mazili definitie

2 intrări

22 definiții pentru mazili

MAZÍL, mazili, s. m. 1. Domn sau înalt demnitar scos din funcție. 2. Mic boier sau descendent de mic boier (fără funcție publică). 3. Membru al unui corp de cavalerie format din boierii scoși din funcție. 4. Persoană însărcinată cu strângerea birurilor; vătășel în slujba boierilor, plătit din banii birului. – Din tc. mazul.
MAZILÍ, mazilesc, vb. IV. Tranz. A scoate din domnie sau din slujbă un domn, un boier etc.; (astăzi fam.) a destitui dintr-o funcție pe cineva. ♦ Fig. (Rar) A alunga, a îndepărta. – Din mazil.
MAZÍL, mazili, s. m. 1. Domn sau înalt demnitar scos din funcție. 2. Mic boier sau descendent de mic boier (fără funcție publică). 3. Membru al unui corp de cavalerie format din boierii scoși din funcție. 4. Persoană însărcinată cu strângerea birurilor; vătășel în slujba boierilor, plătit din banii birului. – Din tc. mazul.
MAZILÍ, mazilesc, vb. IV. Tranz. A scoate din domnie sau din slujbă un domn, un boier etc.; (astăzi fam.) a destitui dintr-o funcție pe cineva. ♦ Fig. (Rar) A alunga, a îndepărta. – Din mazil.
MAZÍL, mazili, s. m. (Ieșit din uz) 1. Membru al unui rang inferior al boierimii format din boierii rămași fără slujbă și din urmașii acestora, sărăciți cu timpul. Cînd patria era în primejdie, se ridicau mazilii și breslașii. BĂLCESCU, O. I 121. Și l-au pus [la bir] ca pe-un mazil. ALECSANDRI, P. P. 275. Dușmanii mi-l pun la bir, Și nu-l pun ca p-un copil, Ci mi-l pun cap-un mazil. TEODORESCU, P. P. 325. ◊ (Adjectival) Gloata boierilor mazili și boiernașilor. ODOBESCU, S. I 73. ♦ Domnitor sau înalt demnitar scos din funcție, destituit. Îi dete pecetea împărătească în mîini, spuindu-i că el e mazil. BĂLCESCU, O. II 77. 2. Membru al unui corp de cavalerie format din boierii scoși din funcții. (Atestat în forma mazil) Călărimea sărdarului de mazili, care se alcătuia din toți boierii ieșiți din slujbă. BĂLCESCU, O. I 14. 3. Om însărcinat cu strîngerea birurilor; vătășel în slujba boierilor,, plătit din banii birului. Vătămanul și cîțiva nespălați de mazili se purtau printre oameni de colo pînă colo. CREANGĂ, A. 8. Știa că răzeșii din Gîsca îs cam ai dracului, mai ales că Ciopîrlă era și mazil. CONTEMPORANUL, XV 299. – Variantă: mazîl (IBRĂILEANU, S. 16) s. m.
MAZILÍ, mazilesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A îndepărta din domnie, a detrona; a scoate dintr-un post, dintr-o slujbă. Se suia pe scaun și după șapte ani – hait – maziliți. ALECSANDRI, T. 47. Îl pîrîră la vizirul și izbutiră a-l mazili. BĂLCESCU, O. I 185. Adevăr e c-ai chitit, Pîn-a nu fi mazilit, Să desparți a ta domnie De a noastră-mpărăție? ALECSANDRI, P. P. 210. ◊ Refl. pas. Miron șezu în Polonia mai bine de un an pînă cînd se mazili Dumitrașcu Cantacuzino, succesorul Duchii vv. BĂLCESCU, O. I 186. Am auzit că s-a mazilit ispravnicul de Teleorman. FILEMON, C. 137. ♦ (Azi, glumeț, cu privire la funcționari) A îndepărta dintr-o funcție, a destitui. E mai de oaie cu șeful; îl mazilesc; să știi că-l mazilesc. DAVIDOGLU, M. 78. ◊ Fig. A alunga, a îndepărta. Tu cați să mă mazilești din inima copilei. ALECSANDRI, T. 1233.
mazíl s. m., pl. mazíli
mazilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mazilésc, imperf. 3 sg. mazileá; conj. prez. 3 să mazileáscă
mazíl s. m., pl. mazíli
mazilí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mazilésc, imperf. 3 sg. mazileá; conj. prez. 3 sg. și pl. mazileáscă
MAZILÍ vb. (POL., IST.) a detrona, (înv. și pop.) a surpa. (Domnitorul a fost ~.)
MAZILÍ vb. v. demite, destitui, îndepărta, scoate.
mazíl (mazíli), s. m.1. (Înv.) Destituit, dat afară din funcție sau serviciu. Se spunea despre principii destituiți de sultan, ca și despre demnitarii concediați; acestia din urmă formau o clasă aparte, de boieri supuși unui regim special de dări. – 2. Boier. – Var. (Mold.) mazîl. Tc. mazul, din arab. ma’zul (Șeineanu, II, 253; Roesler 598; Lokotsch 1450). Sec. XVII. – Der. mazilesc, adj. (nobil); mazili, vb. (a destitui, a da afară; a expulza); mazilie, s. f. (destituire, exil); mazilime, s. f. (reuniune de mazili). Rus. de S. mazil „proprietar”, pe care Vasmer, II, 88 îl consideră de origine mai puțin clară, provine din rom.
MAZÍL ~i m. ist. 1) Demnitar sau mare demnitar destituit din funcție. 2) Boier mic (fără funcție publică). 3) Cavalerist dintr-o unitate militară constituită din boieri scoși din funcții publice. 4) Slujbaș însărcinat cu strângerea birurilor. /<turc. mazul
A MAZILÍ ~ésc tranz. 1) A face mazil; a scoate din domnie; a detrona. 2) fam. (persoane) A da afară dintr-o funcție, dintr-un post; a destitui; a elibera; a concedia; a scoate. /Din mazil
mazil a. și m. 1. Domn destituit; 2. boier scos din slujbă și supus la dări: gloata boierilor mazili și a boierinașilor OD.; 3. clasă de contribuabili cari se trăgeau din boierii aflați în neactivitate de serviciu (formând boierimea dela țară): au pus la bir ca pe un mazil POP.; 4. corp de călărime moldovenească alcătuit de toți boierii ieșiți din slujbă sub comanda Serdarului de mazili; 5. un fel de vătășei în slujba boierilor, plătiți din banii birului: cu paznicul, vătămanul și câțiva nespălați de mazili CR. [Turc. mazul, destituit].
mazilì v. 1. a destitui, vorbind de Domnii vechiului regim (mai ales din epoca fanariotă): adevăr e cai chitit, pâna nu fi mazilit..? AL.; 2. a revoca, vorbind de un funcționar (din aceeaș epocă): am auzit că sa mazilit ispravnicul de Teleorman FIL.; 3. fig. a alunga, a îndepărta: tu cauți să mă mazilești din inima copilei AL.
mazíl și mazî́l m., pl. lĭ (turc. mazul, d. ar. ma’zul, care vine d. ’azl, destituire, ngr. mazilis și mazúlis). Vechĭ. Destituit (vorbind de domnĭ, boĭerĭ și prelațĭ). Boĭer scos din funcțiune și supus biruluĭ. (De la Grigore Ghica, boĭeriĭ s’aŭ împărțit în marĭ saŭ velițĭ [haleá], neamurĭ saŭ titularĭ [paĭa] și mazilĭ, adică boĭerinașĭ de clasa a treĭa, care aŭ fost scutițĭ de vinăricĭ și de dijmărit (Fotino, 2, 155, la Șăin.). Ostaș din corpu de călărime compus din boĭeriĭ ĭeșițĭ din funcțiune și pușĭ supt comanda serdaruluĭ de mazilĭ. (În Munt. și manzîl). Maĭ pe urmă. Urmaș al boĭerilor mazilĭ supus unuĭ bir îndoit, dar nu în cislă cu țăraniĭ, și scutit de beilicurĭ și havalele. Un fel de vătăjel boĭeresc plătit din baniĭ biruluĭ: vornicu cu paznicu, vătămanu și cîțĭ-va nespălațĭ de mazilĭ (Cr.).
2) mazilésc v. tr. (d. mazil). Vechĭ. Azĭ fam. și iron. Destituĭ, revoc.
MAZILI vb. a detrona, (înv. și pop.) a surpa. (Domnitorul a fost ~.)
mazili vb. v. DEMITE. DESTITUI. ÎNDEPĂRTA. SCOATE.
mazili, mazilesc v. t. a demite (pe cineva) dintr-o funcție; a muta disciplinar

mazili dex

Intrare: mazil
mazil substantiv masculin
Intrare: mazili
mazili verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a