marin definitie

4 intrări

29 definiții pentru marin

MARÍN, -Ă, marini, -e, adj. Care ține de mare2, care trăiește sau crește în mare2, care este produs de acțiunea unei mări2; caracteristic mării2, de mare2. ♦ (Și substantivat, f.) (Pictură) care înfățișează un peisaj de mare2. ♦ Privitor la navigația pe mare2; maritim. Hărți marine. – Din fr. marin.
MARÍN, -Ă, marini, -e, adj. Care ține de mare2, care trăiește sau crește în mare2, care este produs de acțiunea unei mări2; caracteristic mării2, de mare2. ♦ (Și substantivat, f.) (Pictură) care înfățișează un peisaj de mare2. ♦ Privitor la navigația pe mare2; maritim. Hărți marine. – Din fr. marin.
MARÍN, -Ă, marini, -e, adj. De mare; care ține de mare, care se referă la mare, care trăiește în mare. Faună marină. ▭ Mai stăruie parcă în auz, foșnetul marin de talazuri rostogolite, BOGZA, C. O. 329. Bolnavi trimiși să respire aer marin. C. PETRESCU, Î. I 12. ◊ Pictură marină = pictură care înfățișează o priveliște a mării.
marín adj. m., pl. maríni; f. marínă, pl. maríne
marín adj. m., pl. maríni; f. sg. marínă, pl. maríne[1]
MARÍN adj. 1. v. maritim. 2. (rar) pelagic, (înv.) marinesc. (Adâncurile ~.)
MARÍN, -Ă adj. De (din) mare; care trăiește în mare. ◊ Pictură marină (și s.f.) = pictură a unei priveliști de la mare. [< fr. marin, it. marino, lat. marinus].
MARÍN, -Ă adj. referitor la mare; care crește, trăiește în mare. ◊ (s. f.) pictură cu peisaj marin. (< fr. marin)
marín (marínă), adj. – De mare. Fr. marin. – Der. marină, s. f., din fr. marine; marinar, s. m. (soldat la marină; Arg., avort, făt avortat), din it. marinaro, cf. ngr. μαρινάρης; marinăresc, adj. (de marină, de marinar); marinărește, adv. (ca marinarii); marina, vb. (a conserva carne sau pește), din fr. marinade; submarin, s. n., după fr. sous-marin.
mărín s. n. – Balonare, meteorism la oameni și la animale, atribuit de credința populară faptului de a fi uitat de sărbătoarea de Sf. Marina (17 iulie). De la Marina. – Der. marini, vb. refl. (Bucov., a suferi de dureri de burtă).
MARÍN ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de mare; propriu mării. 2) (despre picturi) Care reprezintă marea; reprezentând un peisaj de mare. /<fr. marin[1]
mărín, măríni, s.m. (reg.) nume dat unor bube, inflamații purulente, unor crampe la stomac.
marin a. 1. de mare: plantă marină; 2. ce servă la navigațiune: hartă marină.
*marín, -ă adj. (lat. marinus). De mare, din mare: peștĭ marinĭ, plante marine. Care servește la navigațiunea maritimă: corabie, hartă marină; ceasornic marin. S. f., pl. e. Serviciu de marinar: marina e grea. Materialu și oameniĭ care compun puterea navală a uneĭ țărĭ saŭ companiĭ, flotă: marina militară, marina comercială. Tabloŭ care reprezentă marea (corăbiĭ, talazurĭ ș. a.). Infanteria de marină, în Francia, infanteria care azĭ se numește infanterie colonială. V. navigațiune.
MARIN adj. (rar) pelagic, (înv.) marinesc. (Adîncurile ~.)
suprafață de inundare marină, (engl.= FS-flooding surface) în strat. secvențială exprimă un hiatus minor de eroziune submarină sau nondepunere, care separă unități depoziționale la nivel de cortegiu sedimentar. S.i.m. se formează imediat după un moment de înălțare a nivelului de bază, simultan cu creșterea adâncimii apelor.
conque marine (cuv. fr. [kõ:k] marin), un fel de scoică uriașă, utilizată ca instrument de semnalizare de către popoarele care au trăit pe lângă țărmurile mărilor. Echiv. gr. στρόμβος [strombos], „vârtej, titirez, scoică”.
mărín, s.n. – (med.) Boală la vaci; în urma inflamațiunii, se umflă pulpa; mai pe urmă, umflarea se coace, iar din pulpă curge sânge (Țiplea, 1906). Bubă la coastă (Papahagi, 1925): „Hăi, mărine și de-o zî, / Unde te faci, nu te fá, / Unde te-arunci, nu te-arunca” (Papahagi, 1925: 281). – Probabil (Sfânta) Mărina (MDA).
mărín, s.n. – (med.) Boală la vaci; în urma inflamațiunii, se umflă pulpa; mai pe urmă, umflarea se coace, iar din pulpă curge sânge (Țiplea 1906). Bubă la coastă (Papahagi 1925): „Hăi, mărine și de-o zî, / Unde te faci, nu te fá, / Unde te-arunci, nu te-arunca” (Papahagi 1925: 281). – Probabil (Sfânta) Mărina (MDA).
BUCUR, Marin (n. 1929, Podul Rizii, jud. Dîmbovița), istoric literar român. Monografii („Ov. Densusianu”, „C.A. Rosetti”), editări de documente, restituiri eminesciene și caragialiene; versuri („La apa Vavilonului”). Editor al „Caietelor Eminescu”.
CHIRIȚESCU-ARVA, Marin (1889-1935, n. sat Izvoru, jud. Giurgiu), agronom-pedolog și economist agrarian român. Prof. univ. la Cluj și București. Studii privind grînele de primăvară, rolul elementelor pedogenetice și al apei ca factori de vegetație.
MARIN, Alexe (1814-1895, n. Craiova), pionier al învățământului chimic din țara noastră. Prof. univ. la București. Traduceri de manuale.
MARIN, Filip (1865-1927, n. București), sculptor și pictor român. A sculptat mai ales portrete ale contemporanilor („C.A. Rosetti”, „V. Alecsandri”) și lucrări alegorice. A realizat masca mortuară a lui Mihail Eminescu. Pictor peisagist.
MARIN, Constantin (1925-2011, n. sat Urleta, jud. Prahova), dirijor român de cor. Fondator al Corului Național de cameră „Madrigal”. Stil remarcabil, cultivând acuratețea și puritatea sunetului. A realizat, împreună cu formația corală „Madrigal”, peste 40 discuri și șapte compact-discuri. Autor (împreună cu Iosif Sava) al volumului „Constelația Madrigal” și al lucrării „Arta construcției și interpretării corale”, editată în 10 compact-discuri (în română, engleză și spaniolă). Numeroase turnee în țară și străinătate.
MARIN [mərin], John Cheri (1870-1953), pictor american. Influențat de fovism și și cubism, a fost dintre pionierii artei moderne a acuarelei în S.U.A., cu largi ecouri în Marea Britanie și Franța. Celebru datorită acuarelelor semiabstracte cu subiect marin, influențate de J. Whistler („Dragul meu Manhattan”, „Insula Maine”, „Podul Brooklyn”, „Munții Tunk”).
MARIN, Vasile (1904-1937, n. București), avocat, om politic și publicist român. Din 1932, în Mișcarea Legionară; șef al organizației legionare din București; comandant legionar. Unul dintre fondatorii publicațiilor „Axa” și „Vestitorii”, colaborator al „Cuvântului” editat de Nae Ionescu. Voluntar în Războiul Civil din Spania (1936-1939) de partea forțelor naționaliste ale generalului Franco. A căzut în bătălia de pe frontul Madridului, la Mahadahonda (13 ian. 1937), fiind decorat post-mortem de generalul Franco cu Crucea de Război. În 1970, autoritățile spaniole au ridicat, la Majadahonda, un monument în memoria lui M. și Moța. Lucrări: „Fascismul”, „Crez de generație”.
MARIN FIRMILIAN (numele de botez Nicolae) (1901-1972), mitropolit român. Prof. la seminarele din Cernica, București și Craiova. Arhiepiscop al Craiovei (1947-1949); mitropolit al Olteniei (1949-1972).
MARIN, lat. Marinus. Numărul patronilor calendaristici exclude o influență dalmatină, propusă de N. Iorga (RI XIII 194), în ce privește răspîndirea numelui la noi; nu poate fi vorba nici de o relație cu Maria. 1. Marin, frecv., actual, nu lipsește în doc.; derivate: -ești, -eanca și -ici ss.; -escu. 2. Diminutive: Marin/ete, I., olt., act.; -ică; -cu; -cea; -cel act.; -ciu, act. 3. Mărin (Șchei I); -aș (Hur; -el (Șchei III); -oiu; -icul, olt., 1620 (Sd VI 465). 4. Marincaș (Mar); Mărincu, Gr. (16 B II 260). 5. Măriniciu, Gr. (16 A I 578). 6. Mărînca, T., ard. (Ra II 418); Marinoglu, Hr. (Fil A). 7. Din lat. sanctus Marinus: Sumarin (13 – 15 B 93; Rel); – Bratu lui (Isp IV p. 97); -ești s. (Cat; 16 B I 43), ca Sumedru < Sanctus Demetrius. 8. Prob. Samarina s. în Pind, cu asimilare regresivă < Sumarina. Cf. Samarinești s. în Mehedinți (Sur VI).
Mărin, -aș v. Marin 3.

marin dex

Intrare: mărin
mărin
Intrare: marin
marin adjectiv
Intrare: Mărin
Mărin
Intrare: Marin
Marin