MARFAGÍU, marfagii, s. m. (Înv. și reg.) Negustor ambulant. – Marfă + suf. -agiu.

MARFAGÍU, marfagii, s. m. (Înv. și reg.) Negustor ambulant. – Marfă + suf. -agiu.

MARFAGÍU, marfagii, s. m. (Învechit și regional) Negustor ambulant; marchitan. Datoriile ce făcea pe horboțele, pe la marfagii cu toba, el i le plătea. MACEDONSKI, O.III. 97. Te cunosc, marfagiule! Nu ești Ilie, moftangiule? TEODORESCU, P. P. 126.

marfagíu (persoană) (înv.) s. m., art. marfagíul; pl. marfagíi, art. marfagíii (-gi-ii)

marfagíu s. m., art. marfagíul; pl. marfagíi, art. marfagíii

MARFAGÍU s. v. marchitan.

marfagiu m. negustor ambulant.

marfagíŭ (d. marfă). Marchidan.

tolbáș m. (d. tolbă). Munt. Negustor ambulant care vinde pînză, obĭecte de manufactură și galanterie ș. a. (numit și marfagiŭ, marchidan, coropcar și boccegiŭ). V. mămular.

marfagiu s. v. MARCHITAN.