marcota definitie

2 intrări

17 definiții pentru marcota

MARCOTÁ, marcotez, vb. I. Tranz. A înmulți o plantă prin marcotaj. – Din fr. marcotter.
MARCÓTĂ, marcote, s. f. Lăstar al unei plante, nedesprins de ea, înfipt cu capătul liber în pământ pentru a prinde rădăcină și care, tăiat și răsădit după ce a făcut rădăcină, dă o plantă nouă. – Din fr. marcotte.
MARCOTÁ, marcotez, vb. I. Tranz. A înmulți o plantă prin marcotaj. – Din fr. marcotter.
MARCÓTĂ, marcote, s. f. Lăstar al unei plante, nedesprins de ea, înfipt cu capătul liber în pământ pentru a prinde rădăcină și care, tăiat și răsădit după ce a făcut rădăcină, dă o plantă nouă. – Din fr. marcotte.
MARCÓTĂ, marcate, s. f. Ramură folosită în marcotaj.
marcotá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcoteáză
marcótă s. f., g.-d. art. marcótei; pl. marcóte
marcotá vb., ind. prez. 1 sg. marcotéz, 3 sg. și pl. marcoteáză
marcótă s. f., pl. marcóte
MARCÓTĂ s. (BOT.) (rar) marcotaș. (~ de viță de vie.)
MARCOTÁ vb. I. tr. A culca și a acoperi cu pământ tulpinile plantelor pentru a le face să prindă rădăcină. [< fr. marcotter].
MARCÓTĂ s.f. Lăstar nedesprins de planta-mamă, care se înfige cu capătul liber în pământ pentru a prinde rădăcină și care, tăiat și răsădit, poate da o nouă plantă. ♦ Plantă obținută prin marcotaj. [< fr. marcotte].
MARCOTÁ vb. tr. a culca și a acoperi cu pământ tulpinile plantelor pentru a le face să prindă rădăcini; a face operația de marcotaj. (< fr. marcotter)
MARCÓTĂ s. f. lăstar nedesprins de planta-mamă, care se înfige cu capătul liber în pământ pentru a prinde rădăcină și care, tăiat și răsădit, poate da o nouă plantă. ◊ plantă obținută prin marcotaj. (< fr. marcotte)
MARCÓTĂ ~e f. Ramură a unei plante, care se îngroapă în pământ, și care, după ce a prins rădăcini, se separă de planta-mamă, formând o nouă plantă. /<fr. marcotte
MARCO s. (BOT.) (rar) marcotaș. (~ de viță-de-vie.)
Marcot/ă, -eț v. Marcu 16.

marcota dex

Intrare: marcotă
marcotă substantiv feminin
Intrare: marcota
marcota verb grupa I conjugarea a II-a