Dicționare ale limbii române

16 definiții pentru meșteșugire

MEȘTEȘUGÍ, meșteșugesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A efectua, a face un lucru (cu talent, cu pricepere). ♦ Tranz. și intranz. A unelti, a urzi, a plănui (împotriva cuiva). ♦ (Rar) A falsifica. – Din meșteșug.
MEȘTEȘUGÍRE, meșteșugiri, s. f. 1. (Rar; mai ales fam.) Acțiunea de a meșteșugi și rezultatul ei. ♦ Talent, pricepere, îndemânare. ♦ Uneltire, șiretlic, vicleșug. 2. (Înv. și pop.; concr.) Meșteșug (II 2). – V. meșteșugi.
MEȘTEȘUGÍ, meșteșugesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A efectua, a face un lucru (cu talent, cu pricepere). ♦ Tranz. și intranz. A unelti, a urzi, a plănui (împotriva cuiva). ♦ (Rar) A falsifica. – Din meșteșug.
MEȘTEȘUGÍRE, meșteșugiri, s. f. 1. (Rar; mai ales fam.) Acțiunea de a meșteșugi și rezultatul ei. ♦ Talent, pricepere, îndemânare. ♦ Uneltire, șiretlic, vicleșug. 2. (Înv. și pop.; concr.) Meșteșug (II 2). – V. meșteșugi.
MEȘTEȘUGÍ, meșteșugesc, vb. IV. Tranz. A efectua un lucru cu atenție, cu migală, cu iscusință. ♦ A unelti, a urzi.
MEȘTEȘUGÍRE, meșteșugiri s. f. 1. Acțiunea de a meșteșugi și rezultatul ei. Aranjare, potrivire. Niște pline albă ca zăpada și niște legumă bună de mîncare, însă gătită fără multe meșteșugiri. ISPIRESCU, E. 101. 2. Uneltire, vicleșug, înșelăciune. Vom vedea-n haine bune niște oameni îmbrăcați, Umblînd cu meșteșugire și-nșelînd lumea prin piaț. PANN, P. V. I 62. Îmi plesni în cap o meșteșugire ca să putem scăpa de acea hiară. GORJAN, H. II 33. Vremea încurcăturilor și meșteșugirilor lor sătănești trebuie să înceteze. ȘEZ. IV 132. 3. (Concretizat) Mecanism, dispozitiv. Învîrtind niște șurupuri și niște vîrfuri la niște meșteșugiri ce avea acest foișor, începu a pluti în vînt. ISPIRESCU, L. 367.
meșteșugí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugésc, imperf. 3 sg. meșteșugeá; conj. prez. 3 să meșteșugeáscă
meșteșugíre (rar) s. f., g.-d. art. meșteșugírii; pl. meșteșugíri
meșteșugí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugésc, imperf. 3 sg. meșteșugeá; conj. prez. 3 sg. și pl. meșteșugeáscă
meșteșugíre s. f., g.-d. art. meșteșugírii; pl. meșteșugíri
MEȘTEȘUGÍRE s. v. abilitate, complot, conjurație, conspirație, destoinicie, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, intrigă, iscusință, isteție, istețime, îndemânare, mașinație, pricepere, știință, talent, uneltire, ușurință.
A MEȘTEȘUGÍ ~ésc 1. tranz. 1) A face cu îndemânare și pricepere (de meșter); a meșteri; a măiestri. 2) fig. (acțiuni dușmănoase) A întreprinde pe ascuns; a pune la cale în taină; a unelti; a urzi; a țese; a coace. 3) rar (obiecte, informații etc.) A prezenta drept veritabil, denaturând în mod intenționat; a imita în scop de fraudă; a contraface; a falsifica. 2. intranz. A organiza în taină o acțiune reprobabilă; a unelti; a urzi; a țese; a coace. /Din meșteșug
meșteșugì v. 1. a lucra cu meșteșug; 2. fig. a urzi intrigi.
meșteșugésc v. tr. (d. meșteșug). Lucrez cu artă. Fig. Uneltesc, machinez, urzesc: a meșteșugi o intrigă. – Vechĭ -rșuguĭesc (N. Cost. 2, 59) și -eșuguĭesc.
meșteșugire s. v. ABILITATE. COMPLOT. CONJURAȚIE. CONSPIRAȚIE. DESTOINICIE. DEXTERITATE. DIBĂCIE. INGENIOZITATE. INTRIGĂ. ISCUSINȚĂ. ISTEȚIE. ISTEȚIME. ÎNDEMÎNARE. MAȘINAȚIE. PRICEPERE. ȘTIINȚĂ. TALENT. UNELTIRE. UȘURINȚĂ.
meșteșugi, meșteșugesc v. t. (intl.) a falsifica

meșteșugire definitie

meșteșugire dex

Intrare: meșteșugi
meșteșugi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: meșteșugire
meșteșugire substantiv feminin