mască definitie

2 intrări

33 definiții pentru mască

MASCÁ, maschez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi obrazul sau o parte a lui cu o mască (1); a (se) măscui. 2. Tranz. A sustrage vederii acoperind cu ceva, a împiedica să se vadă; a ascunde, a camufla. ♦ Fig. A ascunde ceva sub aparențe înșelătoare, cu intenția de a induce pe cineva în eroare; a disimula. – Din fr. masquer.
MÁSCĂ, măști, s. f. 1. Bucată de stofă, de mătase, de dantelă, de carton etc. (înfățișând o față omenească sau figura unui animal) cu care își acoperă cineva fața sau o parte a ei (pentru a nu fi recunoscut), lăsând numai ochii descoperiți; obrăzar. ◊ Mască mortuară = mulaj în ghips al feței unei persoane, făcut îndată după deces. ◊ Expr. A-și scoate (sau a-și arunca, a-și lepăda etc.) masca sau a ridica (sau a lua, a smulge, a rupe) masca (cuiva) = a (se) arăta sub adevăratul aspect, a(-și) da pe față firea sau intențiile ascunse, a (se) dezvălui minciuna, înșelătoria (cuiva), a apărea sau a face să apară în adevărata lumină; a (se) demasca. ♦ Persoană mascată. ♦ Fig. Înfățișare falsă. ♦ Expresie neobișnuită a feței (provocată de o emoție, de un sentiment puternic etc.). 2. Machiaj; p. ext. preparat cosmetic care se aplică pe față pentru întreținerea tenului. ♦ Fizionomia unui actor machiat. 3. Dispozitiv care acoperă parțial sau total o persoană, un animal, un obiect pentru a le proteja, a le ascunde vederii etc. 4. Lucrare menită să sustragă vederii inamicului un obiectiv militar; adăpost individual săpat de fiecare soldat pe câmpul de luptă. – Din fr. masque, germ. Maske.
MASCÁ, maschez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) acoperi obrazul sau o parte a lui cu o mască (1); a (se) măscui. 2. Tranz. A sustrage vederii acoperind cu ceva, a împiedica să se vadă; a ascunde, a camufla. ♦ Fig. A ascunde ceva sub aparențe înșelătoare, cu intenția de a induce pe cineva în eroare; a disimula. – Din fr. masquer.
MÁSCĂ, măști, s. f. 1. Bucată de stofă, de mătase, de dantelă, de carton etc. (înfățișând o față omenească sau figura unui animal) cu care își acoperă cineva fața sau o parte a ei (pentru a nu fi recunoscut), lăsând numai ochii descoperiți; obrăzar. ◊ Mască mortuară = mulaj în ghips al feței unei persoane, făcut îndată după deces. ◊ Expr. A-și scoate (sau a-și arunca, a-și lepăda etc.) masca sau a ridica (sau a lua, a smulge, a rupe) masca (cuiva) = a se arăta sub adevăratul aspect, a(-și) da pe față firea sau intențiile ascunse, a (se) dezvălui minciuna, înșelătoria (cuiva), a apărea sau a face să apară în adevărata lumină; a (se) demasca. ♦ Persoană mascată. ♦ Fig. Înfățișare falsă. ♦ Expresie neobișnuită a feței (provocată de o emoție, de un sentiment puternic etc.). 2. Machiaj; p. ext. preparat cosmetic care se aplică pe față pentru întreținerea tenului. ♦ Fizionomia unui actor machiat. 3. Dispozitiv care acoperă parțial sau total o persoană, un animal, un obiect pentru a le proteja, a le ascunde vederii. 4. Lucrare menită să ascundă vederii inamicului un obiectiv militar; adăpost individual săpat de fiecare soldat pe câmpul de luptă. – Din fr. masque, germ. Maske.
MASCÁ, maschez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la figura omului) A acoperi cu o mască (mai ales pentru a participa la un bal mascat). Va avea însă grijă să-și mascheze figura spre a nu fi recunoscut. SAHIA, N. 107. 2. A ascunde ceva sub aparențe înșelătoare, cu intenția de a induce pe cineva în eroare; a camufla, a disimula. Joben, lavalieră, redingotă... erau într-o stare de umilință pe care n-o mai putea masca stăpînul lor. SADOVEANU, O. VIII 155. În veci aceleași doruri mascate cu-altă haină, Și-n toată omenirea în veci același om. EMINESCU, O. I 64. ♦ A sustrage vederii, a ascunde, a camufla. Barca fu oprită mai sus de debarcader, lîngă un elevator plutitor care o masca perfect. BART, E. 335.
MÁSCĂ, măști, s. f. 1. Bucată de stofă, de mătase sau de dantelă, cu care își acoperă cineva fața pentru a nu fi recunoscut; bucată de carton colorat, înfățișînd o față omenească caraghioasă sau figura unui animal, care se pune pe față la balurile mascate și în timpul carnavalului. Avea barbă și mustăți tăiate rotunjit și țepos, parcă-și pusese pe jumătate de obraz o mască de arici roș. SADOVEANU, B. 96. Hainele îi erau mînjite de pămînt, iar pe față parcă purta o mască de lut. REBREANU, R. II 200. Lîngă ea sta un om cu mască. NEGRUZZI, S. I 294. ◊ (Poetic) Treptat Pe pleoape, pe obraji și pe Urechi Ni s-a cernut o mască De catifea de praf. CAMIL PETRESCU, V. 15. ♦ (În teatrul antic) Imitație a feței, făcută din lemn sau din metal cu care actorii își acopereau figura și o parte a capului. Mască comică. Mască tragică. ◊ Expr. A lepăda masca = a-și scoate masca; fig. a-și da pe față firea sau intențiile ascunse (v. demasca). Atunci Iancul lepădă masca, își dezvăli urîtid caracter. NEGRUZZI, S. I 25. A smulge (cuiva) masca = a scoate cu forța masca cuiva; fig. a arăta pe cineva sub adevăratul lui aspect (urît, nedemn), v. demasca. ♦ Persoană mascată. Masca îmi luă brațul și mă tîri prin sală. BOLINTINEANU, O. 382. În toate ulițele întîlnești măști, păpuși, irozi. ALECSANDRI, T. I 65. ◊ Fig. Fugi de zîmbetul fățarnic și de strîngerea de mînă A acestor măști, ce firea omenească o îngînă. VLAHUȚĂ, O. A. I 73. Panglicari în ale țării, care joacă ca pe funii, Măști cu toate de renume din comedia minciunii? EMINESCU, O.I 150. ♦ Înfățișare falsă care ascunde realitatea; figură, imagine convențională. Apologu-i arată, ca într-o oglindă, sub masca unui lup, a unei momițe, și toată lumea-i cunoaște. NEGRUZZI, S. I 336. În zadar chipu-ți poartă mîhnirea... Subt astă mască văz bucurie. ALEXANDRESCU, M. 62. ♦ Expresie neobișnuită a feței, provocată de o emoție sau de un sentiment puternic. Bătrînul arăta o mască galbenă asudată cu sînge și închise ochii, istovit. SADOVEANU, Z. C. 257. Fața ei e-o mască ce-ascunde-un infern. EMINESCU, O. IV 11. 2. Machiaj. Unii [actori] și-au făcut de o sută de ori, ba chiar de mai mult de o sută de ori, măștile. STANCU, U.R.S.S. 77. ♦ Preparat cosmetic din diferite substanțe nutritive, sau astringente, care se aplică pe față pentru întreținerea tenului. 3. (În expr.) Mască mortuară = mulaj în ghips al feței unei persoane decedate, făcut, de obicei, îndată după moarte. Bătrînul saltă capacul unei măsuțe și ne arată masca mortuară a lui Ceaikovski. STANCU, U.R.S.S. 89. 4. Dispozitiv care acoperă parțial sau total corpul unei persoane, al unui animal, un obiect, o mașină etc. pentru a le proteja, a le ascunde vederii etc. ♦ Cască avînd în partea dinainte o împletitură bombată de fire de metal, întrebuințată ca apărătoare a feței la scrimă, la albinărit sau în industria explozibilelor. ♦ (Determinat prin «de gaze») Dispozitiv care se așază pe cap și pe față, folosit ca mijloc de protecție, mai ales împotriva efectelor gazelor de luptă și a substanțelor radioactive.Lucrare menită să sustragă cercetării inamicului un obiectiv militar; (ieșit din uz) adăpost individual, săpat de fiecare luptător pe cîmpul de luptă. Radu Comșa își aprinde țigarea, cît oamenii scobesc măști. C. PETRESCU, Î. II 35.
mascá (a ~) vb., ind. prez. 3 mascheáză
máscă s. f., g.-d. art. mắștii; pl. măști
mascá vb., ind. prez. 1 sg. maschéz, 3 sg. și pl. mascheáză
máscă s. f., g.-d. art. măștii; pl. măști
MASCÁ vb. 1. (înv.) a se măscări. (Participanții la bal s-au ~.) 2. v. camufla. 3. v. acoperi. 4. a ascunde, a voala. (Norii ~ lumina soarelui.) 5. a ascunde, a tăinui, (înv. și reg.) a tăgădui, (înv.) a retăcea, (fig.) a acoperi. (Își ~ ignoranța.)
MASCÁ vb. v. ascunde, disimula, tăinui.
MÁSCĂ s. 1. (înv. și reg.) obrăzar, (înv.) mascaroană, (grecism înv.) muțună. (Purta pe față o ~.) 2. (înv.) mascaroană, (grecism înv.) muțună. (O ~ a ieșit de la bal.) 3. v. fizionomie.
A (se) masca ≠ a (se) demasca
A masca ≠ a demasca, a vădi
MASCÁ vb. I. 1. tr., refl. A(-și) acoperi fața cu o mască (mai ales la un bal mascat). 2. tr. (Fig.) A ascunde (ceva) sub false aparențe, cu intenția de a înșela pe cineva; a camufla, a ascunde, a disimula. ♦ A ascunde vederii, a camufla. 3. tr. (Mar.) A face ca velele să primească vântul din față, astfel ca nava să fie împinsă înapoi. [P. i. 3,6 -chează. / cf. fr. masquer].
MÁSCĂ s.f. 1. Față falsă de carton, de stofă etc. cu care își acoperă cineva figura (pentru a se deghiza). ♦ Figură de lemn cu care actorii antici de tragedie și de comedie își acopereau fața. 2. Persoană mascată. 3. (Fig.) Înfățișare, figură falsă; imagine convențională. ♦ Înfățișare a feței cauzată de un sentiment puternic; aspectul feței în anumite boli. 4. Machiaj. ♦ Preparat cosmetic care se aplică pe față pentru îngrijirea tenului. 5. Mască mortuară = mulaj în ghips al feței unui mort. 6. Dispozitiv, aparat care acoperă sau protejează corpul sau fața unui om, a unui animal etc.; adăpost individual pe câmpul de luptă. ♦ (La baraje) Ecran de etanșare. ◊ Mască de gaze = aparat aplicat etanș pe față pentru protecția împotriva gazelor de luptă. [Cf. fr. masque, germ. Maske, rus. maska].
MASCÁ vb. I. tr., refl. a(-și) acoperi fața cu o mască. II. tr. 1. (fig.) a ascunde (ceva) sub false aparențe, cu intenția de a înșlea. ◊ a ascunde vederii inamicului trupele, tehnica de luptă, diverse obiective; a camufla. 2. (mar.) a orienta astfel un velier încât velele să primească vântul din față, stopând nava. ◊ a interpune o velă între vânt și o altă velă, împiedicând-o să primească vânt. ◊ a manevra astfel un velier încât să ajungă în vântul altei ambarcații cu vele. 3. a suprapune un sunet perturbator peste unul util, făcându-l ininteligibil. (< fr. masquer)
MÁSCĂ s. f. 1. figură de lemn cu care actorii antici își acopereau fața. ◊ față falsă de carton, de stofă etc. cu care își acoperă cineva figura. ♦ a-și scoate (sau a-și lepăda) ă = a se demasca, a apărea în adevărata lumină, a-și arăta adevărata față. 2. persoană mascată. 3. (fig.) înfățișare, figură falsă; imagine convențională. ◊ înfățișare a feței cauzată de un sentiment puternic, de o boală. ◊ (psih.) comportament cu caracter inautentic, fals. 4. machiaj. ◊ preparat cosmetic care se aplică pe față pentru îngrijirea tenului. 5. ~ mortuară = mulaj în ghips al feței unui mort. 6. dispozitiv, aparat care acoperă sau protejează corpul ori fața unui om, animal etc. ◊ dispozitiv sau înveliș de protecție a unui element de construcție. ◊ (inform.) vector binar pentru izolarea unor anumite zone ale unei date. ♦ ~ de gaze = aparat aplicat etanș pe față pentru protecția împotriva gazelor de luptă. 7. (la baraje) ecran de etanșare. 8. cașeu. 9. adăpost individual pe câmpul de luptă. (< fr. masque, germ. Maske, rus. maska)
máscă (mắști), s. f. – Obrăzar, machiaj. Fr. masque, ca și cască din fr. casque, cf. rus. maska. E dubletul lui mascara. – Der. masca, vb. (a ascunde, a disimula), din fr. masquer; mascat, s. n. (în teatru, mică cortină care reprezintă spații îndepărtate văzute în culise); mascaradă, s. f., din fr. mascarade; măscuit, adj. (Mold., de mască, de deghizat); demasca, vb. (a dezvălui), din fr. démasquer.
A MASCÁ ~chéz tranz. 1) A ascunde vederii; a face să nu se vadă; a camufla. 2) fig. A prezenta într-o formă aparentă, ascunzând adevărul; a disimula. ~ adevărul. 3) (obrazul sau o parte a lui) A acoperi cu o mască (pentru a nu fi recunoscut). /<fr. masquer
MÁSCĂ măști f. 1) Obiect dintr-un material rigid (stofă, carton etc.) reprezentând o față de om sau figura unui animal, cu care se acoperă fața pentru a-și schimba aspectul natural. ~ de carnaval. ◊ A-și scoate (a-și arunca, a-și lepăda) ~a a-și da pe față firea sau intențiile. 2) Persoană mascată. 3) Strat de fard de pe fața celui machiat; machiaj. 4) Ansamblu de procedee menite să sustragă vederii inamicului un obiectiv militar. /<fr. masque, germ. Maske
mascà v. 1. a pune o mască; 2. fig. a ascunde, a nu lăsa să se vază.
mască f. 1. față falsă cu care s’acopere figura: mască de carton; 2. persoană mascată: mască în domino; 3. fig. aparență înșelătoare (= fr. masque).
*mască f., pl. măștĭ (fr. masque m., d. it. máschera, sp. pg. máscara, d. ar. mashara; rus. rut. máska. Cp. cu cască. V. mascara). Bucată de pînză orĭ de hîrtie cu care-țĭ acoperĭ fața ca să nu fiĭ recunoscut. Persoană mascată la bal. Fig. Aparență înșelătoare: virtutea luĭ e numaĭ o mască. A-țĭ lua masca, a te arăta așa cum eștĭ în adevăr. A zmulge cuĭva masca, a-l demasca, a-l arăta așa cum e.
masca vb. v. ASCUNDE. DISIMULA.
MASCA vb. 1. (înv.) a se măscări. (Participanții la bal s-au ~.) 2. a camufla. (~ geamurile în timp de război.) 3. a acoperi, a ascunde. (Perdeaua ~ ușa.) 4. a ascunde, a voala. (Norii ~ lumina soarelui.) 5. a ascunde, a tăinui, (înv. și reg.) a tăgădui, (înv.) a retăcea, (fig.) a acoperi. (Își ~ ignoranța.)
MASCĂ s. 1. (înv. și reg.) obrăzar, (înv.) mascaroană, (grecism înv.) muțună. (Purta pe față o ~.) 2. (înv.) mascaroană, (grecism înv.) muțună. (O ~ a ieșit de la bal.) 3. expresie, fizionomie. (Actorul avea o ~ admirabilă.)
máscă s. f. Dispozitiv care acoperă sau protejează un obiect ◊ „Matrița pentru injectat masca televizorului «Tonitza» și cea pentru injectat masca-ornament a radioreceptorului «Delta».” I.B. 14 X 63 p. 1. ◊ „Cumpăr urgent mască și ornament față Fiat 125 S.R.l. 2 VII 79 p. 4. ◊ „Am cumpărat o mască pentru chiuveta din bucătărie.” (din fr. masque, germ. Maske, rus. maska; DEX, DN3)
MASCĂ DE OXIGEN v. Inhalator de oxigen.
MASCA DE FIER (?-1703), supranumele unui personaj misterios din Franța, obligat să poarte tot timpul o mască de catifea (cu articulațiile de fier), deținut, succesiv, în mai multe închisori, ultima fiind Bastilia, unde a murit. Stabilirea identității sale a dat naștere unor ipoteze, mai mult sau mai puțin fanteziste (de ex. fratele geamăn al regelui Ludovic XIV).
a lăsa mască / paf expr. a uimi, a ului, a lua prin surprindere.
a rămâne afiș / bujbe / ca la dentist / cu gura căscată / mască / tablou expr. a fi uluit, a rămâne uimit / uluit.

mască dex

Intrare: mască
mască substantiv feminin
Intrare: masca
masca verb grupa I conjugarea a II-a