matcă definitie

2 intrări

22 definiții pentru matcă

MÁTCĂ, mătci, s. f. I. 1. Albie (minoră) a unei ape curgătoare; pat1, făgaș, vad, albie. ◊ Expr. A reveni la (sau a reintra în) matcă = a reveni la starea obișnuită a lucrurilor, a-și relua cursul normal. A readuce (pe cineva) la matcă = a readuce (pe cineva) pe calea cea bună. ♦ (Rar) Izvor al unei ape curgătoare. 2. Fig. Origine, obârșie, început, izvor; spec. loc de naștere; familie, neam din care se trage cineva. 3. Parte a năvodului în care se strâng peștii când năvodul este tras din apă; matiță. II. 1. Albină femelă mai mare decât albinele lucrătoare, care depune ouă; regină, mamă. ◊ Expr. Ca un roi fără de matcă = dezorientat, zăpăcit, bezmetic. 2. (Reg.) Stup de cel puțin un an, care a roit o dată sau de mai multe ori; roi2. III. Parte din foile unui chitanțier, bonier, dosar etc. care rămâne după ce s-au rupt părțile (sau foile) detașabile; cotor. – Din bg., sb. matka.
MÁTCĂ, mătci, s. f. I. 1. Albie (minoră) a unei ape curgătoare; pat2, făgaș, vad, albie. ◊ Expr. A reveni la (sau a reintra în) matcă = a reveni la starea obișnuită a lucrurilor, a-și relua cursul normal. A readuce (pe cineva) la matcă = a readuce (pe cineva) la calea cea bună. ♦ (Rar) Izvor al unei ape curgătoare. 2. Fig. Origine, obârșie, început, izvor; spec. loc de naștere; familie, neam din care se trage cineva. 3. Parte a năvodului în care se strâng peștii când năvodul este tras din apă; matiță. II. 1. Albină femelă mai mare decât albinele lucrătoare, care depune ouă; regină, mamă. ◊ Expr. Ca un roi fără matcă = dezorientat, zăpăcit, bezmetic. 2. (Reg.) Stup de cel puțin un an, care a roit o dată sau de mai multe ori; roi2. III. Parte din foile unui chitanțier, bonier, dosar etc. care rămâne după ce s-au rupt părțile (sau foile) detașabile; cotor. – Din bg., scr. matka.
MÁTCĂ, mătci, s. f. I. 1. Albie ocupată de apele unui rîu cînd nivelul acestora este normal. De la sat pînă-n suiș Drumul merge ocoliș Lingă matca rîului, Pîn’la poala muntelui. DEȘLIU, M. 22. De la Giurgiu în jos... trecem printr-o largă alee de răchiți. Dunărea-și croiește matca drept, pare c-ar fi canalizată. VLAHUȚĂ, O. A. 408. Căprioare sorioare, Sculați în două picioare, Roadeți poala codrului Să văd matca Oltului. ALECSANDRI, P. P. 291. ◊ Fig. Viața a curs în matca adîncită de veac și de veac. C. PETRESCU, A. 140. ♦ (Rar) Izvor al unei ape curgătoare; p. ext. apa rîului. Așa lăutar ca Mură nu mai auzise valea Oltului, de la matca lui și pînă la Dunăre. GALACTION, O. I 69. Matca Oltului bătea La colțul casei într-un soc. GOGA, P. 35. 2. Fig. (Învechit) Origine, obîrșie, început. Trage fiecare la matca lui. C. PETRESCU, A. R. 54. Deci fieștecare om care vre să știe bine legile patriei sale trebuie să cunoască matca lor, care este codica ( = cod) romană sau împărătească a lui Justinian. KOGĂLNICEANU, S. 113. II. 1. Albină femelă, mai mare decît albinele lucrătoare și care asigură perpetuarea speciei; regină (2). Din dobitoacele toate, numai matca la albine N-are cusur ca stăpînă. HASDEU, R. V. 88. ♦ (Uneori determinat prin «de stup») Am crezut că-i matcă de stup, și deodată Trezitu-ne-am c-un trîntor și cu mierea mîncată. ALECSANDRI, T. 11 164. 2. Parte legată a unui chitanțier, bonier etc. din care s-au rupt jumătățile detașabile; cotor (2).
cuvấnt-mátcă s. n., pl. cuvínte-mátcă
lăptișór de mátcă s. n. + prep. + s. f.
mátcă s. f., g.-d. art. mắtcii; pl. mătci
cuvânt-mátcă s. n., pl. cuvínte-mátcă
lăptișór de mátcă s. n. + prep. + s. f.
mátcă s. f., g.-d. art. mătcii; pl. mătci
MATCA FÓCULUI s. v. iad, infern.
MÁTCĂ s. 1. albie. 2. v. matiță. 3. (ENTOM.) împărăteasă, mamă, regină, (reg.) crăiasă, crăiță, muscă-mare. (~ albinelor.) *4. (reg.) pârvac, roi. (Stupul vechi se numește ~.) 5. v. cotor. 6. v. talon. 7. v. clește. 8. (TEHN.) toc. (~ de la colțarul dulgherului.)
MÁTCĂ s. v. cuib, maia, mitră, obârșie, original, origine, placentă, stup, uter.
mátcă (mắtci), s. f.1. Matrice, uter. – 2. Albia unui rîu. – 3. Regina albinelor. – 4. Stupul-mamă. – 5. Cotorul, partea care se păstrează la un chitanțier. – 6. Năvod, fundul plasei de pescuit. – Megl. matcă „regina albinelor”. Sl. (bg., ceh., rus.) matka, din sl. mati „mamă” (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Cihac, II, 182; Berneker, II, 26; Conev 40). Cf. matiță. – Der. mătcuță, s. f. (Banat, prietenă intimă, soră spirituală), din slov. matka, prin intemediul mag. matka „iubită”; mătcălău, s. n. (Banat, sărbătoare folclorică în marțea de după Paști), din mag. mátkáló „căsătorie” (Drăganu, RF, II, 75); mătcuța, vb. refl. (Banat, a se înfrăți).
MÁTCĂ mătci f. 1) Făgaș al unei ape curgătoare; albie. 2) Izvor al unei ape curgătoare. 3) Apartenență socială sau etnică; obârșie; origine; ascendență; proveniență. 4) Albină femelă care depune ouă; regină. [G.-D. mătcii] /<bulg., sb. matka
matcă f. 1. împărăteasa albinelor: matca e mai mare dccât albina și n’are ac; 2. stup bătrân ce servă la propagarea altora; 3. partea năvodului unde se strâng peștii; 4. albia unei ape și partea cea mai adâncă a cursului ei: râul a ieșit din matcă; 5. fig. izvor, început; 6. matrice; 7. partea ce rămâne din foile tăiate ale unui registru. [Rus. MATKA, mămiță, matrice, regina albinelor].
mátcă f., pl. e și mătcĭ (bg. mátka, regină de albine, albie de rîŭ, matrice, dim. d. vsl. mati, mamă; rut. rus. mátka. V. maĭcă, matiță, mătăcĭune, bezmetic). Regina albinelor. Stup din care aŭ roit alțĭ stupĭ. Matiță, fundu năvoduluĭ. Matrice. Albia (patu) unuĭ rîŭ, firu apeĭ (talvegu): rîu a ĭeșit din matcă. La un registru, acea parte care rămîne și care e identică cu chitanța eliberată și ruptă tot din el: registru cu matcă (saŭ cu cotor). Fig. A reveni la matcă, a te înturna acolo de unde te-aĭ depărtat (de ex., într’un partid). V. teapă.
matca focului s. v. IAD. INFERN.
matcă s. v. CUIB. MAIA. MITRĂ. OBÎRȘIE. ORIGINAL. ORIGINE. PLACENTĂ. STUP. UTER.
MATCĂ s. 1. albie, curs, vad, (pop.) făgaș, pat, (înv. și reg.) scursură, (reg.) vale, (înv.) scafă. (A trecut ușor ~ rîului.) 2. (PESCUIT) matiță, (reg.) coadă, moț, sac, sîn. 3. (ENTOM.) împărăteasă, mamă, regină, (reg.) crăiasă, crăiță, muscă-mare. (~ albinelor.) 4.* (reg.) pîrvac, roi. (Stupul vechi se numește ~.) 5. cotor, (rar) sușă. (~ a unui chitanțier.) 6. talon, (rar) tulpină. (~ unei cartele.) 7. (TEHN.) capră, clește, locaș, plăsele (pl.). (~ a dulgherului.) 8. (TEHN.) toc. (~ de la colțarul dulgherului.)
MÁTCĂ (< bg., srb.) s. f. 1. Unica femelă din familia de albine, cu organele sexuale complet dezvoltate. Are, în colonia de albine, rolul de a depune ouă (150.000-200.000 într-un sezon), din care ies albinele lucrătoare, cât și trântorii. Este recunoscută de albine după un miros specific. Sin. regină (4). 2. Albie minoră a unei ape curgătoare; p. ext. apa râului. 3. Obârșie, origine izvor; spec. locul de naștere, familia din care se trage cineva.
MÁTCĂ s. f. (cf. bg., scr. matka): cuvânt care se află în fruntea unui articol de dicționar și sub care se grupează și se glosează toate variantele și expresiile cu sensurile corespunzătoare. Termen folosit singur sau în sintagma cuvânt-matcă (v. cuvấnt).
lăptișor de matcă expr. (er.) spermă.

matcă dex

Intrare: matcă
matcă substantiv feminin
Intrare: cuvânt-matcă
cuvânt-matcă substantiv neutru