maria definitie

69 definiții pentru maria

MARIÁ, mariez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) căsători. ♦ Fig. A (se) potrivi; a (se) combina (bine). [Pr.: -ri-a] – Din fr. marier.
MĂRÍE, mării, s. f. (Înv.) 1. (Urmat de un adj. pos. sau de un pron. pers.) Termen de reverență la adresa unui monarh, a unui domnitor, a unui boier etc.; înălțime, domnie, maiestate. 2. Situație înaltă, rang, demnitate, putere. ♦ Slavă, onoare, cinste, glorie. 3. Îngâmfare, trufie, mândrie, fală. – Mare1 + suf. -ie.
MARIÁ, mariez, vb. I. Refl. și tranz. (Franțuzism) A (se) căsători. ♦ Fig. A (se) potrivi; a (se) combina (bine). [Pr.: -ri-a] – Din fr. marier.
MĂRÍE, mării, s. f. (Înv.) 1. (Urmat de un adj. pos. sau de un pron. pers.) Termen de reverență la adresa unui monarh, a unui domnitor, a unui boier etc.; înălțime, domnie, maiestate. 2. Situație înaltă, rang, demnitate, putere. ♦ Slavă, onoare, cinste, glorie. 3. Îngâmfare, trufie, mândrie, fală. – Mare + suf. -ie.
MĂRÍE, mării, s. f. 1. (În orînduirea feudală și capitalistă; urmat de adj. posesiv «ta», «sa» etc.) Termen de reverență la adresa unui monarh, unui domnitor, unui slujbaș înalt, unui boier. V. înălțime (5). Să ne dai un semn și nouă de mila măriei-tale. EMINESCU, O. I 146. Cum vor vedea că măria-ta vii cu putere, îndată vor alerga. NEGRUZZI, S. I 138. 2. (Învechit) Persoană sus-pusă. L-au pus împăratul hargat la cai, iarăși la acea mărie la care fusese el mai înainte. SBIERA, P. 73. ◊ Compus: mai-mărie = șefie, conducere. Toiagul de cinste al mai-măriei. ODOBESCU, S. II 513.
!Măría Sa (înv.) loc. pr., g.-d. Măríei Sále; pl. Măríile Lor
!Măría Ta (înv.) loc. pr., g.-d. Măríei Tále
!Măría Voástră (înv.) loc. pr., g.-d. Măríei Voástre
măríe (înv.) s. f., art. măría, g.-d. art. măríei; pl. măríi, art. măríile
Măríile Voástre (înv.) loc. pr.
!poála-Sfíntei-Maríi (plantă) s. f. art., g.-d. art. poálei-Sfíntei-Maríi
mariá vb., ind. prez. 1 sg. mariéz, 3 sg. și pl. mariáză
Măría ta (sa, voástră) s. f. art. + adj., g.-d. Măríei tále (sále, voástre); pl. Măríile voástre
măríe s. f., art. măría, g.-d. art. măríei, pl. măríi, art. măríile
Măríile lor s.f. pl. art. + pr., g.-d. Măríilor lor
MĂRIA-PÓPII s. v. boul-domnului, boul-lui-dumnezeu, buburuză, vaca-domnului.
MĂRÍE s. (mai ales art.) domnie, înălțime, maiestate, (înv.) mărime, mărire. (~ sa nu vă poate primi.)
MĂRÍE s. v. aroganță, boul-domnului, boul-lui-dumnezeu, buburuză, cinste, cinstire, dimensiune, elogiu, fală, forță, fudulie, glorie, grandoare, infatuare, intensitate, înfumurare, îngâmfare, laudă, măreție, mărime, mărire, măsură, mândrie, omagiu, orgoliu, preamărire, preaslăvire, proporție, proslăvire, putere, semeție, slavă, slăvire, splendoare, strălucire, tărie, trufie, vaca-domnului, vanitate.
PĂRUL-SFINTEI-MĂRÍI s. v. cuscută, torțel.
MARIÁ vb. refl., tr. 1. a (se) căsători. 2. (fig.) a (se) potrivi, a (se) combina. (< fr. marier)
MĂRÍE ~i f. înv. 1) (urmat de un pronume posesiv) Termen reverențios, care era folosit la adresa unei persoane de rang înalt; maiestate. 2) Poziție socială înaltă. /a mari + suf. ~ie
Ave-Maria f. «salutare, Mario!» rugăciune catolică către Sf. Fecioară, numită și salutare angelică sau buna vestire.
Maria (Sfânta) f. Maica Domnului, fiica sfântului Ioachim și a sfintei Ana, soția lui losif (sărbătoare ce cade în ziua de 15 August și 8 Septembrie). ║ (Viteancă, adică din Betania), sora Martei și a lui Lazăr, a cării zi, ce cade în săptămâna luminată, e ținută de popor cu odihnă și post.
Maria f. numele mai multor regine din Franța: MARIA DE MEDICIS, a doua soție a lui Henric IV, mama lui Ludovic XIII, regentă dela 1610-1614, muri în exil (1574-1642); MARIA ANTOANETA, fiica împărătesei Maria Terezia; se căsători în 1770 cu Ludovic XVI si muri pe eșafod (1755-1793).
Maria f. numele mai multor regine din Anglia și Scoția: MARIA TUDOR, persecută pe protestanți (1515-1558); MARIA STUART, mai întâi soția lui Francisc II și regina Franței până la 1560; întoarsă în Scoția și silită apoi să fugă de revolta supușilor săi, se duse în Anglia și ceru azil verișoarei sale Elisabeta, care, după ce o ținu 19 ani în închisoare, puse s’o decapiteze în 1587.
Maria f. numele mai multor imparătese din Austria: MARIA DE AUSTRIA, regina Ungariei, sora lui Carol Quintu (1503-1558); MARIA TEREZIA, fiica împăratului Carol VI, căruia îi urmă pe tron în 1740; sub dânsa se făcu răsboiul de Șapte ani și pima desmembrare a Poloniei: ea fu mama împăratului Iosif II si a Mariei Antoaneta (1717-1780).
Maria (Principesă de Edimburg) f. născută 29 Oct. 1875 și devenită în 1893 soția lui Ferdinand de Hohenzollern (V. acest nume). Regina României dela 1914, se devotă răniților și suferinzilor în cursul răsboiului austro-român (1916-1918).
mărie f. 1. mărire; 2. titlu dat odinioară Domnilor români și fiilor lor: Măria ta!
Sânta-Maria f. V. Maria.
Terezia (Maria) v. Maria.
măríe f. (d. mare). Vechĭ. Azĭ pop. Mărime, mărire, glorie, maĭestate (întrebuințat ca titlu suveranilor): Măria Sa domnu, regele, împăratu.
măria-popii s. v. BOUL-DOMNULUI. BOUL-LUI-DUMNEZEU. BUBURUZĂ. VACA-DOMNULUI.
MĂRIE s. domnie, înălțime, maiestate, (înv.) mărime, mărire. (~ sa nu vă poate primi.)
mărie s. v. AROGANȚĂ. BOUL-DOMNULUI. BOUL-LUI-DUMNEZEU. BUBURUZĂ. CINSTE. CINSTIRE. DIMENSIUNE. ELOGIU. FALĂ. FORȚĂ. FUDULIE. GLORIE. GRANDOARE. INFATUARE. INTENSITATE. ÎNFUMURARE. ÎNGÎMFARE. LAUDĂ. MĂREȚIE. MĂRIME. MĂRIRE. MĂSURĂ. MÎNDRIE. OMAGIU. ORGOLIU. PREAMĂRIRE. PREASLĂVIRE. PROPORȚIE. PROSLĂVIRE. PUTERE. SEMEȚIE. SLAVĂ. SLĂVIRE. SPLENDOARE. STRĂLUCIRE. TĂRIE. TRUFIE. VACA-DOMNULUI. VANITATE.
părul-Sfintei-Marii s. v. PĂRUL-MAICII-DOMNULUI.
părul-Sfintei-Mării s. v. CUSCUTĂ. TORȚEL.
poala-Sfintei-Mării s. v. GRANAT. MELISĂ. PRIBOI. RECHIE. ROINIȚĂ. SCATIU. SOVÎRF. SPILCUȚĂ. TALPA-URSULUI.
poala-Sîntei-Mării s. v. PRIBOI.
spinul-Sfintei-Marii s. v. ARMURAR.
Ave Maria (lat. „Salut, Maria”) 1. Rugăciune catolică. 2. Melodie gregoriană* corespunzătoare acestei rugăciuni. În sec. 15-16, A. a fost prelucrată în motete* și mise* de către Ockeghem, Willaert, Pierre de la Rue, Josquin, Palestrina, Victoria etc. 3. Piesă vocală cu caracter lirico-religios independentă de modelul gregorian (cele mai celebre aparțin lui Schubert ș i lui Gounod).
ALEXANDRU, Maria (n. 1939, sat Plugova, jud. Caraș-Severin), jucătoare română de tenis de masă. Campioană mondială (dublu femei – 1961, 1973, 1975), campioană europeană (simplu femei – 1966). Multiplă campioană națională.
BANUȘ, Maria (1914-1999, n. București), poetă româncă. Debutează cu o lirică a adolescenței, de o remarcabilă senzorialitate și candoare („Țara fetelor”). Ulterior, interpretă a temelor proletcultiste, a elanurilor civice ocazionale („Versuri”, „Ție-ți vorbesc, Americă!”), a miturilor și întrebărilor existențiale („Portretul lui Fayum”, „Noiembrie, inocentul”, „Oricine și ceva”). Memorialistică („Sub camuflaj”). Premiul „Herder” (1989).
BIEȘU, Maria (n. 1934, sat Volintiri, Basarabia), soprană română. Prof. univ. la Conservatorul din Cernăuți. A interpretat pe marile scene ale lumii rolurile principale din „Boema”, „Aida”, „Norma”, „Dama de pică”, „Madame Butterfly” ș.a.
BREZEANU, Maria (1924-2005, n. Rîșnov), chimistă română. M. coresp. al Acad. (1991), prof. univ. la București. Cercetări privind structura și sinteza unor combinații complexe polinucleare, folosite ca transportori sintetici de oxigen, catalizatori în reacții de oxidare sau la obținerea unor oxizi micști.
CEBOTARI, Maria (1910-1949, n. Chișinău), soprană română. Stabilită în Austria. A cîntat pe marile scene lirice roluri principale din operele lui R. Strauss („Femeia tăcută”, „Daphne”) și din repertoriul italian. Filme („Pantofiorul țarinei”, „Numai pentru tine”, „Maria Malibran”).
CIOBANU, Maria (pe numele adevărat Diaconu Maria) (n. 1937, Roșiile, jud. Vîlcea), cîntăreață română de muzică populară. A valorificat cu originalitate doine, hore și sîrbe oltenești. A creat un stil vocal de virtuozitate, adaptînd melodii instrumentale, folosind hăulitul, vocaliza de coloratură și dîrlăitul ca modalități de exprimare.
CIUCURESCU, Maria (1866-1939, n. București), actriță română. Remarcabilă în roluri de comedie (Shakespeare, Molière, Gogol, I.L. Caragiale).
CUȚARIDA-CRĂTUNESCU, Maria V. (1857-1919, n. Călărași), medic român, militantă feministă. A organizat prima creșă de fabrică (1899). Prima femeie medic din România (1884). În 1897 a înființat Societatea Maternă.
FECIOARA MARIA v. Maria.
MARIA (în „Noul Testament”), sora Martei și a lui Lazăr. L-a chemat la mormântul fratelui ei pe Iisus, care l-a înviat pe Lazăr a patra zi după moarte. M. i-a uns picioarele lui Iisus cu mir de nard și i le-a șters cu părul ei, când acesta era răstignit pe cruce. Este prăznuită la 9 iun., împreună cu sora sa, Marta.
MARIA (în „Noul Testament”), soția lui Cleopa, verișoară primară cu Maica Domnului. A făcut parte din grupul mironosițelor, femei care l-au urmat pe Iisus pe Golgota și apoi până la mormânt. Este prăznuită la 23 mai.
MARIA (Alexandra Victoria de Saxa Coburg) (1875-1938, n. Eastwell Park, Anglia), principesă de Marea Britanie și Irlanda, regină a României (1914-1927). M. de onoare al Acad. (1915) și m. coresp. al Acad. Franceze de Belle Arte (1919). Romancieră și memorialistă. Fiica lui Alfred, duce de Edinburgh și de Saxa-Coburg (fiul reginei Victoria) și a Mariei Aleksandrovna (fiica țarului Alksandru II). Căsătorită (1892) cu principele moștenitor Ferdinand de Hohenzollern. Identificându-se cu interesele țării adoptive, M., alături de alți oameni politici, s-a pronunțat pentru intrarea României în război de partea Antantei, în vederea realizării unității naționale. În anii războiului, prin activitățile de caritate în sprijinul răniților și a celor loviți de dezastrele războiului, precum și prin credința fermă în victoria Antantei, M. a contribuit la ridicarea moralului populației și a armatei. Autoare a unor lucrări de memorialistică valoroase din punct de vedere literar și documentar: „Povestea vieții mele”, 1892-1918, editată în engleză și concomitent în mai multe limbi străine și „Însemnări zilnice” (1918-1938), reprezentând o vastă frescă a societății românești de la sfârșitul sec. 19 și din prima jumătate a sec. 20. Povestiri și romane („Povestea unui dor neatins”, „Cartea de basme a reginei României”, „Visătorul de vise”, „Crinul vieții”, „Măști”, „Sămânța înțelepciunii”). După urcarea pe tron (1930) a fiului său Carol II, care a dus o politică de marginalizare a membrilor familiei regale, s-a retras la Balcic. Este înmormântată la Mănăstirea Curtea de Argeș, iar inima, închisă într-o raclă de sticlă, a fost depusă la Castelul de la Balcic, iar după cedarea Cadrilaterului (1940), a fost mutată la Castelul Bran.
MARIA (NĂSCĂTOAREA DE DUMNEZEU, FECIOARA MARIA, SFÂNTA FECIOARĂ, MAICA DOMNULUI, MADONNA) (reprezintă forma gr.-lat. a ebr. Miriam „doamna/stăpâna”), mama lui Iisus Hristos, născut prin puterea Duhului Sfânt. Fiica lui Ioachim și a Anei, originară din Galileea, care nu au avut copii până la o vârstă înaintată. Rudă cu Elisabeta, mama lui Ioan Botezătorul. La vârsta de 3 ani, a fost adusă la Templu și lăsată aici până la vârsta de 12 ani, când a fost logodită cu mai vârstnicul Iosif, care i-a respectat legământul de a rămâne veșnic fecioară. Primește apoi de la arhanghelul Gavriil vestea că va naște un fiu, „Fiul Celui Preaînalt”, care va primi tronul lui David. Potrivit tradiției, ca urmare a ordinului împăratului roman August de a se efectua numărătoarea populației, se reîntoarce în Bethlehem, cetatea ei de baștină. Aici îl va naște pe Iisus (Mesia). Datorită poruncii lui Irod (care se temea că-și va pierde tronul la nașterea lui Mesia) de a fi uciși toți pruncii mai mici de doi ani, M. și Iosif, împreună cu pruncul lor, s-au refugiat în Egipt, de unde au revenit, după trei ani, în Nazaret, unde Iisus a trăit până la vârsta de 30 ani, când și-a început misiunea de mântuire. După cum cereau legile religioase evreiești, când Iisus a împlinit 12 ani, M. și Iosif l-au prezentat la Templul din Ierusalim, unde Simeon le-a proorocit că fiul lor este Mântuitorul. M. a fost adeseori alături de fiul ei (la nunta din Cana, pe Golgota, unde, împreună cu alte femei și cu ucenicii, s-a aflat sub Crucea Răstignirii, când Iisus a încredințat-o discipolului său, Ioan, spre a-i purta de grijă). Potrivit „Noului Testament”, după Răstignirea și Învierea lui Iisus, M. a mai trăit 11 ani, alături de grupul apostolilor din Ierusalim, fiind, probabil, martora Pogorârii Duhului Sfânt. Conciliul de la Efes (431) i-a conferit M. calitatea de „Maică a Domnului”, atribuindu-i o contribuție proprie la lucrarea dumnezeiască a mântuirii. De atunci, dar mai ales în sec. 17-19, sărbătorile în onoarea ei se înmulțesc, religia catolică dezvoltând în teologie ideea Imaculatei Concepțiuni, care, în 1854, a fost adoptată ca dogmă prin bula papală Ineffabilis Deus (dată de Pius IX). Conciliul Vatican II (1862-1865) îi conferă titlul de „Mamă a Bisericii”. Biserica ortodoxă o prăznuiește în patru zile din an: Nașterea Maicii Domnului (8 sept.), Întrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 nov.), Buna Vestire (25 mart.) și Adormirea Maicii Domnului (15 aug.).
MARIA ANTOANETA (1755-1793), regină a Franței. Fiica împăratului Francisc I și a împărătesei Maria Tereza. Soția (din 1770) a viitorului rege Ludovic XVI. A devenit impopulară, datorită frivolității și a respingerii oricăror inițiative de reformă. Fuga familiei regale la Varennes și încercarea acesteia de a provoca o intervenția a forțelor străine în Franța au stârnit mânia maselor populare. A fost închisă, condamnată la moarte și ghilotinată.
MARIA DE MANGOP (?-1477), a doua soție a lui Ștefan cel Mare. Făcea parte din familia care stăpânea principatul Theodore-Mangop din Crimeea.
MARIA DE MEDICI (1573-1642), regină a Franței (din 1600), prin căsătoria ei cu Henric IV. După moartea acestuia (1610), a fost recunoscută ca regentă (1610-1617) a fiului ei, Ludovic XIII. A condus cu ajutorul favoritului ei, Concini, marchiz D’Ancre. S-a aflat în conflict cu fiul său (1617-1620). Exilată din țară, în 1631, în urma intervenției lui Richelieu.
MARIA I STUART, regină a Scoției (1542-1587). A domnit efectiv din 1561. Căsătorită (1558) cu delfinul Franței, viitorul rege Francisc II, a rămas văduvă (1560) și s-a înapoiat în Scoția. A luptat împotriva Reformei, ceea ce a provocat răscoala calvinilor (1567), în urma căreia a fost nevoită să renunțe la tron și să se refugieze în Anglia. Acuzată de complot împotriva reginei Elisabeta I, a fost executată (1587).
MARIA I TUDOR, regină a Angliei și Irlandei (1553-1558). Căsătorită cu regele Filip II al Spaniei. A restabilit catolicismul ca religie oficială (1555) și a desfășurat o politică religioasă intolerantă, combătând Reforma și făcând numeroase victime printre protestanți, fapt ce i-a adus denumirea de Maria cea Sângeroasă.
MARIA MAGDALENA (în „Noul Testament”), discipolă a lui Iisus Hristos. Potrivit Evangheliei după Luca, Iisus a eliberat-o de duhurile rele (scoțând din ea șapte draci). A făcut parte din grupul mironosițelor, fiind cea dintâi care l-a văzut pe Iisus înviat. Este prăznuită la 22 iulie.
MARIA TEREZA (Maria Theresia), împărăteasă a Imperiului Roman de Națiune Germană (1740-1780) și regină a Ungariei și Cehiei din dinastia de Habsburg. Tatăl ei, Carol VI, i-a asigurat prin „Pragmatica sancțiune”, dreptul la succesiune. În războiul provocat de urcarea ei pe tron (Războiul de Succesiune la Tronul Austriei, 1740-1748), pierde câteva posesiuni din Italia, precum și Silezia, pe care încearcă să o recucerească, fără a reuși, în Războiul de 7 Ani (1756-1763). A participat la prima împărțire a Poloniei (1772), ocupând Galiția. În 1775, în ciuda protestelor vehemente ale Moldovei, Austria ocupă Bucovina. Urmărind întărirea alianței franco-austriece, și-a căsătorit fiica, Maria Antoaneta, cu viitorul rege al Franței, Ludovic XVI. Pe plan intern a realizat, cu ajutorul fiului său, Iosif II, asociat la tron din 1765 și al cancelarului Kaunitz, o serie de reforme în spiritul absolutismului luminat.
MARIA-LUIZA DE HABSBURG-LORENA (1791-1847), soția lui Napoleon și împărăteasă a Franței (1810-1814). A avut un fiu, Napoleon II, viitorul rege al Romei. După abdicarea împăratului, s-a întors în Austria.
SFÂNTA MARIA-CRICOV, Schitul ~, v. Urlați.
MARIA, ebr. Maryam cu sens neclar. I. A. Din lat. Sanda Maria: Simtă-Mărie (BCI212) și Sîntămărie sau Stămărie. Feminine: 1. Maria și Măria (C Ștef); Mărie (Ștef); Mărie și Rie f. (A Gen II 71). B. Diminutive: Marica, d-na lui Brîncoveanu; Mărica (Dm; C Ștef); Mariica (C Ștef; 16 B II 379); Măriica (C Ștef; 16 A III 54); Marică, olt. (Sd XXII). 2. Maricuța (16 A III 460; Băl II; Ard I 212 etc.); Măricuța. 3. Maricica, ard. (Paș). 4. Marița (Ștef; C Bog; Paș; 16 A I 430; 17 A II 279); Mărița = Mărica (17 A I 219); scurtat, Rița (Ard; Cand 166); Rițești s. Dm; 16 A 53). Marițica și Țica (etim. Paș). 5. Marioară (Paș); cu afer.: Oara (Paș); Măriorița (Sd XIX 126). 6. Măriucă și Uca (etim. Paș). 7. Măriuța (Ștef) și Mariuța (16 A I 400); Mănuță și Uța (Paș; Cand); Mariuțan, Gh. (D Buc); 8. + -ca și cu sinc.: Maruca Rosetti. 9. Cu sinc. lui i + -ușca: Marușca și Mărușca (Dm; Ștef; etc.). 10. + -ța și cu sinc.: Maruța (C Ștef;17 B IV 266); cu afer.: Ruțica, ard. (etim. Paș). 11. Marula f. (Sd XV 97), fiica Tudorei din Tîrgșor, la an. 1600, soția banului Mihalcea (17 B I 233). 12. Alte ipocoristice: Mia; Mița (Cotr 55); Riți etc. 13. Marioara + Marga: Marghioara. Unele diminutive romînești au trecut la greci în epoca fanariotă: Mαρίϰα, Mαρίτσα, Mαριώρα, Mαριωρίτσα (But). 14. -ioane: Marioane, act. (Jiul ard.). II. Masculine: 1. Mariescu (M mar). 2. Maricu b. (17 B 1357); olt. (Cand). 3. Marica b. (Sur VI); Măricești s. 4. Măruș (< Măriuș), Ion (Vr C). 5. Marușcin, Dan, mold., 1606, (Buc.), matronim și -a f. (16 A I 426) marital, format din n. precedent. 6. Maricar, I. (Buc.). 7. Măriță cojocar, 1620, munt. (Viața Feudală 1957 (p. 54), sau < adj. mare.
Mări/a, -ca v. Maria I A, B 1.
Maria (Sfânta Fecioară, Maica Domnului), unicul copil al bătrânilor Ioachim și Ana. La vârsta de 3 ani a fost adusă și lăsată la templu până la 12 ani, după care, logodită cu Iosif, a fost vestită de îngerul Gavriil că va zămisli de la Duhul Sfânt și va naște pe Iisus, ceea ce s-a împlinit în peștera din Betleem în anul 753 (ab urbe condita). După fuga în Egipt s-a înapoiat la Nazaret, unde a viețuit Iisus până la vârsta de 30 de ani, când și-a început opera de mântuire. A fost prezentă în multe împrejurări din viața Lui, dintre care cea mai dureroasă lângă crucea răstignirii, când Iisus a încredințat-o lui Ioan evanghelistul spre a-i purta de grijă. S-a aflat împreună cu apostolii la Cincizecime, după care, potrivit Tradiției, a mai trăit 11 ani. Biserica o venerează închinându-i patru sărbători: Nașterea la 8 septembrie, Intrarea în bis. la 21 noiembrie, Buna-Vestire la 25 martie și Adormirea la 15 august.
Maria, soția lui Cleopa, numită în Noul Testament și mama lui Iacov și Iosie; este vară primară cu Maica Domnului. A făcut parte din grupul femeilor mironosițe, care au urmat lui Iisus pe drumul Golgotei și apoi la mormânt. Este sărbătorită la 23 mai.
Maria Magdalena, femeia din care Iisus a scos șapte draci și care, împreună cu altele, L-au urmat și L-au slujit. A făcut parte din grupul mironosițelor care au stat lângă crucea Lui și au mers dis-de-dimineață la mormânt să-I ungă trupul cu miresme. A fost cea dintâi vestitoare a învierii lui Iisus. Bis. o prăznuiește la 22 iulie.
căcălău, Măria ta expr. (vulg.) v. căcălău
Mari / Maria / Marie / Marie-Jeanne s. pr. (tox.) marijuana.

maria dex

Intrare: maria
maria verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: mărie
mărie substantiv feminin
Intrare: Măria
Măria
Intrare: Maria
Maria
Intrare: părul-Sfintei-Mării
părul-Sfintei-Mării substantiv masculin articulat (numai) singular
Intrare: poala-Sfintei-Marii
poala-Sfintei-Marii substantiv feminin articulat (la) singular
Intrare: părul-Sfintei-Marii
părul-Sfintei-Marii substantiv masculin articulat (numai) singular