matura definitie

55 definiții pentru matura

MATÚR, -Ă, maturi, -e, adj. Ajuns la deplină dezvoltare (fizică și intelectuală); cu judecată, cu experiență. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care dovedește judecată adâncă, serios, chibzuit; p. ext. profund. [Acc. și: mátur] – Din lat. maturus, it. maturo.
MATURÁ, maturez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) maturiza. – Din it. maturare, germ. maturieren.
MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.
MẮTURĂ, mături, s. f. 1. Obiect de uz casnic în forma unui mănunchi, făcut din tulpinile plantei cu același nume sau din nuiele, paie etc., cu care se curăță o suprafață. ◊ Loc. vb. A da cu mătura = a mătura (1). 2. Numele a două plante erbacee folosite la confecționarea măturilor (1): a) plantă bogat ramificată, cu flori verzi și violete; mei-tătăresc (Sorghum vulgare); b) plantă înaltă până la 2 metri, cu frunze late și cu tulpina bogată în materii zaharoase (Sorghum saccaratum). ♦ Lan de mături (2). 3. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, stufoasă, cu frunze mici, alungite, de un verde-deschis, cu flori verzi, folosită la confecționarea măturilor (1) (Kochia scoparia). 4. (În sintagma) Mături de vrăjitoare = simptom de boală la pomii fructiferi și la unii arbori, cauzat de unele ciuperci microscopice sau de bacterii și caracterizat prin apariția pe ramurile atacate a unor ramificații degenerescente subțiri și dese. – Et. nec.
MATÚR, -Ă, maturi, -e, adj. Ajuns la o deplină dezvoltare (fizică și intelectuală); cu judecată, cu experiență. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care dovedește judecată adâncă, serios, chibzuit; p. ext. profund. [Acc. și: mátur] – Din lat. maturus, it. maturo.
MATURÁ, maturez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) maturiza. – Din it. maturare, germ. maturieren.
MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.
MẮTURĂ, mături, s. f. 1. Obiect de uz casnic în forma unui mănunchi, făcut din tulpinile plantei cu același nume sau din nuiele, paie etc., cu care se curăță o suprafață. ◊ Loc. vb. A da cu mătura = a mătura (1). 2. Numele a două plante erbacee întrebuințate la confecționarea măturilor (1): a) plantă bogat ramificată, cu flori verzi și violete; mei-tătăresc (Sorghum vulgare); b) plantă înaltă până la 2 metri, cu frunze late și cu tulpina bogată în materii zaharoase (Sorghum saccaratum). ♦ Lan de mături (2). 3. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, stufoasă, cu frunze mici, alungite, de un verde-deschis, cu flori verzi, folosită la confecționarea măturilor (1) (Kochia scoparia). 4. (În sintagma) Mături de vrăjitoare = simptom de boală la pomii fructiferi și la unii arbori, cauzat de unele ciuperci microscopice sau de bacterii și caracterizat prin apariția pe ramurile atacate a unor ramificații degenerescente subțiri și dese. – Et. nec.
MATÚR, -Ă, maturi, -e, adj. (Despre oameni) Ajuns la o vîrstă cînd dezvoltarea fizică și mai ales cea intelectuală sînt depline; cu judecată, cu experiență. Filip crescuse parcă în timpul boalei lui, și părea acum matur. DUMITRIU, N. 194. Vorbea rar și domol, ca un om matur. CAMIL, PETRESCU O. I 150. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care dovedește judecată adîncă, raționament solid, seriozitate; p. ext. profund, adînc. Gîndire matură. – Accentuat și: (popular) mátur.
MĂTURÁ, mătur, vb. I. Tranz. 1. A curăța, a șterge cu mătura o suprafață. Dumitrache apuca mătura de coadă și mătura casa mai abitir ca o fată. STANCU, 6. Se puse de mătură coliba. ISPIRESCU, E. 396. Iar de cînd m-am măritat Nici un bine n-am aflat. De cu ziua mătur casa, Aprind focul, gătesc masa. ALECSANDRI, P. P. 308. ◊ Fig. [Preotul citea] măturînd cu barba-i căruntă furnicile chirilice de pe ceaslovul dinainte-i. SADOVEANU, O. VII 216. Haina-i măturînd pămîntul Și-o tîrăște-abia, abia. COȘBUC, P. I 224. ♦ A aduna ceva, a strînge cu mătura. Mai întîrzie puțin, ca să curețe blidele și să măture fărîmiturile subt vatră. SADOVEANU, B. 31. Credinciosul împăratului... vine cu ghidul să măture scrumul afară. CREANGĂ, P. 255. ◊ Intranz. Derdicam și măturam prin casă ca o fată mare. CREANGĂ, A. 69. 2. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a alunga, a goni, a face să dispară. A pierit pentru totdeauna, măturată de Marea Revoluție, lumea «Revizorului» și a «Sufletelor moarte». STANCU, U.R.S.S. 96. Aduceți-mi degrabă o putină, o piele de cîne și două bețe, să fac o jucărică cum știu eu, și acuș vi-l mătur de-aici. CREANGĂ, P. 310.
MẮTURĂ, mături, s. f. 1. Obiect de uz casnic, în forma unui mănunchi, făcut din tulpinile plantei cu același nume, sau de nuiele, paie etc., cu care se mătură. Ce-are, mă, clinele ăsta al tău, Pațanghele?! întrebă Matei al Barbului, ștergîndu-și cu mătura zăpada de pe opinci. PREDA, Î. 75. Și să văd pe maică-mea Cu mătura măturînd. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 199. 2. Plantă erbacee din familia gramineelor, bogat ramificată, cultivată în scopuri industriale sau pentru facerea obiectului descris mai sus (Sorghum vulgare). Nu i-a fost greu fugarului să se tîrîie într-un lan de mături. POPA, V. 126. Și prin tufele de mături, ce cresc verzi, adînce, dese, Păsări îmblînzite-n cuiburi distind penele alese. EMINESCU, O. I 43.
matúr adj. m., pl. matúri; f. matúră, pl. matúre
maturá (a ~) (despre celule/substanțe coloide) vb., ind. prez. 3 matureáză
măturá (a ~) vb., ind. prez. 3 mắtură
mắtură s. f., g.-d. art. mắturii; pl. mắturi
!pelín-de-mắturi (plantă) s. m.
matúr adj. m., pl. matúri; f. sg. matúră, pl. matúre
maturá vb., ind. prez. 1 sg. maturéz, 3 sg. și pl. matureáză
măturá vb., ind. prez. 1 sg. mătur, 3 sg. și pl. mătură
mătură s. f., g.-d. art. măturii; pl. mături
pelín de mături s. m. + prep. + s. f.
MATÚR adj. 1. adult, mare. (E de-acum om ~.) 2. (fig.) copt. (O minte ~.) 3. v. chibzuit.
MĂTURÁ vb. v. alunga, arunca, azvârli, depărta, goni, izgoni, îndepărta.
MĂTURA-MAICII-PRÉCESTA s. v. năfurică.
MĂTURĂ s. v. bidinea.
MĂTURĂ s. 1. (BOT.; Sorghum vulgare) (pop.) mălai-tătăresc, mei-tătăresc, (reg.) bălur, flocoasă, tătar, tătarcă. 2. (BOT.; Kochia scoparia) măturică. 3. (FITOP.) mături-de-vrăjitoare = (pop.) patul-vântului. (~ este numele unei boli a arborilor.)
MĂTURĂ-TURCEÁSCĂ s. v. năfurică.
Matur ≠ nematur
MATÚR, -Ă adj. Ajuns la maturitate. ♦ Copt la minte; cu experiență. ♦ Serios, adânc, profund, chibzuit. [Acc. și mátur. / < lat. maturus, it. maturo].
MATURÁ vb. I. tr., refl. A (se) maturiza. [< it. maturare, cf. germ. maturieren].
MATÚR, -Ă adj. 1. ajuns la maturitate; adult. ◊ copt (la minte), cu experiență. 2. serios, adânc, profund. (< lat. maturus, it. maturo)
MATURÁ vb. tr., refl. a (se) maturiza. (< it. maturare, germ. maturieren)
mătúră (mătúri), s. f.1. Obiect cu care se curăță. – 2. Sorg (Sorghum vulgaris). – 3. Spanac porcesc (Chenopodium scoparia). – Mr. metură, megl. m(i)etură, istr. meture. Origine obscură. La baza lui trebuie să stea lat. matta „covoraș”, de unde sard. matta „tufă, arbust”, abruz. mattęlę „mănunchi”, Lucania mattǫrrę „mătură de nuiele”, Lipari mattulu „vreascuri”, calabr. máttulu „scul”, cat., sp. mata (Corominas, III, 287, cf. REW 5424). Lat. matta și-a schimbat genul. Rezultatul *mat explică pl. mături și, prin falsă regresiune, mătură, cf. pătură, măgură, latură. S-ar putea pleca și de la un lat. *mattula; însă fonetismul din rom. prezintă o anumită dificultate. Pentru a-l explica pe ă, trebuie presupusă o încrucișare cu lat. metere „a lua, a culege”, în a cărui conjugare ar fi intervenit o schimbare analogică, destinată s-o reducă la un tip mai mult sau mai puțin regulat, meto, *metitum (în loc de messum), ca peto, petitum, cf. parco, parcitum (față de parsum), patior, *patitum (față de passum). Din încrucișarea lui matta cu meto putea să rezulte *metula, cf. alb. mettulë. Alte ipoteze sînt mai puțin convingătoare. Din lat. mētŭla „piramidă mică” (Candrea, Éléments, 29; Pușcariu 1053; Candrea-Dens., 1074; REW 5554; Candrea; Tiktin) este dificil din punct de vedere semantic. Din sl. metla „nuielușă”, cf. bg., rus. metlá „mătură” (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 109; Berneker, II, 41; Pascu, Beiträge, 18; Conev 46) nu este posibil din punct de vedere fonetic. De origine daco-tracică după Pușcariu, Lr., 286; anterior indoeurop. după Lahovary 335. Der. mătura, vb. (a curăța cu mătura; a expulza; a elimina); măturător, s. m. (om care mătură); măturătoare, s. f. (mașină de măturat); măturătură, s. f. (acțiunea de a mătura și rezultatul ei); măturar, s. m. (măturător); măturică (var. măturice), s. f. (plantă, Centaurea cyanus); măturiță, s. f. (verbină, Verbena officinalis). – Cf. mătreață.
MATÚR ~ă (~i, ~e) 1) (despre organisme, ființe) Care se află în stare de dezvoltare deplină; ajuns în faza de maturitate; adult. 2) (despre persoane și despre manifestările lor) Care denotă profunzime și maturitate; cu înțelepciune profundă și serioasă. Om ~. Judecată ~ă. /<lat. maturus, it. maturo
A MĂTURÁ mătur tranz. 1) (case, străzi, drumuri etc.) A face să fie curat (strângând gunoiul cu mătura). 2) fig. (persoane) A da afară dintr-un loc; a izgoni; a alunga; a goni; a fugări. 3) (obiecte) A înlătura complet de pe o suprafață. /Din mătură
MẮTURĂ ~i f. 1) Obiect de uz casnic, făcut din tulpini de mălai sau din tulpinile altor plante, cu care se mătură. 2) Plantă erbacee cu tulpina foarte ramificată și stufoasă din care se fac astfel de obiecte. [G.-D. măturii] /Orig. nec.
màtur a. 1. copt de vârstă, care nu mai e tânăr: om matur; 2. fig. deplin cugetat: proiect matur. ║ adv. cu chibzuință: cugetă matur. [V. màtor].
măturà v. 1. a curăța sau a șterge cu mătura; 2. a goni, a alunga pe cineva; 3. a curăța, a deșerta: artileria mătura tot locul BĂLC. [Tras din mătură].
mătură f. 1. unealtă din păr de porc, din paie sau din nuiele, ce servă a curăța de gunoiu, a șterge de praf; 2. pl. un tel de meiu (Sorghum). [Cf. lat. METULA, tufișoară, smoc].
*matúr, -ă adj. (lat. matúrus, matur, copt; it. matúro, pv. madur, vfr. meür, nfr. mûr, sp. pg. maduro). Înaintat în etate, copt (dar nu încă bătrîn). Fig. Chibzuit, cugetat, serios: plan matur. Adv. Cu chibzuință, serios: a cugeta matur. V. mator.
mắtur, a v. tr. (d. mătură). Curăț cu mătura: a mătura curtea, camera, hornu. Înlătur gunoĭu cu mătura: a mătura gunoĭu. Fig. Iron. Înlătur, daŭ afară: aŭ fost măturațĭ de acolo. Curăț locu, liberez: cînd vom mătura țara de Jidanĭ?
mắtură f., pl. ĭ (vsl. metla, din *metĭla; sîrb. metla, bg. rus. metlá a. î. V. omăt, smetie. Cp. cu măgură-miglă). Unealtă făcută din ramurĭ de copăceĭ (V. tîrn) și maĭ ales din vîrfurĭ de meĭ tătăresc legate la un loc și care servește la înlăturat gunoĭu de pe pardoseală saŭ din curte. (Cînd e de păr se numește perie). Meĭ tătăresc (V. meĭ). Altă plantă kóchia [saŭ chenopódium] scopária).
MATUR adj. 1. mare. (E de-acum om ~.) 2. (fig.) copt. (O minte ~.) 3. chibzuit, cumpănit, gîndit, judicios, serios, socotit, temeinic. (O judecată ~.)
mătura vb. v. ALUNGA. ARUNCA. AZVÎRLI. DEPĂRTA. GONI. IZGONI. ÎNDEPĂRTA.
mătura-Maicii-Precesta s. v. NĂFURICĂ.
mătură s. v. BIDINEA.
MĂTURĂ s. 1. (BOT.; Sorghum vulgare) (pop.) mălai-tătăresc, mei-tătăresc, (reg.) bălur, flocoasă, tătar, tătarcă. 2. (BOT.; Kochia scoparia) măturică. 3. mături-de-vrăjitoare = (pop.) patul-vîntului. (~ este numele unei boli a arborilor.)
mătură-roșie s. v. BRÎNCĂ.
mătură-turcească s. v. NĂFURICĂ.
mături (măturele) (it. spazzole; engl. wire brushes; fr. balais à jazz; germ. Jazz – besen), tip de baghete (2) din metal pentru unele instrumente de percuție* cu membrană. Se compun dintr-un mâner din metal, cu o extremitate bombată, iar cealaltă terminată cu multe fire din metal din formă de evantai. De obicei se întrebuințează două m., dar se poate combina o m. cu o baghetă (2). În general membrana instr. se lovește cu cele două m., dar se poate și freca (în acest caz se produce un fâșâit).
MATURA (în mitologia romană), zeiță care are în grijă coacerea fructelor (lat. maturare „a coace”).
MAȚURA, sau MANȚURA, b. (16 B IV 103, 186).
KOCHIA Roth, MĂTURI DE GRĂDINĂ, COHIA, fam. Chenopodiaceae. Gen originar din Europa, Asia, Australia, Africa, de S, pînă la 85 specii, erbacee, tufe păroase sau tomentoase, tulpina și ramurile foliote, frunze îngust-filiforme de pînă la 1,5 cm lungime, alterne, mătăsos-pubescente, verzi-strălucitor, toamna devin roșii-ruginii. Flori (perigon globular, întins sau urceolat, 5 petale îndoite în interior, 5 stamine exerte, 3 stigmate) solitare sau mai multe, în axa frunzei, nesemnificative.
a mătura locul expr. (intl.) 1. a fura tot ce se poate de la locul spargerii. 2. a fugi, a pleca, a-și pierde urma.
a mătura pe jos cu hainele expr. a purta îmbrăcăminte exagerat de lungă.

matura dex

Intrare: matur
matur adjectiv
Intrare: matur
matur
Intrare: mătură
mătură substantiv feminin
Intrare: mătura
mătura verb grupa I conjugarea I
Intrare: matura
matura verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: Mațura
Mațura
Intrare: pelin-de-mături
pelin-de-mături substantiv masculin (numai) singular
Intrare: mătura-Maicii-Precesta
mătura-Maicii-Precesta substantiv feminin articulat (numai) singular