MASTICÁ, mastichez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mesteca¹ alimente, substanțe etc. – Din fr. mastiquer, lat. masticare.

MASTÍCĂ, (2) mastici, s. f. 1. Băutură alcoolică aromată cu (esență de) mastic (2). 2. Sort de mastică (1). – Din tc. mastika.

MASTICÁ, mastichez, vb. I. Tranz. (Livr.) A mesteca¹ alimente, substanțe etc. – Din fr. mastiquer, lat. masticare.

MASTÍCĂ, mastici, s. f. Băutură alcoolică aromată cu (esență de) mastic (2). – Din tc. mastika.

MASTÍCĂ s. f. Băutură alcoolică, aromată cu mastic. Toarnă-i un păhărel de mastică de Hios, să mai prindă puteri. BART, E. 31. Clondind cu trei chile mastică. CARAGIALE, O. II 37. Bău un pahar de mastică. FILEMON, C. 155.

*masticá (a ~) vb., ind. prez. 3 masticheáză

mastícă s. f., g.-d. art. mastícii; (sorturi, porții) pl. mastíci

masticá vb., ind. prez. 1 sg. mastichéz, 3 sg. și pl. masticheáză

mastícă s. f., g.-d. art. mastícii; (sorturi, porții) pl. mastíci

MASTÍCĂ s. (pop.) sacâz. (A băut o ~.)

MASTICÁ vb. I. tr. (Med.) A mesteca (alimentele în gură). [< fr. mastiquer, it., lat. masticare].

MASTICÁ vb. tr. a mesteca (alimente) în gură. (< fr. mastiquer, lat. masticare)

MASTÍCĂ ~ci f. Băutură alcoolică aromată, care conține mastic. /<turc. mastika

mastică f. rachiu, aiomatizat cu rășina masticului sau sacâzului: mastică de Hio ori de Corint. [Gr. MASTIX].

mástică (est) și -ícă (vest) f., pl. ĭ (turc. mastika, d. ngr. mastiha și -ihi, vgr. -ihe, d. mastázo, mestec în gură; lat. mástiche și -ice, it. mástica și -ice, fr. mastic). Rășină de lentisc, numită ob. sacîz (de mestecat). Rachiŭ aromatizat cu mastică: a bea o mastică (un păhăruț de mastică).

MASTICĂ s. (pop.) sacîz. (A băut o ~.)