maritim definitie

2 intrări

15 definiții pentru maritim

MARÍTIM, -Ă, maritimi, -e, adj. 1. Care se află la țărmul sau în apropierea mării2. 2. Care este în legătură cu navigația pe mare2. ◊ Putere maritimă = stat care posedă o flotă puternică. [Acc. și: maritím] – Din fr. maritime.
MARÍTIM, -Ă, maritimi, -e, adj. 1. Care se află la țărmul sau în apropierea mării2. 2. Care este în legătură cu navigația pe mare2. ◊ Putere maritimă = stat care posedă o flotă puternică. [Acc. și: maritím] – Din fr. maritime.
MARÍTIM, -Ă, maritimi, -e, adj. Care este în legătură cu navigația pe mare, care ține de navigația pe mare. Flotă maritimă. Comerț maritim. ▭ Insula aceasta bogată, așezată într-o minunată poziție maritimă și militară, ajunsese odată cheia întregului arhipelag. BART, S. M. 47. ◊ Putere maritimă = stat care are o flotă puternică. Serviciu maritim = serviciu care are drept sarcină buna funcționare a navigației pe litoral. Cod maritim = totalitatea legilor privitoare la navigația pe mare. ◊ Accentuat și: maritím.
marítim adj. m., pl. marítimi; f. marítimă, pl. marítime
marítim adj. m., pl. marítimi; f. sg. marítimă, pl. marítime
MARÍTIM adj. marin, (înv.) marineț. (Cale ~.)
MARÍTIM, -Ă adj. Care aparține, care este în legătură cu navigația pe mare; care este lângă mare. ◊ Putere maritimă = stat cu o flotă puternică. [Cf. fr. maritime, lat. maritimus].
MARÍTIM, -Ă adj. 1. care este lângă mare; de mare, al mării. 2. referitor la navigația pe mare, la marină. (< fr. maritime, lat. maritimus)
MARÍTIM ~ă (~i, ~e) 1) Care este în legătură cu marea; aflat pe malul mării. Port ~. 2) Care este influențat de mare; determinat de acțiunea mării. Climă ~ă. 3) Care se produce pe mare; realizat pe mare. Navigație ~ă. 4) Care ține de navigația pe mare. Drept ~. Forță ~ă. /<fr. maritime
maritim a. 1. situat aproape de mare: oraș maritim; 2. relativ la marină: legi maritime.
*marítim, -ă adj. (lat. maritimus, d. mare, mare). Care e la mare: Constanța e un oraș maritim. Care se face pe mare saŭ e în relațiune cu marea: navigațiunea, legislațiunea maritimă. – Fals -ím (după fr.).
MARITIM adj. (înv.) marineț. (Cale ~.)
MARELE DRUM MARITIM DE NORD, cale maritimă navigabilă care leagă oceanele Atlantic și Pacific, trecând prin mările mărginașe ale Oc. Înghețat. Primul care a realizat acest drum a fost N.A.E. Nordenskjöld (1878-1879) cu vasul „Vega”. După 1935, trecerea pe acest drum se face în mod regulat, datorită spărgătoarelor de gheață, unind partea europeană a Federației Ruse cu porturile Extremului Orient. Se mai numește și Pasajul de Nord-Est.
MARITIMI, Alpii ~, lanț muntos în Franța și Italia, alcătuit din granite (masivul Mercantour) și fliș. Alt. max.: 3.297 m alt. (vf. Argentera). Vegetație de gariga și maquis. Pe culmi sunt ghețari și zăpezi veșnice.
ORGANIZAȚIA MARITIMĂ INTERNAȚIONALĂ (O.M.I.; în engl.: International Maritime Organization – I.M.O.), agenție specializată guvernamentală în cadrul sistemului O.N.U., cu sediul la Londra (Marea Britanie), creată în 1948 (își începe activitatea în ian. 1959) în scopul facilitării cooperării în domeniul navigației maritime internaționale, asigurării securității maritime, prevenirii poluării mărilor și oceanelor și al elaborării convențiilor internaționale privind navigația maritimă. Până la 22 mai 1982 s-a numit Organizația Interguvernamentală Consultativă pentru Navigație Maritimă (în engl.: Intergovernmental Consultative Organization – I.M.C.O.). O.M.I. are 158 membri (2002), printre care și România (din 20 mart. 1965).

maritim dex

Intrare: maritim
maritim adjectiv
Intrare: maritim
maritim