MARTÍRIU, martirii, s. n. Suferință, supliciu, tortură sau moarte îndurată de cineva pentru ideile sau convingerile sale; martiraj, martir¹. ♦ Fig. Suferință morală mare. – Din lat. martyrium.

MARTÍRIU, martirii, s. n. Suferință, supliciu, tortură sau moarte îndurată de cineva pentru ideile sau convingerile sale; martiraj, martir¹. ♦ Fig. Suferință morală mare. – Din lat. martyrium.

MARTÍRIU, martirii, s. n. Suferință, supliciu, caznă îndurată de cineva pentru convingerile sale, pentru o credință sau o atitudine. În sfîrșit, cum ar fi posibil martiriul, dacă n-ar exista călăul? CARAGIALE, O. I 132.

martíriu [riu pron. riu] s. n., art. martíriul; pl. martírii, art. martíriile (-ri-i-)

martíriu s. n. [-riu pron. -riu], art. martíriul; pl. martírii, art. martíriile (sil. -ri-i-)

MARTÍRIU s. v. mucenicie.

MARTÍRIU s.n. 1. Suferință, tortură îndurată de cineva pentru convingerile sale, pentru o credință sau pentru o atitudine; martiraj. 2. (Fig.) Suferință morală intensă, mare și prelungită. [Pron. -riu. / < lat. martyrium, cf. fr. martyre, ngr. martyrion, it. martirio].

MARTÍRIU s. n. tortură îndurată de cineva pentru convingerile sale, pentru o credință sau o atitudine; martiraj. ◊ (fig.) suferință morală; calvar. (< lat. martyrium, gr. martyrion)

MARTÍRIU ~i n. 1) Suferință îndurată pentru anumite idei sau convingeri. 2) Suferință mare, mai ales morală. /<lat. martyrium

martiriu n. 1. moarte sau chinuri suferite pentru credință; 2. fig. suferință mare fizică si morală.

*martíriŭ n. (lat. martyrium, d. vgr. martýrion). Chinurĭ, tortură, supliciŭ suferit susținîndu-țĭ credința religioasă orĭ științifică. Fig. Mare suferință fizică saŭ morală. – Fals martír (după fr. martyre).

MARTIRIU s. martiraj, mucenicie, supliciu, (rar) martir, (înv. și pop.) patimă, (înv.) martirism, mărturie, mucenie, mucenire, strădanie. (A îndurat ~.)