MEȘTEȘUGÁREȚ, -Ă, meșteșugareți, -e, adj. (Înv.) Iscusit, îndemânatic, dibaci, talentat. – Meșteșug + suf. -areț.

MEȘTEȘUGÁREȚ, -Ă, meșteșugareți, -e, adj. (Înv.) Iscusit, îndemânatic, dibaci, talentat. – Meșteșug + suf. -areț.

MEȘTEȘUGÁREȚ, -Ă, meșteșugareți, -e, adj. (Rar, despre persoane) Abil, dibaci, iscusit, îndemînatic, descurcăreț. Iermelai, curat tip de țăran... muscal... pricepui și meșteșugareț la vreme de nevoie. ODOBESCU, S. III 160.

meșteșugáreț (înv.) adj. m., pl. meșteșugáreți; f. meșteșugáreță, pl. meșteșugárețe

meșteșugáreț adj. m., pl. meșteșugáreți; f. sg. meșteșugáreță, pl. meșteșugárețe

MEȘTEȘUGÁREȚ adj. v. abil, deștept, dibaci, ingenios, iscusit, isteț, îndemânatic, meșter, priceput.

MEȘTEȘUGÁREȚ s. v. meseriaș, meșteșugar.

meșteșugáreț, -ă adj. Vechĭ. Meșteșugos. S. m. Meșteșugar.

meșteșugareț adj. v. ABIL. DEȘTEPT. DIBACI. INGENIOS. ISCUSIT. ISTEȚ. ÎNDEMÎNATIC. MEȘTER. PRICEPUT.

meșteșugareț s. v. MESERIAȘ. MEȘTEȘUGAR.