MASALÁ, masalale, s. f. (Înv.) Torță, faclă. – Din ngr. masalas.

MAȘALÁ interj. (Înv.) Bravo! bine! de minune! – Din tc. māșallah.

MASALÁ, masalale, s. f. (Înv.) Torță, faclă. – Din ngr. masalas.

MAȘALÁ interj. (Turcism înv.) Bravo! bine! de minune! – Din tc. māșallah.

MASALÁ, masalale, s. f. (Învechit) Făclie care arde cu păcură sau rășină și care servea la luminatul străzilor; era folosită de cărăuși la drum etc.; torță, faclă. Umblau cu masalale. Că au fost mai întîi masalale și după ele felinare cu lumînări. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 226. Toți se-ntoarseră pe la casele lor cu făclii și cu masalale. ODOBESCU, S. I 77. Au ieșit, una după alta, caleștile cu masalale. GHICA, S. 10.

MAȘÁLA interj. (Învechit) Bravo! bine! de minune! Arnăuții strigară: mașala! închinîndu-se pînă la pămînt. NEGRUZZI, S. I 24.

masalá (înv.) s. f., art. masaláua, g.-d. art. masalálei; pl. masalále, art. masalálele

mașalá (înv.) interj.

masalá s. f., art. masaláua, g.-d. art. masalálei; pl. masalále

mașalá interj.

MASALÁ s. v. fachie, faclă, făclie, torță.

MAȘALÁ interj. v. bine, bravo, perfect.

masalá (masalále), s. f. – Torță, făclie. Ngr. μασαλᾶς, din tc. (arab.) mașala (Tiktin; Gáldi 206; cf. Șeineanu, II, 250; Roesler 598; Lokotsch 1432; Ronzevalle 158), cf., bg., sb. măsala. Sec. XIX, înv. – Der. masalagiu, s. m. (purtător de făclie), din ngr. μασαλατζής › tc. mașalaci.

mașalá interj. – Bravo! Tc. (arab.) mașalla (Loebel 62; Tiktin; Lokotsch 1433). Sec. XIX, înv.

MASALÁ ~le f. înv. Dispozitiv constând dintr-un băț prevăzut la un capăt cu câlți, cârpe sau alt material, îmbibat cu petrol, care servea la luminat, în special, în timpul unor manifestații de masă; faclă; torță. /<ngr. masalás

masalà f. torță de rășină înfiptă întru’un drug de fier: cu făclii și masalale Od. [Turc. MAŠALA, printr’un intermediar grec modern].

mașalà! int. ce o vrea D-zeu! (exclamare de admirațiune la Turci): arnăuții strigară mașala! închinându-se până la pământ NEGR. [Turc. MAŠALLA, de minune! bravo! lit. ce o vrea Dumnezeu].

masalá f. (ngr. masalás, d. turc. mašala, din ar. maš’ale; sîrb. mašala). Torță, prăjină unsă cu rășină saŭ cu smoală și care servește la iluminat. V. faclă.

mașalá (turc. ar. ma-šallah [ma šae allah], ce vrea Dumnezeŭ! ce minune! ce frumos!). Vechĭ. Rar. Interj. de aprobare saŭ de admirațiune.

masala s. v. FACHIE. FACLĂ. FĂCLIE. TORȚĂ.

mașala interj. v. BINE. BRAVO. PERFECT.

MASÁLA s. Amestec indian de condimente, realizat adesea din peste 20 de mirodenii prăjite și râșnite, cele mai cunoscute variante fiind garam-masala (= „amestec iute”) și tandoori-masala, de culoare roșie-oranj, utilizat pentru condimentarea preparatelor gătite în tandoori (cuptorul indian tradițional).