Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

19 defini╚Ťii pentru marmur─â

MÁRMOR s. n. v. marmură.
M├üRMUR─é, (2) marmure, s. f. 1. Roc─â calcaroas─â cristalin─â, de diverse culori, care se poate ciopli ╚Öi lustrui, folosit─â la lucr─âri de sculptur─â ╚Öi arhitectur─â. ÔŚŐ Expr. A fi marmur─â sau a fi rece ca o marmur─â (sau ca marmura) = a fi insensibil, a r─âm├óne indiferent fa╚Ť─â de orice. 2. Bloc sau bucat─â de marmur─â (1) cioplit─â ╚Öi lustruit─â; sculptur─â, statuie de marmur─â. [Pl. ╚Öi: (2) marmuri. ÔÇô Var.: m├írmor─â s. f., (├«nv.) m├írmor s. n.] ÔÇô Lat. marmor, -oris.
MÁRMOR s. n. v. marmură.
M├üRMUR─é, (2, rar) marmuri, s. f. 1. Roc─â calcaroas─â cristalin─â, de diverse culori, care se poate ciopli ╚Öi lustrui, ├«ntrebuin╚Ťat─â la lucr─âri de sculptur─â ╚Öi arhitectur─â. ÔŚŐ Expr. A fi marmur─â sau a fi rece ca o marmur─â (sau ca marmura) = a fi insensibil, a r─âm├óne indiferent fa╚Ť─â de orice. 2. Bloc sau bucat─â de marmur─â (1) cioplit─â ╚Öi lustruit─â; sculptur─â, statuie de marmur─â. [Var.: m├írmor─â s. f., (├«nv.) m├írmor s. n.] ÔÇô Lat. marmor, -oris.
MÁRMOR s. n. v. marmură.
M├üRMUR─é, (2, rar) marmure, s. f. 1. Roc─â calcaroas─â cristalin─â, care se poate ciopli ╚Öi lustrui, ├«ntrebuin╚Ťat─â mai ales la lucr─âri de sculptur─â ╚Öi ├«n arhitectur─â. S─â urc─â pe trepte la deal ├«n casele cele de marmur─â. RETEGANUL, P. III 31. ╚śi c├«nd r─âsai nainte-mi ca marmura de clar─â. EMINESCU, O. I 232. M─âre╚Ťele mausolee de bronz ╚Öi marmur─â. NEGRUZZI, S. I 192. Marmura b─âl╚Ťii tres─ârea, ├«nfior├«ndu-se p├«n─â la trestii. SADOVEANU, O. A. II 145. ÔŚŐ Expr. A r─âm├«ne de marmur─â = a r─âm├«ne ├«mpietrit, ├«ncremenit de spaim─â, de uimire etc.; a ├«nm─ârmuri. A fi de marmur─â sau a fi rece ca o marmur─â (sau ca marmura) = a fi insensibil, a nu se tulbura de nimic, a r─âm├«ne rece la toate. 2. Bloc sau bucat─â de marmur─â (1), cioplit─â ╚Öi lustruit─â, statuie de marmur─â (1). Imaginea femeii, pe care [Eminescu] o aseam─ân─â cu Diana, are simplitatea ╚Öi gra╚Ťia marmurelor antice. VIANU, S. 33. Arti╚Ötii au s─âpat marmurele columnei dacice. ODOBESCU, S. III 75. Pl. ╚Öi: murmuri (EMINESCU, O. I 44). ÔÇô Variante: m├írmor─â (MACEDONSKI, O. I 107) s. f., m├írmor (CO╚śBUC, P. I 52) s. n.
mármură s. f., g.-d. art. mármurei / mármurii; (sorturi, lucrări) pl. mármure / mármuri
mármură s. f., g.-d. art. mármurii; (sorturi, blocuri, statui) pl. mármuri[1]
M├üRMUR─é s. v. antrax, c─ârbune, dalac, por╚Ťelan, pustul─â malign─â.
MÁRMOR s.n. v. marmură.
M├üRMUR─é s.f. Roc─â calcaroas─â cristalin─â care se poate t─âia ╚Öi lustrui u╚Öor, folosit─â ├«n lucr─âri de construc╚Ťie, la executarea obiectelor de art─â etc. [Pl. -ri, -re, var. marmor─â s.f., marmor s.n. / < lat. marmor, it. marmore].
MÁRMURĂ s. f. 1. rocă metamorfică cu structură zaharoidă, masivă, care se poate tăia și lustrui ușor. 2. bucată de marmură (1) prelucrată (statuie, element de arhitectură etc.). (< lat. marmor)
marm├║r─â (m├írmuri), s. f. ÔÇô Roc─â cristalin─â divers colorat─â. ÔÇô Var. marmor─â, (├«nv.) marmure. Mr. marmar, mr., megl. marmur─â. Lat. marmor (Pu╚Öcariu 1033; Candrea-Dens., 1054; REW 5368), cf. it. marmo, prov. marme, fr. marbre, sp. m├írmol, port. marmore. Der. din gr. ╬╝╬Ȥü╬╝╬▒¤ü╬┐¤é (Pascu, Beitr├Ąge, 10), pare mai pu╚Ťin probabil─â. Nu e cuv├«nt popular, dar apare din sec. XVII. ÔÇô Der. (├«n)m─ârmuri, vb. (a se ├«mpietri, a se ├«nt─âri), cf. megl. m─ârmurisi, calabr. ammarmurare; m─ârmuriu, adj. (marmorean); marmoreu, adj. (marmorean), din it. marmoreo.
M├üRMUR─é ~i f. 1) Roc─â calcaroas─â dur─â, de diferite culori, care, prin ╚Ölefuire, cap─ât─â aspect lucios ╚Öi neted, fiind folosit─â ├«n construc╚Ťie ╚Öi ca material pentru sculptur─â. * A r─âm├óne de ~ a ├«ncremeni pe loc; a ├«nm─ârmuri. A fi de ~ (sau a fi rece ca ~a sau ca o ~) a fi indiferent, nep─âs─âtor, rece fa╚Ť─â de orice. 2) Bloc sau sculptur─â din asemenea material. [G.-D. marmurii] /<lat. marmor, ~oris[1]
marmur─â f. 1. piatr─â calcar─â foarte v├órtoas─â ╚Öi care se poate netezi: marmur─â de Carara; 2. bloc de marmur─â: sÔÇÖo admiri ca pe o marmur─â de Paros EM. [Lat. MARMOREM].
m├írmur─â ╚Öi (lit.) -or─â f., pl. ─ş (lat. marmor, d. vgr. m├írmaros; it. marmo, pv. marme, fr. marbre, sp. m├írmol, pg. marmore). Un fel de peatr─â v─âroas─â foarte dur─â (├«n general alb─â) care se poate c─şopli ╚Öi netezi ╚Öi din care se fac statue ╚Ö. a. Statu─â sa┼ş alt obiect de marmur─â. A r─âm├«nea de marmur─â, a r─âm├«nea ├«nm─ârmurit, ├«mpetrit, ├«nlemnit. ÔÇô ├Än L. V. marmure (art. m├írmurea). ╚śi m.: st├«lpi─ş ╚Öi m├írmuri─ş (Dos.).
marmură s. v. ANTRAX. CĂRBUNE. DALAC. PORȚELAN. PUSTULĂ MALIGNĂ.
MARMUR─é (MARMOR─é) (lat. marmor, -oris) s. f. 1. Roc─â metamorfic─â complet cristalizat─â, alc─âtuit─â ├«n cea mai mare parte din calcit sau dolomit, alb─â sau colorat─â, datorit─â impurit─â╚Ťilor ├«n roz, cenu╚Öiu, verde, negru etc. Se utilizeaz─â ca material de construc╚Ťie ├«n sculptur─â, la fabricarea diverselor obiecte decorative etc. 2. Bucat─â de marmur─â (1) prelucrat─â (ex. statuie, element de arhitectur─â etc.).
MARMUR─é subst. 1. Marmur b., 1601 (Sd V 8); -─â sau -e, Miiarea uricar (17 A IV 359, 380; Isp II2); 2. -e diac (17 A IV 237; Glos) etc.; acestea pot privi aceea╚Öi persoan─â; -e de la B├«rl─âzel din M─ârmureni 1460 (╚śtef; 17 A I 4; Sd XVI).

Marmur─â dex online | sinonim

Marmur─â definitie

Intrare: marmur─â
marmur─â
marmur─â substantiv feminin
marmor
Intrare: Marmur─â
Marmur─â