Dicționare ale limbii române

12 definiții pentru margraf

MARCGRÁF s. m. v. margraf.
MARGRÁF, margrafi, s. m. Titlu purtat în Evul Mediu de unii principi germani, ale căror principate erau (sau fuseseră cândva) mărci3; persoană care avea acest titlu. [Var.: marcgráf s. m.] – Din germ. Markgraf, fr. margrave.[1]
MARCGRÁF s. m. v. margraf.
MARGRÁF, margrafi, s. m. Titlu purtat în evul mediu de unii principi germani, ale căror principate erau (sau fuseseră cândva) mărci3; persoană care avea acest titlu. [Var.: marcgráf s. m.] – Din germ. Markgraf, fr. margrave.
MARCGRÁF s. m. v. margraf.
MARGRÁF, margrafi, s. m. Titlu purtat în orînduirea feudală de unii demnitari sau nobili feudali germani, ale căror țări erau (sau fuseseră cîndva) mărci3. Prințișorii și margrafii nemțești... voiră să țină și ei haite luxoase de vînătoare. ODOBESCU, S. III 142. – Variantă: marcgráf (CONTEMPORANUL, II 247) s. m.
margráf (persoană) s. m., pl. margráfi
margráf s. m., pl. margráfi
MARGRÁF s. marchiz, (înv.) marchion. (L-a înnobilat ~.)
MARGRÁF s.m. Titlu dat principilor feudali germani care conduceau o marcă3; persoană care avea acest titlu. [Var. margrav s.m. / < germ. Markgraf, cf. fr. margrave].
MARGRÁF s. m. principe feudal german care conducea o marcă4. (< germ. Markgraf, fr. margrave)
MARGRAF s. marchiz, (înv.) marchion. (L-a înnobilat ~.)

Margraf dex online | sinonim

Margraf definitie

Intrare: margraf
margraf substantiv masculin
marcgraf