Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

33 defini╚Ťii pentru maxim

M├üXIM2, -─é, maximi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are cea mai mare dimensiune, durat─â, intensitate etc.; foarte mare; maximal. 2. S. f. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, ├«ntr-un anumit interval, o func╚Ťie sau o cantitate variabil─â. ÔÖŽ Centru de ├«nalt─â presiune atmosferic─â. ÔÇô Din lat. maximus, fr. maxime, maxima.
M├üXIM1, maximuri, s. n. Maximum. ÔÇô Din maximum (dup─â maxim2).
M├üXIM2, -─é, maximi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are cea mai mare dimensiune, durat─â, intensitate etc.; foarte mare; maximal. 2. S. f. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, ├«ntr-un anumit interval, o func╚Ťie sau o cantitate variabil─â. ÔÖŽ Centru de ├«nalt─â presiune atmosferic─â. ÔÇô Din lat. maximus, fr. maxime, maxima.
M├üXIM1, maximuri, s. n. (Rar) Maximum. ÔÇô Din maximum (dup─â maxim2).
MÁXIM2, -Ă, maximi, -e, adj. Care are dimensiunea, durata, intensitatea, valoarea etc. cea mai mare; foarte mare. Porni cu viteză maximă la Bujoreni să-și ia serviciul în primire. MIRONESCU, S. A. 113.
MÁXIM1, maxime, s. n. Valoarea cea mai mare pe care o poate lua o mărime variabilă; maximum.
máxim1 adj. m., pl. máximi; f. máximă, pl. máxime
máxim2 s. n., pl. máximuri
máxim adj. m., pl. máximi; f. sg. máximă, pl. máxime
máxim s. n., pl. máximuri
MÁXIM adj. 1. maximal. (Profit ~.) 2. v. culminant.
MÁXIM s. v. maximum.
Maxim Ôëá minim, minimum
M├üXIM, -─é adj. Cel mai mare (ca dimensiuni, ca durat─â, ca intensitate etc.), foarte mare; maximal. [< lat. maximus ÔÇô superlativul lui magnus].
M├üXIM s.n. Maximum. // s.f. (Mat.) Valoarea cea mai mare ├«ntr-un interval a unei variabile sau a unei func╚Ťii. ÔÖŽ (Met.) Centru de ├«nalt─â presiune atmosferic─â. [< lat., fr. maximum].
M├üXIM2, -─é I. adj. 1. cel mai mare (ca dimensiuni, durat─â, intensitate, valoare); maximal. 2. ilustrat─â ~─â = pies─â filatelic─â ce trebuie s─â realizeze o concordan╚Ť─â deplin─â ├«ntre imaginea de pe ilustrat─â, marca po╚Ötal─â aplicat─â pe fa╚Ťa vederii ╚Öi ╚Ötampila obliterant─â a po╚Ötei. II. s. f. (mat.) valoarea cea mai mare, ├«ntr-un interval, a unei variabile sau func╚Ťii. ÔŚŐ (met.) centru de ├«nalt─â presiune atmosferic─â. (< lat. maximus, fr. maxime)
M├üXIM1 s. n. 1. maximum. 2. (mat.) valoare a unei func╚Ťii ├«ntr-un punct, mai mare dec├ót valoarea acesteia ├«n punctele vecine. (< fr., lat. maximum)
MÁXIM ~ă (~i, ~e) (despre dimensiuni, intensitate, durată, valoare etc.) Care constituie un maximum; în gradul cel mai înalt; maximal. /<lat. maximus, fr. maxime, maxima
maxim n. 1. cel mai ├«nalt grad ce-l poate atinge un lucru: maximul de intensitate; 2. cantitatea, suma cea mai mare posibil─â: a aplica maximul pedepsei; 3. tax─â peste care e oprit a vinde o marf─â: maximul zecimilor jude╚Ťene, legea maximului.
Maxim m. nume a 3 ├«mp─âra╚Ťi romani cari murir─â to╚Ťi asasina╚Ťi (237-455); sub domnia celui dÔÇÖal treilea, Genseric, regele Vandalilor, coprinse ╚Öi jefui Roma (455).
Maxim (Ioan) m. eminent latinist rom├ón, originar din Macedonia, redij─â ├«mpreun─â cu Laurian, primul proiect de Dic╚Ťionar academic al limbei rom├óne (1825-1877).
*m├íxim, -─â adj. (lat. m├íximus, din *m├ígtimus, superlativu d. magnus, mare, major, ma─ş mare. V. major). Cel ma─ş mare, ma─ş ├«nalt (├«n opoz. cu minim): for╚Ťa, ─şu╚Ťeala maxim─â. S. f., pl. e (d. lat. m├íxima, fem. d. m├íximus, ├«ntrebuin╚Ťat ca subst. ├«n evu medi┼ş sub├«n╚Ťeleg├«nd sententia). Precept, senten╚Ť─â, aforizm, cugetare, zic─âtoare, adev─âr exprimat pe scurt sa┼ş regul─â de purtare a cu─şva (deviz─â): maximele lu─ş La Rochefoucauld ├«s codu egoizmulu─ş. S. n., pl. e. Cel ma─ş ├«nalt grad, cea ma─ş mare intensitate, extensiune sa┼ş cantitate considerat─â ca limit─â: maximu ─şu╚Ťeli─ş, furii─ş, pedepse─ş, pre╚Ťulu─ş. Legea maximulu─ş, legea care fixeaz─â taxa maxim─â care se poate ├«ncasa. ÔÇô Ca adv. se ├«ntrebuin╚Ťeaz─â latinu maximum, [n. d. m├íximus], cel mult: o temperatur─â de m├íximum 8 grade deasupra lu─ş zero, o pedeaps─â de maximum zece an─ş. Se zice ╚Öi ca s. n. f─âr─â pl. un m├íximum de pedeaps─â. ÔÇô ╚śi maximal (germ. maximal-).
MAXIM adj. 1. maximal. (Profit ~.) 2. culminant. (Punct ~ în desfășurarea unui proces.)
MAXIM s. maximum. (~ unei valori.)
suprafa╚Ť─â de maxim─â inundare, (engl.= MFS-maximum flooding surface) ├«n strat. secven╚Ťial─â exprim─â un orizont de condensare, bogat ├«n substan╚Ť─â organic─â, aglomer─âri de bioclaste, glauconit ╚Öi fosfa╚Ťi; s.m.i. separ─â un eveniment regresiv de unul transgresiv.
CLOAC─é MAXIM─é, principal canal de scurgere ├«n Roma antic─â, construit ├«n epoca regalit─â╚Ťii ╚Öi restaurat sub August. Aflat la 5-6 m sub nivelul ora╚Öului, de form─â semicircular─â ╚Öi placat cu tuf vulcanic, exist─â ╚Öi ast─âzi.
MAXIM [m├Žksim], Sir Hiram Stevens (1840-1916), inventator american de origine englez─â. Industria╚Ö ├«n domeniul tehnicii militare. A inventat (1883) mitraliera ├«nc─ârcat─â automat prin efectul reculului (ÔÇ×mitraliera M.ÔÇŁ), a perfec╚Ťionat pu╚Öca automat─â, tunul ╚Öi mitraliera grea.
MAXIM, Mihai (n. 1943, Vorniceni, jud. Boto╚Öani), istoric rom├ón. Prof. univ. la Bucure╚Öti ╚Öi Istanbul. Orientalist. Contribu╚Ťii privind rela╚Ťiile ╚Ü─ârilor Rom├óne cu Imperiul Otoman (ÔÇ×╚Ü─ârile Rom├óne ╚Öi ├Änalta Poart─âÔÇŁ, ÔÇ×LÔÇÖEmpire Ottoman au Nord du Danube et lÔÇÖautonomie des Principaut├ęs Roumaines au XVI-├ęme si├Ęcle. Etudes et documentsÔÇŁ).
MAXIM din Hrisopolis (M─ârturisitorul) (580-662), c─âlug─âr ╚Öi martir bizantin. Adversar al monotelismului, a ap─ârat, cu pre╚Ťul martiriului, ortodoxia. Lucr─âri de controvers─â teologic─â (ÔÇ×R─âspunsuri c─âtre TalasieÔÇŁ, ÔÇ×Dialog cu PyrrhusÔÇŁ), de exegez─â ascetic─â ╚Öi de liturghie, un scurt tratat ÔÇ×Despre sufletÔÇŁ, o carte de comentarii teologice (ÔÇ×Despre c├óteva locuri deosebit de grele din Dionisie ╚Öi Grigore de NazianzÔÇŁ, cunoscut─â, ├«n traducerea lui Eurigena, sub numele de ÔÇ×AmbiguaÔÇŁ, aceasta din urm─â foarte important─â pentru Evul Mediu).
MAXIMA DEBETUR PUERO REVEDENTIA (lat.) dator─âm copilului cel mai mare respect ÔÇô Iuvenal, ÔÇ×SatiraeÔÇŁ, XIV, 4. P─ârin╚Ťii ├«╚Öi ├«ndeplinesc ├«ndatoririle de educatori ferindu-l pe copil s─â vad─â sau s─â aud─â gesturi sau vorbe necuviincioase.
MAXIM, lat. Maximus superlativul lui magnus, vechiu supranume roman, luat apoi╚Ö ╚śi ca prenume. 1. Maxim v─âtav (Sur IV); s. (16 B II 238); -u popa (17 B III 257). Cu afer.: Axim ard., 1726 (Pa╚Ö), Max─âm, mold., 1733; Max─ân (P Bor 48). 2. Cu apoc.: Maxa f. sau b., mold., 1611 mart 20. 3. M─âxime╚Öti s. 4. Maxin (Syn; C ╚śtef; 16 A II 67); M─âxin/eni ╚Öi -e╚Öti ss. (╚śtef); -oiu, A. (├Ä Div),. Cu afer. Axin, 1726, ard. (Pa╚Ö). 5. Maxen (Sc); -a f. (16 A II 108); -ila f. (17 A V 277). 6. Mexana f, (Sur XI). 7. Max├«n (B├«r I). 8. Massimu, Ioan, prof., ├«n ortogr. latinist─â.
Maxim (sec. 16), me╚Öter zidar (maistor), constructorul bisericii bolni╚Ťei m-rii Cozia (1542), unde o inscrip╚Ťie din pridvor ├«i indic─â numele. Bis. este unul dintre cele mai reprezentative monumente din sec. 16 din ╚Üara Rom├óneasc─â, dovad─â a m─âiestriei cu care se construia ├«n c─âr─âmid─â.
a-și lua maxim expr. (adol.) a se supăra, a se enerva.

Maxim dex online | sinonim

Maxim definitie

Intrare: maxim (valoare; -uri)
maxim valoare; -uri substantiv neutru
Intrare: Maxim
Maxim
Intrare: maxim (adj.)
maxim adj. adjectiv