mart definitie

42 definiții pentru mart

MART s. m. v. martie.
MÁRTE s. m. v. martie.
MÁRTIE s. m. A treia lună a anului, care urmează după februarie; mărțișor, marț2. [Var.: (înv. și pop.) mart, (pop.) márte s. m.] – Din sl. martiĭ.
MARȚ2, (2) marțuri, s. n. (Pop.) 1. Martie. 2. Mărțișor. – Lat. martius [mensis].
MARȚ1 s. n. (În expr.) A face (pe cineva) sau a fi (ori a rămâne) marț = a) a bate (pe cineva) sau a fi bătut categoric la jocul de table, de cărți sau la altă întrecere; b) a întrece sau a fi întrecut, a depăși sau a fi depășit categoric; c) a face sau a fi pus în situația să nu mai poată obiecta sau spune nimic. [Var.: (pop.) marți s. n.] – Din tc. mars.
MARȚI2 s. n. v. marț1.
MART s. m. invar. v. martie.
MÁRTE s. m. invar. v. martie.
MÁRTIE s. m. invar. A treia lună a anului, care urmează după februarie; mărțișor, marț2. [Var.: (înv. și pop.) mart, (pop.) márte s. m. invar.] – Din sl. martiĭ.
MARȚ2, (2) marțuri, s. n. (Pop.) 1. Martie. 2. Mărțișor. – Lat. martius [mensis].
MARȚ1 s. n. invar. (În expr.) A face (pe cineva) sau a fi (ori a rămâne) marț = a) a bate (pe cineva) sau a fi bătut categoric la jocul de table, de cărți sau la altă întrecere; b) a întrece sau a fi întrecut, a depăși sau a fi depășit categoric; c) a face sau a fi pus în situația să nu mai poată obiecta sau spune nimic. [Var.: (pop.) marți s. n.] – Din tc. mars.
MARȚI2 s. n. v. marț1.
MART s. m. v. martie.
MÁRTE s. m. v. martie.
MARTÍE s. m. Numele lunii a treia a anului; (popular) mărțișor. În zori de ziuă, vineri în 10 martie, munteanca și feciorul ei au închingat caii cei pagi ș-au încălecat. SADOVEANU, B. 105. ◊ Expr. Martie din post nu lipsește (sau ca-n martie postul) v. post3. – Variante: mart (SADOVEANU, E. 110, KOGĂLNICEANU, S. 131), márte (COȘBUC, P. II 37) s. m.
MARȚ s. m. invar. (Și în forma marți, numai în expr.) A face sau a fi (a rămîne) marț = a) (la jocul de table) a bate (sau a fi bătut), a repurta o victorie (sau a suferi o înfrîngere) dublă într-un singur joc; b) (fig., familiar) a învinge (sau a fi învins), a depăși (sau a fi depășit) într-o anumită împrejurare. Nu e decît un an... de cînd a auzit-o el făcînd marți pe m-me Krauss de la Opera din Paris. DELAVRANCEA, S. 143. Buciume, cimpoaie și alte multe... cîntau într-o unire, de rămîneau marți cei mai buni muzicanți. ISPIRESCU, L. 237. Pot face marț pe un profesor de universitate. CARAGIALE, O. III 169. Variantă: marți s. m.
MARȚI2 s. m. v. marț.
mártie (-ti-e) s. m., g.-d. lui mártie; abr. mart.; III /.03./-03-
marț2 (martie) (pop.) s. n., g.-d. lui marț
marț3 (mărțișor) (pop.) s. n., pl. márțuri
marț1 (la jocul de table) s. n.
mártie s. m. invar. (sil. -ti-e) (dar 8 Martie), g.-d. art. lui mártie; abr. mart., simb. III (și:.3./-3-)
marț (martie, mărțișor) s. n., (mărțișoare) pl. márțuri
marț (la jocul de table) s. n.
MÁRTIE s. (înv. și pop.) marț, (pop.) mărțișor, (înv.) germănar. (Luna ~.)
MARȚ s. v. martie, mărțișor.
marț s. m.1. Martie. – 2. Mărțișor. – Mr. Marțu. Lat. Martius (Pușcariu 1034; Candrea-Dens., 1056). Cuvînt rar cu ambele sensuri (al doilea în Munt.), a fost înlocuit de martie (megl. marta), s. f. (numele lunii), din ngr. μάρτιος, parțial prin intemediul sl. martii, v. sb. mart (Vasmer, Gr., 95). – Der. mărțișor, s. m. (martie); mărțișor, s. n. (podoabă, medalion de 1 martie), pe care Pușcariu, Dimin., 127, îl deriva în mod echivoc din martie, este dim. a lui marț (Pascu, Beiträge, 53).
marț s. m. – La anumite jocuri, a lăsa pe cineva „falit”. – Var. (înv.) marți. It. marcio, marzo, prin intermediul tc. mars (T. Papahagi, GS, VII, 296; cf. Tiktin).
MÁRTIE m. A treia lună a anului; mărțișor. [Sil. -ti-e] /<sl. martii, martu
MARȚ ~uri n. pop. 1) A treia lună a anului; martie; mărțișor. 2) Obiect mic de podoabă, legat de un fir împletit de culoare roșie și albă, care se poartă în cursul lunii martie, ca simbol al primăverii; mărțișor. /<lat. martius
mart, -ă, s.f., s.n. (înv.) 1. (s.f.) catarg. 2. (s.n.) construcție metalică, turlă de sondă.
Martie m. a treia lună a anului, numită de popor Marț sau Mărțișor. [Gr. mod.].
Marț m. numele popular al lunei lui Martie. [Lat. MARTIUS (MENSIS)].
marț a. termen de joc, în locuțiunea a face marț: 1. a bate cu desăvârșire (în jocul de table); 2. fig. a covârși, a da de rușine pe cineva, [it. MARCIO, dial MARZO].
Mártie m. (vsl. Martiĭ și Martŭ, ngr. Mártios, d. lat. martius[mensis, luna] luĭ Marte, de unde și it. sp. pg. marzo, pv. mars, martz, fr. cat. mars; germ. März. V. marț, marțĭ, mărțișor). A treĭa lună a anuluĭ. A nu lipsi de nicăirĭ, ca Martie din post, a fi prezent la toate petrecerile saŭ chilipirurile.
1) marț n., pl. urĭ (d. lat. martius, adj. d. Mars, Martis, Marte; mrom. marțu. V. martie). Munt. est. Mărțișor, breloc (monetă, medalie) pe care-l poartă fetele de la 1 Martie pînă la 1 April atîrnat la gît cu o sfoară roșie cu alb în credință că nu se vor pîrli de soare în acel an.
2) marț n. (turc. mars, cîștig duplu la table, d. it. marcio [lat. márcidus. V. mîrced], putred, potopit; perderia marcia, a fi marț la joc). Fam. A face marț pe cineva, a-l pune’n cofă, a-l învinge de tot. V. mat 1.
MARTIE s. (înv. și pop.) marț, (pop.) mărțișor, (înv.) germănar. (Luna ~.)
marț s. v. MARTIE. MĂRȚIȘOR.
MARȚ (< tc.) subst. A face (sau a fi, a rămâne) ~ = a câștiga (sau a pierde) la unele jocuri, în special la table, în condițiile în care se punctează dublu; fig. a învinge (sau a fi învins), a fi pus în situația de a nu mai putea replica.
MARȚ, „Marțu”, numele lunei Martie la aromîni < lat. Martins, cf. Mărțișor sau Marți. 1. Marțu, Dănică (17 B IV 467); – N., act. 2. + -ea: Marțea, Bucur (Met 284). 3. + -in: Marțin; + -ian: Marțian, Pop Iuliu (AO XVI). 4. + -iu: Marțiu, I., din Baia (16 A III 365) – acesta prob. și sub influența magh. Marcius „luna martie”. 5. Mărțești s. 6. Mîrțea, olt. (17 BII 240); Mîrțani s. 7. Mărțcan jup. (16 B VI 160). 8. A Merțencei, mold. (Șez). 9. Prob. Morțun, mold., din Baia (Arh) < Marț + -un ca în tătun, sau < magh. marcona „feroce, sălbatic”; – Pavel, 1758 (M Put 188). 10. Din forma calendaristică a numelui lunii: Martie, jude, 1462 (C 10 Ștef 12).
a face (pe cineva) marț expr. 1. a învinge (pe cineva) la jocul de table, fără ca adversarul să aibă vreo piesă scoasă la terminarea jocului. 2. a surclasa / a învinge (pe cineva) fără drept de apel; a dovedi o superioritate covârșitoare asupra unui rival.

mart dex

Intrare: marț (martie)
marț substantiv neutru
Intrare: marț (expr.)
marț substantiv neutru
marți 2 s.n.sg. substantiv neutru (numai) singular
Intrare: martie
martie substantiv masculin invariabil
  • silabisire: mar-ti-e
mart substantiv masculin (numai) singular
marte substantiv masculin invariabil
Intrare: mart
mart
Intrare: Marț
Marț