MARÓTĂ, marote, s. f. (Livr.) Preocupare excesivă (uneori obsedantă) pentru un anumit lucru, idee fixă; p. ext. obiect al unei astfel de preocupări. – Din fr. marotte.

MARÓTĂ, marote, s. f. Preocupare excesivă (uneori obsedantă) pentru un anumit lucru, idee fixă; p. ext. obiect al unei astfel de preocupări. – Din fr. marotte.

MARÓTĂ, marote, s. f. (Franțuzism) Obiect al unei afecțiuni exagerate. Caii aceia au devenit pentru N... o marotă, o idee fixă. CARAGIALE, O. II 23. ♦ Sceptru avînd în vîrf un cap acoperit cu glugă și împodobit cu clopoței, pe care îl purtau bufonii.

marótă s.f. 1 (psih.) Interes excesiv, obsedant pentru ceva; manie, idee fixă. ♦ Ext. Obiect al unei manii. Caii aceia au devenit... o marotă, o idee fixă (CAR.). 2 Sceptru având în vârf un cap caraghios, împodobit cu clopoței, care era purtat de bufoni, ca semn al nebuniei. • pl. -e. / <fr. marotte.

marótă (livr.) s. f., g.-d. art. marótei; pl. maróte

marótă s. f., pl. maróte

MARÓTĂ s.f. 1. Sceptru de bufon reprezentând un cap caraghios împodobit cu zorzoane. 2. (Fam.) Obiect al unei manii, al unei înclinații speciale. [< fr. marotte].

MARÓTĂ s. f. 1. sceptru de bufon, reprezentând un cap caraghios împodobit cu zorzoane. 2. (fam.) obiect al unei manii, idee fixă. (< fr. marotte)

MARÓTĂ ~e f. 1) Sceptru de bufon cu un cap caraghios în vârf, împodobit cu zorzoane. 2) rar Slăbiciune mare pentru ceva; idee fixă; manie. /<fr. marotte

marotă f. 1. sceptru cu clopoței, emblema nebuniei; 2. fig. ceva iubit prostește (= fr. marotte).