MĂR1, meri,
s. m. 1. Pom din familia rozaceelor, cu frunze mari, ovale, păroase, cu flori albe-trandafirii și fructe globuloase, comestibile, bogate în vitamine (Malus domestica). ◊ Măr pădureț = arbore din familia rozaceelor, cu ramuri spinoase și fructe mici, astringente (Malus sylvestris). ◊
Expr. De florile mărului = fără rost, degeaba; fără un scop anumit.
2. Compus: mărul-lupului = plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori galbene și fructe tari în formă de pară; remf (Aristolochia clematitis); măr-gutui = gutui. –
Lat. melus. MĂR2, mere,
s. n. 1. Fruct al mărului1, de formă rotundă-turtită și de diferite culori. ◊
Expr. (Adverbial) A bate (sau a face, a lăsa) măr (pe cineva) = a bate foarte tare (pe cineva). ◊ Compus: (
reg.) măr-gutuie = gutuie. ♦ Mărul discordiei = cauza neînțelegerii sau dușmăniei dintre mai multe persoane.
2. (În sintagma) Mărul lui Adam = proeminență a zgârciului tiroidian, vizibilă la bărbați în partea anterioară a gâtului; nodul gâtului. –
Lat. melum. MÂR interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită mârâitul câinelui. – Onomatopee.
MĂR1, meri,
s. m. 1. Pom din familia rozaceelor, cu frunze mari, ovale, păroase, cu flori albe-trandafirii și fructe globuloase, comestibile, bogate în vitamine (Malus domestica). ◊ Măr pădureț = arbore din familia rozaceelor, cu ramuri spinoase și fructe mici, astringente (Malus sylvestris). ◊
Expr. De florile mărului = fără rost, degeaba; fără un scop anumit.
2. Compus: mărul-lupului = plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori galbene și fructe tari în formă de pară; remf (Aristolochia clematitis); măr-gutui = gutui. –
Lat. melus. MĂR2, mere,
s. n. 1. Fruct al mărului1, de formă rotundă-turtită și de diferite culori. ◊
Expr. (Adverbial) A bate (sau a face, a lăsa) măr (pe cineva) = a bate foarte tare (pe cineva). ◊ Compus: (
reg.) măr-gutuie = gutuie. ♦ Mărul discordiei = cauza neînțelegerii sau dușmăniei dintre mai multe persoane.
2. (În sintagma) Mărul lui Adam = proeminență a zgârciului tiroidian, vizibilă la bărbați în partea anterioară a gâtului; nodul gâtului. –
Lat. melum. MÂR interj. Cuvânt care imită mârâitul câinelui. – Onomatopee.
MĂR1, meri,
s. m. Pom din familia rozaceelor, cu frunze ovale, păroase și cu flori albe-trandafirii, care se cultivă pentru fructele sale comestibile; crește și în stare sălbatică prin păduri (Pirus malus). Mărul m-a primit întinzîndu-mi spre îmbrățișare crengi fără frunziș. C. PETRESCU, S. 14. Se pierde în grădină printre merii înfloriți. BASSARABESCU, V. 26. Frunză verde-a mărului, Nu crede feciorului. JÁRNIK-BÎRSEANU, D. 276. ◊
Loc. adv. De florile mărului = degeaba, fără rost, fără scop. Nu se poate să mi se fi zis de florile mărului să păstrez aceste oscioare. ISPIRESCU, E. 59.
MĂR2, mere,
s. n. 1. Fructul mărului1. Și de-a soarelui căldură Voi fi roșie ca mărul. EMINESCU, O. I 55. Fetele tinere ivesc fețele rumene ca mărul prin obloanele deschise. ID. N. 51. Cu mîndra de-acum un an Dintr-un măr mă săturam. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 155. Merele putrede strică și pe cele bune (= exemplele rele exercită o influență dăunătoare). Mărul nu cade departe de pom (= copilul seamănă cu părinții săi). ◊ Mărul discordiei
v. discordie. ◊
Expr. A bate (sau
a lăsa)
măr (pe cineva) = a bate rău (pe cineva). Fira a fost luată de mama ei și bătută acasă măr. PAS, Z. 1125. Lipsești de.-a- ice, Că-ți sar în păr Și te bat măr. ALECSANDRI, T. I 111. Ia-l cu mîinile de păr să-l pisez, să ți-l las măr. PANN, P. V. I 113. ◊ Specii:
măr crețesc v. crețesc; măr domnesc v. domnesc; măr dulce v. dulce; măr pădureț v. pădureț. ◊ Compus: (regional)
măr-gutui = gutui. Vino, mîndră-n deal la vii, Să mîncăm mere-gutui. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 162.
2. (
Anat.; în
expr.) Mărul lui Adam = partea proeminentă a zgîrciului tiroidian; nodul gîtului.
MÎR interj. (în
expr.)
Cîr-mîr (sau
că-i mîr, că-i cîr)
v. cîr.
măr1 (pom)
s. m.,
pl. meri
măr2 (fruct)
s. n.,
pl. mére
măr-gutúi s. m.,
pl. meri-gutúi
măr-gutúie (
reg.)
s. n.,
pl. mére-gutúi
!mắrul-lúpului (plantă)
s. m. art. !mólia-mérelor (fluture) (-li-a-)
s. f. art.,
g.-d. art. móliei-mérelor (-li-ei-)
măr (pom) s. m., pl. meri măr (fruct) s. n., pl. mére măr-gutúi (pom) s. m., pl. meri-gutúi măr-gutúie (fruct) s. f., pl. mere-gutúi mărul-lúpului (bot.) s. m. mólia-mérelor s. f. (sil. -li-a) MĂRUL-CÚCULUI s. v. iarbă-de-lingoare. MĂRUL-LÚPULUI s. v. curcubețea, curcubețică, dalac, omag, remf. MĂRUL-PÓRCULUI s. v. ciumăfaie, laur. MÂR interj. hâr! (Câinii fac: mâr!) măr (meri), s. m. – Arbore fructifer (Pirus malus). –
Megl.,
mr.,
istr. mer.
Lat. melus, în loc de malus,
cf. gr. μῆλον (Densusianu, Hlr., 71; Pușcariu 1023; Candrea-Dens., 1048; REW 5272; Meyer-Lübke, Ital.
Gr., 27; Rosetti, I, 57),
cf. alb. moljë (Philippide, II, 647),
it. melo. –
Der. măr,
s. n.; mere,
s. f. pl. (Banat, fructe); merișor (
var. merișoară),
s. m. (arbust; Pirus baccata; afin, Vaccinum vitas idaea); merar,
s. m. (vînzător de mere); meret,
s. n. (livadă de meri); meriș,
s. n. (livadă cu meri); meriu,
adj. (verde ca mărul).
mîr interj. – Reproduce lătratul cîinelui. Creație expresivă. –
Der. mîrîi,
vb. (a lătra),
cf. gr. σμαραγείν; mîrîială,
s. f. (lătrat); mîrîit,
s. n. (lătrat); mîrîit,
s. n. (lătrat); mîrîitor,
adj. (care latră); mîrîitură,
s. f. (lătrat).
MĂR1 meri m. Pom fructifer din familia rozaceelor, cu flori albe-trandafirii și fructe comestibile. * ~ pădureț măr sălbatic cu fructe mici și foarte acre. De florile ~ului fără nici un rost; în zadar. A trăi ca în flori de ~ a fi fericit. /<lat. melus MĂR2 mére n. Fruct al mărului. Mere văratice. Mere tomnatice. ◊ A bate ~ (pe cineva) a bate foarte tare (pe cineva). ~ul lui Adam nodul gâtului. ~ul discordiei cauza neînțelegerii. Din afară ~ frumos și-năuntru găunos se spune pentru a atrage atenția asupra faptului, că aparențele pot fi înșelătoare. /<lat. melum MÂR interj. (se folosește pentru a reda mârâitul câinelui). ◊ (A nu face) nici câr, nici ~ a nu spune nimic; a fi indiferent la toate. /Onomat. măr m. (pl.
meri), pom ale cărui roade sunt bune de mâncate (Pirus malus);
de florile mărului, în zadar, fără folos. ║ n. (pl.
mere), poamă rotundă și plină, de sâmburi a mărului: merele crețești și domnești sunt foarte gustoase;
mărul lupului, aconit. [Lat. vulg. MELUM = clasic malum]. ║ adv. ca un măr: a fost bătut măr.
1) măr m., pl.
merĭ (lat. pop. melus, cl. mâlus; it. melo). Pomu care produce mere (pirus malus saŭ malus communis). De florile măruluĭ saŭ cuculuĭ, în zadar, fără folos: a munci de florile măruluĭ.
2) măr n., pl. mere (din mer, cum zic pînă azĭ Mrom., d. lat. pop. mêlum, cl. málum, vgr. mélon, dor. málon; it. mela). Fructu măruluĭ de formă sferică turtită: mere pădurețe, crețeștĭ, domneștĭ. Măru luĭ Adam, proeminența care se află la gîtu omuluĭ supt gușă și care e formată de cartilaginea tiroidă. Măru lupuluĭ, 1. răsfug, dalac, 2. curcubețică. Adv. A bate pe cineva măr, a-l pĭersica, a-l bate răŭ (cu vînătăĭ, ca pe coaja măruluĭ lovit). A fi sătul ca de mere acre, a fi foarte plictisit de ceva.- Și
mară, pl. mere (Ban.).
mîr, interj. care arată vocea cîneluĭ în ainte de a lătra (V.
hîr). A nu zice nicĭ cîr, nicĭ mîr (ca bg. ni vyk, ni gyk), a nu crîcni, a nu obĭecta nimic. V.
mîc și
mor 2. mărul-cucului s. v. IARBĂ-DE-LINGOARE. mărul-lupului s. v. CURCUBEȚEA. CURCUBEȚICĂ. DALAC. OMAG. REMF. MÎR interj. hîr! (Cîinii fac: ~!) măr, meri, s.m. – (bot.) Arbore fructifer (Malus pumila). Maramureșul „dispune de o varietate aleasă și o cantitate enormă de fructe, atunci când e an fructifer. Înainte de război (1918), numeroase piețe din orașele Europei centrale, ca și cele din Viena, erau alimentate cu fructele Maramureșului, și anume cu mere și pere” (Papahagi, 1925: 98). Fructele se consumau crude, dar și uscate. Coaja și frunzele de măr se foloseau la prepararea vopselelor (galben, roșu și negru). Utilizat și în magia erotică: „Mâncând un măr, dacă găsești în el nouă sâmburi, îi pui sub perină și vezi cu cine te căsătorești” (Calendar, 1980: 36). ♦ (med. pop.) Tonic muscular, diuretic, depurativ, răcoritor, gastric, laxativ etc. (Dumitru, 1992: 159). – Lat. pop. melus, în loc de malus (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, Rosetti, cf. DER; DEX, MDA). AB OVO USQUE AD MALA (lat.) de la ouă (până) la mere – De la început până la sfârșit. Romanii începeau prânzul cu ouă și îl terminau cu mere. MAR DER PLATA, oraș în partea de E a Argentinei, la 360 km SSE de Buenos Aires, port la Oc. Atlantic, 519,7 mii loc. (1991). Aeroport. Ind. textilă, a încălțămintei, hârtiei, tutunului și alim. (conserve de pește). Piață agricolă. Pescuit. Celebră stațiune balneoclimaterică. Festival internațional al filmului. POIANA MĂRULUI 1. Munții Poiana Mărului, subunitate a m-ților Perșani situată la S de pasul Vlădeni. Alcătuiți din șisturi cristaline și calcare, prezintă în general culmi netede (nivelate de suprafața de eroziune Poiana Mărului, la 900-1.000 m alt.) dominate la E de Măgura Codlei (1.292 m alt.). Versanții sunt împăduriți, iar culmile netede sunt utilizate agricol. 2. Com. în jud. Brașov, situată în m-ții Perșani, la V de Măgura Codlei, pe cursul superior al răului Șercaia; 3.504 loc. (2003). Satele alcătuitoare sunt localizate în mici depresiuni (ex. Șinca Nouă) sau în mici bazinete, ori risipite pe culmile netede, adesea la 900-1.000 m alt. (satele P.M. și Holbav). Preparate din carne. Biserică din lemn (1761), în satul Șinca Nouă și biserica Nașterea Sf. Ioan Botezătorul-Brâncoveanu (1700), în satul P.M. 3. V. Zăvoi. 4. Mănăstirea ~ V. Jitia. SERRA DO MAR [sérrə du mar], lanț muntos în SE Braziliei, extins pe 2600 km, alcătuit din granite, gnaisuri, cuarțite și calcare cristaline. Alt. max.: 2263 m. Versantul de E, abrupt, domină litoralul oceanic, iar cel V coboară domol spre interiorul țării. MĂR subst. 1. Cu suf. -a: Măra, Pătru (Î Div). 2. Măruța, Ilie (Î Div) sau < mare. 3. Merescu, Ilie, polc. (Gane). 4. Meriacri, L. mold. (A Gen I 61). 5. Merișan, Bărcan, stolnic, munt. (Gane); Meriș/escu, -ești, -oaza (Î Div). 6. Merișor, act. Derivatele se confundă cu cele formate din adj. mare și din subst. merișor; v. Mare 7-10, 14, 16. ARISTOLOCHIA L., MĂRUL LUPULUI, fam. Aristolochiaceae. Gen originar din zonele continentale și calde ale globului, cca 298 specii, erbacee sau arbuști cu tulpini volubile. Flori (perigonul, la bază umflat, este cilindric, rotund sau oblong, spre vîrf gîtuit, încovoiat sau îndoit, cu marginea lărgită, lobată sau ca o limbuță lățită, 6 stamine, rar 4-10 sau mai multe, filamentele și anterele lipite de stil, ovar cu 6, rar 4 loji) verzi, galbene sau pătate, singulare. Frunze alterne, nedentate, simple sau cu 3-5 lobi, reniforme, ovate, cordat-ovate, nervate. Fruct, capsulă cu multe semințe. MALUS Mill., MĂR, fam. Rosaceae. Gen originar din Europa, Asia și America, 30 specii, arbuști și arbori rezistenți la secetă și ger. Flori (5 petale mai lungi decît sepalele, 5 sepale, cca 15-20 stamine, antere galbene, 3-5 stile unite la bază, ovar cu cîte 2 semințe, 5 loji) în raceme umbelate, pedunculate. înfloresc, majoritatea, primăvara. Fruct cărnos (poamă). Frunze caduce, simple, alterne, serate sau lobate, însoțite de stipele. NICANDRA Adans., MĂRUL DE PERU, fam SoLanaceas. Gen cu o singură specie în Peru: Nicandra physalodes (L.) Gaerln. Anuală, erbacee, erectă, cca 0,90 m înăllime, bogat ramificată. Flori (5 sepale, 5 stamine, ovar cu 3-5 loji) mari, albastre, campanulate, solitare. Înflorește vara-toamna. Fructe în formă de mere mici. Frunze dentate, cerate. a bate măr expr. a bate foarte rău.
de florile cucului / mărului expr. 1. de plăcere.
2. fără motiv.
măr, mere
s. n. 1. sân mic de femeie și ferm.
2. (
mar.) vârful catargului.
mere, pere și bretele expr. (
glum.) sân de femeie de dimensiuni mici, medii și mari.
mere de șosea expr. (
glum.) balegă de cal.