MARMOREEÁN, -Ă, marmoreeni, -e, adj. Ca de marmură, asemănător cu marmura; marmoreu, marmoriu. [Pr.: -re-ean – Scris și: marmorean] – Din fr. marmoréen.

MARMOREÁN, -Ă, marmoreeni, -e, adj. Ca de marmură, asemănător cu marmura; marmoreu, marmoriu. [Pr.: -re-an] – Din fr. marmoréen.

MARMOREÁN, -Ă, marmoreeni, -e, adj. (Franțuzism) Ca de marmură, asemănător marmurei. O vedea viind... spre el cu brațele întinse, cu gîtul gol, alb, marmorean. VLAHUȚĂ, O. A. III 12. – Pronunțat: -re-an.

marmoreeán (-re-ean) adj. m., pl. marmoreéni (-re-eni); f. marmoreeánă, pl. marmoreéne

marmoreán adj. m. (sil. -re-an), pl. marmoreéni (sil. -re-eni); f. sg. marmoreánă, pl. marmoreéne

MARMOREÁN adj. (înv.) marmoreic, marmoreu, marmoriu. (Cu brațe ~ene.)

MARMOREÁN, -Ă adj. Ca de marmură; marmoreu. [Pron. -re-an. / < fr. marmoréen, cf. lat. marmor – marmură].

MARMOREÁN, -Ă adj. cu aspect de marmură; marmoreu. (< fr. marmoréen)

MARMOREÁN ~ánă (~éni, ~éne) Care pare a fi de marmură; asemănător cu marmura. [Sil. -re-an] /<fr. marmoréen

MARMOREAN adj. (înv.) marmoreic, marmoreu, marmoriu. (Cu brațe ~.)