maturare definitie

31 definiții pentru maturare

MATURÁ, maturez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) maturiza. – Din it. maturare, germ. maturieren.
MATURÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) matura și rezultatul ei; maturizare. ♦ Maturație. – V. matura.
MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.
MĂTURÁRE, măturări, s. f. Acțiunea de a mătura; măturat. – V. mătura.
MATURÁ, maturez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) maturiza. – Din it. maturare, germ. maturieren.
MATURÁRE, maturări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a (se) matura și rezultatul ei; maturizare. ♦ Maturație. – V. matura.
MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.
MĂTURÁRE, măturări, s. f. Acțiunea de a mătura; măturat. – V. mătura.
MĂTURÁ, mătur, vb. I. Tranz. 1. A curăța, a șterge cu mătura o suprafață. Dumitrache apuca mătura de coadă și mătura casa mai abitir ca o fată. STANCU, 6. Se puse de mătură coliba. ISPIRESCU, E. 396. Iar de cînd m-am măritat Nici un bine n-am aflat. De cu ziua mătur casa, Aprind focul, gătesc masa. ALECSANDRI, P. P. 308. ◊ Fig. [Preotul citea] măturînd cu barba-i căruntă furnicile chirilice de pe ceaslovul dinainte-i. SADOVEANU, O. VII 216. Haina-i măturînd pămîntul Și-o tîrăște-abia, abia. COȘBUC, P. I 224. ♦ A aduna ceva, a strînge cu mătura. Mai întîrzie puțin, ca să curețe blidele și să măture fărîmiturile subt vatră. SADOVEANU, B. 31. Credinciosul împăratului... vine cu ghidul să măture scrumul afară. CREANGĂ, P. 255. ◊ Intranz. Derdicam și măturam prin casă ca o fată mare. CREANGĂ, A. 69. 2. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a alunga, a goni, a face să dispară. A pierit pentru totdeauna, măturată de Marea Revoluție, lumea «Revizorului» și a «Sufletelor moarte». STANCU, U.R.S.S. 96. Aduceți-mi degrabă o putină, o piele de cîne și două bețe, să fac o jucărică cum știu eu, și acuș vi-l mătur de-aici. CREANGĂ, P. 310.
maturá (a ~) (despre celule/substanțe coloide) vb., ind. prez. 3 matureáză
maturáre (rar) s. f., g.-d. art. maturắrii
măturá (a ~) vb., ind. prez. 3 mắtură
măturáre s. f., g.-d. art. măturắrii; pl. măturắri
maturá vb., ind. prez. 1 sg. maturéz, 3 sg. și pl. matureáză
maturáre s. f., g.-d. art. maturării; pl. maturări
măturá vb., ind. prez. 1 sg. mătur, 3 sg. și pl. mătură
măturáre s. f., g.-d. art. măturării; pl. măturări
pelín de mături s. m. + prep. + s. f.
MĂTURÁ vb. v. alunga, arunca, azvârli, depărta, goni, izgoni, îndepărta.
MĂTURÁRE s. v. măturat.
MATURÁ vb. I. tr., refl. A (se) maturiza. [< it. maturare, cf. germ. maturieren].
MATURÁRE s.f. Acțiunea de a (se) matura și rezultatul ei; maturizare; (spec.; bot.) maturație, coacere. [< matura].
MATURÁ vb. tr., refl. a (se) maturiza. (< it. maturare, germ. maturieren)
A MĂTURÁ mătur tranz. 1) (case, străzi, drumuri etc.) A face să fie curat (strângând gunoiul cu mătura). 2) fig. (persoane) A da afară dintr-un loc; a izgoni; a alunga; a goni; a fugări. 3) (obiecte) A înlătura complet de pe o suprafață. /Din mătură
măturà v. 1. a curăța sau a șterge cu mătura; 2. a goni, a alunga pe cineva; 3. a curăța, a deșerta: artileria mătura tot locul BĂLC. [Tras din mătură].
mắtur, a v. tr. (d. mătură). Curăț cu mătura: a mătura curtea, camera, hornu. Înlătur gunoĭu cu mătura: a mătura gunoĭu. Fig. Iron. Înlătur, daŭ afară: aŭ fost măturațĭ de acolo. Curăț locu, liberez: cînd vom mătura țara de Jidanĭ?
mătura vb. v. ALUNGA. ARUNCA. AZVÎRLI. DEPĂRTA. GONI. IZGONI. ÎNDEPĂRTA.
MĂTURARE s. măturat, măturătură. (~ curții.)
MATURA (în mitologia romană), zeiță care are în grijă coacerea fructelor (lat. maturare „a coace”).
a mătura locul expr. (intl.) 1. a fura tot ce se poate de la locul spargerii. 2. a fugi, a pleca, a-și pierde urma.
a mătura pe jos cu hainele expr. a purta îmbrăcăminte exagerat de lungă.

maturare dex

Intrare: mătura
mătura verb grupa I conjugarea I
Intrare: măturare
măturare substantiv feminin
Intrare: matura
matura verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: maturare
maturare substantiv feminin