MARDÁ, mardale, s. f. (Reg.) Rămășiță dintr-o marfă învechită sau degradată, care se vinde sub preț; vechitură, lucru lipsit de valoare, bun de aruncat. – Din tc. marda.

MARDÁ, mardale, s. f. (Reg.) Rămășiță dintr-o marfă învechită sau degradată, care se vinde sub preț; vechitură, lucru lipsit de valoare, bun de aruncat. – Din tc. marda.

MARDÁ, mardale, s. f. (Regional) Rămășiță dintr-o marfă proastă, învechită, care nu se mai poate vinde; lucru de aruncat, vechitură. Cu asemenea marda.. îndrăznim să ne mai lăudăm? M. I. CARAGIALE, C. 23. Bănuiam că între atîtea mardale de tipar... se găsește poate ceva interesant. CARAGIALE, O. III 197.

mardá (reg.) s. f., art. mardáua, g.-d. art. mardálei; pl. mardále, art. mardálele

mardá s. f., art. mardáua, g.-d. art. mardálei, pl. mardále

MARDÁ s. v. deșeu, rest, sold.

mardá (mardále), s. f. – Rămășită, rebut, lucru fără valoare. Tc. marda „suprapreț” (Șeineanu, II, 249), cf. var. ngr. μαρδᾶς, alb. marda. Tiktin se îndoiește de etimonul propus de Șeineanu, considerînd evoluția semantică dificilă; aceasta se explică în lumina ngr., care înseamnă „înșelăciune” sau „preț exagerat pentru un lucru fără valoare”. – Der. mardalîc, s. n. (înv., sold, rest).

mardà f. lucru netrebnic, lepădătură. [Turc. MARDA, ce se cere peste preț].

mardá f. (turc. marda, ceĭa ce se cere peste valoarea unuĭ lucru; ngr. mardás, fraudă). Fam. Lucru prost, lepădătură. V. furda.

marda s. v. DEȘEU. REST. SOLD.