matriță definitie

2 intrări

17 definiții pentru matriță

MATRIȚÁ, matrițez, vb. I. Tranz. A prelucra un material prin deformare plastică, cu ajutorul unei matrițe. – Din matriță.
MATRÍȚĂ, matrițe, s. f. Unealtă cu o cavitate interioară, alcătuită din unul sau din mai multe elemente, folosită la fasonarea, prin deformare plastică sub presiune, a unor materiale. ♦ Formă în care se toarnă literele de tipografie. – Din germ. Matrize.
MATRIȚÁ, matrițez, vb. I. Tranz. A prelucra un material prin deformare plastică, cu ajutorul unei matrițe. – Din matriță.
MATRÍȚĂ, matrițe, s. f. Unealtă cu o cavitate interioară, alcătuită din unul sau din mai multe elemente, folosită la fasonarea, prin deformare plastică sub presiune, a unor materiale. ♦ Formă în care se toarnă literele de tipografie. – Din germ. Matrize.
MATRÍȚĂ, matrițe, s. f. Unealtă cu o cavitate interioară, alcătuită din unul sau mai multe elemente, folosită la fasonarea, prin deformare plastică, sub presiune, a unor materiale. ♦ Formă în care se toarnă literele de tipografie.
matrițá (a ~) (ma-tri-) vb., ind. prez. 3 matrițeáză
matríță (formă) (ma-tri-) s. f., g.-d. art. matríței; pl. matríțe
matrițá vb. (sil. -tri-), ind. prez. 1 sg. matrițéz, 3 sg. și pl. matrițeáză
matríță s. f. (sil. -tri-), g.-d. art. matríței; pl. matríțe
MATRIȚÁ vb. I. tr. A prelucra (un material) la forjă, în matriță. [< germ. matrizieren].
MATRÍȚĂ s.f. 1. Unealtă în care s-a executat negativul formei care urmează să fie dată unui material prin deformare plastică sub presiune. 2. (Poligr.) Formă de turnat literele. 3. V. matrice [în DN]. [< germ. Matrize].
MATRIȚÁ vb. tr. a prelucra (un material) cu ajutorul unei matrițe. (< germ. matrizieren)
MATRÍȚĂ s. f. 1. unealtă în care s-a executat negativul formei ce urmează să fie dată unui material prin deformare plastică. 2. piesă a mașinii tipografice în care e gravat negativul literelor. (< germ. Matrize)
A MATRIȚÁ ~éz tranz. (materiale) A prelucra cu matrița. /Din matriță
MATRÍȚĂ ~e f. 1) Unealtă folosită la modelarea prin deformare plastică sub presiune a unor materiale. 2) Formă în care se toarnă caracterele tipografice. /<germ. Matrize
*matríce f. (lat. mátrix, -icis, mamă, origine. V. matriculă). Anat. Organu în care se face concepțiunea (mitră). Tiparu în care se toarnă literele tipografice, monetele, medaliile ș. a. Registru original după care s’aŭ stabilit rolurile contribuțiunilor. – Uniĭ zic matríță, pl. e. V. mitrică.
MATRÍȚĂ (< germ.) s. f. 1. (TEHN.) Unealtă alcătuită dintr-un sau mai multe părți, folosită la fasonarea unul material prin deformarea lui plastică sub presiune. Se deosebesc m. de forjat, m. de predat, m. de injectat mase plastice etc. 2. (POLIGR.) M. de linotip = m. folosită la turnarea literelor de linotip. ◊ M. de monotip = m. paralelipipedică care are gravată pe una din fețele frontale floarea literei; se folosește la turnarea literelor. ◊ M. de stereotipie = m. confecționată din carton special, pe care se imprimă forma inversă formei tipografice.

matriță dex

Intrare: matriță
matriță substantiv feminin
  • silabisire: -tri-
Intrare: matrița
matrița verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -tri-