE. MESERIE. MEȘTEȘUG. OCUPAȚIE. PRICEPERE. PROFESIUNE. ȘTIINȚĂ. TALENT. UȘURINȚĂ.