martin definitie

3 intrări

35 definiții pentru martin

MARTÍN, martini, s. m. (Ornit.; de obicei urmat de determinări care indică specia) Nume dat mai multor specii de pescăruși și de pescari. – Din fr. martin.
MARTÍN, martini, s. m. (Ornit.; de obicei urmat de determinări care indică specia) Nume dat mai multor specii de pescăruși și de pescari. – Din fr. martin.
MARTÍN, martini, s. m. Pescăruș.
martín s. m., pl. martíni
martín s. m., pl. martíni
MARTÍN s. (ORNIT.) 1. pescar, pescăruș. (~ denumește diverse specii de pescăruși.) 2. v. pescăruș. 3. martin-mare v. pescar-de-mare.
MOȘ MARTÍN s. v. urs.
MARTÍN s.n. Pescăruș. [< fr. martin].
MARTÍN s. m. pescăruș. (< fr. martin)
Martín (martíni), s. m.1. Sărbătoare populară (1-3 februarie); se respectă pentru a dobîndi protecție contra lupilor. – 2. Urs. De la Martin, nume de persoană; cf. REW 5381.
MARTÍN ~i m. Pasăre marină, de talie medie, cu aripi lungi și cu penaj, mai ales, alburiu, care se hrănește cu pești; pescăruș. /<fr. martin
martín s.m. (pop.) 1. numele ursului. 2. numele mai multor specii de pescăruși.
Dicio-Sân-Martin (Diczo-Szent-Márton) n. capitala județului Târnavei-mici: 3000 loc.
Martin (Moș) m. numele popular al ursului: joacă bine, moș Martine!
Martin m. nume a 5 papi dintre cari cel din urmă prezidă conciliul din Constanța (1417-1431).
Martini (de iarnă) m. pl. sfinți serbați de țărani ca ocrotitori împotriva lupilor ca să nu le vateme vitele (1 Februarie și 12 Noemvrie).
Martín m. Nume propriŭ dat în glumă ursuluĭ: joacă bine, moș Martine, că-țĭ daŭ pîne cu masline! Pl. Niște sărbătorĭ băbeștĭ de la 1-3 Februariŭ ținute ca să fiĭ ferit de urșĭ și de lupĭ.
MARTIN s. (ORNIT.) 1. pescar, pescăruș. (~ denumește diverse specii de pescăruși.) 2. (Larus ridibundus) pescăruș, pescar rîzător, (reg.) giușcă, cărăbaș comun, porumbel-de-mare. 3. martin-mare (Larus) = pescar-de-mare, pescar-mare, (reg.) carabaș-de-mare, martin-de-iarnă.
martin (cuv. fr.) v. bariton (1).
BERCOVICI, Martin (1902-1971, n. Bîrlad), inginer român. Acad. (1963), prof. univ. la București. Lucrări în domeniul electroenergeticii și energeticii generale.
ETIENNE-MARTIN, Etienne MARTIN zis (1913-1995), sculptor francez. Lucrări grandioase în lemn și bronz („Scara”) sau folosind fragmente din materiale diverse (seria „Pasmanterii”).
MARTIN și GHEORGHE din Cluj (sec. 14), sculptori și giuvaergii originari din Transilvania. Exponenți ai stilului gotic, autorii monumentului ecvestru al regelui Ladislau cel Sfânt, al statuilor regilor unguri Ștefan, Emeric și Ladislau. Singura lucrare păstrată – statuia „Sf. Gheorghe omorând balaurul”, bronz, se află la Muzeul din Praga, iar o copie la Cluj-Napoca.
MARTIN, numele a cinci papi. Mai important: M. V (Oddone Colonna) (1417-1431). Ales la Conciliul de la Constanța (1414-1418), a pus capăt Marii Schisme din sânul Bisericii catolice, întărind puterea Paplității și a restabilit reședința pontificală la Roma. Adversar al mișcării husite.
MARTIN [má:tin], Archer John Porter (1910-2002), biochimist britanic. Contribuții importante în domeniul cromatografiei pe hârtie, care au permis separarea aminoacizilor din proteine de cei din materia vie. Premiul Nobel pentru chimie (1952), împreună cu R. Synge.
MARTIN, Aurel (1926-1990, n. Jibou, jud. Sălaj), critic și istoric literar român. Director al Editurii Minerva (1969-1987). Comentarii critice asupra liricii actuale („Poeți contemporani”); studii („Introducere în opera lui N. Filimon”, „Metonimii”, „Acolade”).
MARTIN [má:tin], Dean (pe numele adevărat Dino Paul Crocetti) (1917-1995), actor de film și cântăreț american. Apropiat al lui Frank Sinatra. Interpret al unor balade devenit celebre („That’s amore”, „Volare”, „Love me”). Ca actor, a jucat mai ales în comedii, dar și în filme psihologice(„Artiști și modele”, „Rio Bravo”, „Aeroportul”, „Cu cărțile pe față”).
MARTIN [martẽ], Frank (1890-1974), compozitor elvețian. La început influențat de impresioniști, apoi adept al dodecafonismului. Temperament grav și meditativ, a realizat o sinteză între elementele latine și cele germanice. Muzică simfonică („Mica simfonie concertantă”), opere („Furtuna”), oratorii („In terra pax”, „Golgotha”), balete ș.a.
MARTIN, Karl Heinz (1886-1948), regizor germna de teatru. Spectacole de factură expresionistă, în care tensiunea dramatică este concentrată pe jocul actoricesc și rostirea cuvântului („Moartea lui Danton” de Büchner, „Opera de trei parale” de Brecht, „Azilul de noapte” de Gorki).
MARTIN, Mircea (n. 1940, Reșița), critic și teoretician literar român. Prof. univ. la București. Director al editurii Univers (1990-2001). Lucrări consacrate îndeosebi poeziei și criticii moderne românești și europene, într-un demers riguros și elevat („Generație și creație”, „Dicțiunea ideilor”, „Singura critică”, „Introducere în opera lui B. Fundoianu”). Un amplu studiu despre „G. Călinescu și <complexele> literaturii române”.
MARTIN [martẽ], Pierre (1824-1915), inginer francez. A introdus procedeul de elaborare a oțelului din fontă și fier vechi, inventat de Siemens și l-a perfecționat (1865) prin aplicarea principiului preîncălzirii combustibilului gazos (procedeul Siemens-M.).
MARTIN DU GARD [martẽ dü ga:r], Roger (1881-1958), scriitor francez. Format sub influența lui Zola și a raționalismului umanitarist. Romane realiste, unind observația socială cu cea psihologică, în care dezbate condiția intelectualului și problemele fundamentale ale culturii („Jean Barois”) sau urmărește cu minuțiozitate critica politică și socială a Franței înainte de primul război mondial (ciclul „Familia Thibault”), evocând luptele dintre protestanți li catolici, dintre conservatori și revoluționari, conflictele dintre frați; construite solid și echilibrat, într-un stil modern, romanele sale se remarcă prin dialogul frecvent și rapid și prin surprinderea atmosferei. Farse țărănești („Testamentul lui moș Leleu”, „Pompa”). Corespondență („Note asupra lui André Gide”). Premiul Nobel pentru literatură (1937).
MARTIN Y SOLER, Vicente (1754-1806), compozitor spaniol. Activitate componistică în mai multe capitale europene. S-a stabilit la Sankt-Petersburg (1788), unde a fost capelmaistru al teatrelor Curții Imperiale (1790-1794). Autor a c. 20 de opere („Ifigenia în Aulida”).
SAN MARTIN, José de (1778-1850), general și om politic argentinian. Unul dintre conducătorii luptei pentru independența coloniilor spaniole din America (1810-1826). A avut un rol important în eliberarea de sub dominația spaniolă a Argentinei și a republicilor Chile (1817-1818) și Perú (1821-1822). A primit titlul de „protector” al Perúlui. În urma unor neînțelegeri cu S. Bolivar, a emigrat în Franța (1822).
MARTIN, lat. Martinus, nume derivat din Alarte, zeul răsboiului. Martinii de iarnă, sărb. populară; I. 1. – (Dm; Ștef; Vr C) etc.; – 1408 (Ț-Rom 103); -ul s.; -a f. (16 A III 9). 2. Cu afer.: Artin, C., mold., act.; -escu prof. 3. Martin călăraș, 1655 (Sd IV 38; 13-15 B 183); – fiul lui Mărtiniță din Bîrsa (Sd X); Mărtin/ul t. (Mus); -escu; -ești, -eni, -iș ss. 4. Diminutive; Mărtin/aș, ard., -ilă. 5. Sămărtin s. (Ard II 107), romînizat din magh. Szent-Márton. 5. Mărtina, fiica lui Alex. Lăpușneanu. II. Cu schimb, de sufix, terminația -in tratată ca sufix: Mart/ea, V., act.; -ian (Lex); -iș (Tec I); -ul (17 B IV 306). 2. Mărt + -ac: Mărtăcești, cf. și subst. mărtac. 3. + -an: Mărtan (Vra; BCI XII 181); Martăn (Ard II 141); Mîrtana t. (Mus); + -anuș: Mărtănuș, sau din lat.-magh. Martinus s. 4. Mărtoiu (Vr; Sd X ard).
Mărtin, -aș, -iță v. Martin I 2, 3.

martin dex

Intrare: martin
martin substantiv masculin
Intrare: Mărtin
Mărtin
Intrare: Martin
Martin