mantilă definitie

12 definiții pentru mantilă

MANTÍLĂ, mantile, s. f. 1. (Înv.) Mantelă (1). 2. Șal de dantelă (neagră), purtat mai ales de femeile spaniole. – Din fr. mantille, sp. mantilla.
MANTÍLĂ, mantile, s. f. 1. (Înv.) Mantelă (1). 2. Șal de dantelă (neagră), purtat mai ales de femeile spaniole. – Din fr. mantille, sp. mantilla.
MANTÍLĂ, mantile, s. f. 1. Pelerină scurtă, pînă la genunchi, pe care o purtau altădată femeile. Mantila ei din cuier, cînd intru în antret, mă înfioară. IBRĂILEANU, A. 167. 2. Broboadă, șal de dantelă. înaltă, scheletică și solemnă, înfășurată în mantilă neagră de dantelă, C. PETRESCU, O. P. I 66.
mantílă (înv.) s. f., g.-d. art. mantílei; pl. mantíle
mantílă s. f., g.-d. art. mantílei; pl. mantíle
MANTÍLĂ s. v. mantelă.
MANTÍLĂ s.f. Un fel de manteluță mai lungă, purtată de femei. ♦ Eșarfă lungă de mătase sau de dantelă de origine spaniolă, purtată de femei. [< fr. mantille].
MANTÍLĂ s. f. 1. pelerină scurtă purtată în trecut de femei; mantelă. 2. eșarfă lungă de mătase sau de dantelă, de origine spaniolă, purtată de femei. (< fr. mantille, sp. mantilla)
MANTÍLĂ ~e f. 1) înv. Mantie scurtă (mai sus de genunchi), purtată în trecut de femei. 2) Șal de dantelă, purtat de femeile spaniole. /<fr. mantille, sp. mantilla
mantilă f. măntăluță elegantă de damă.
mantél n., pl. e, mantélă și mantílă f., pl. e (it. mantello, fr. mantille [d. sp. mantilla], din aceĭașĭ răd. cu manta). Măntăluță de damă.
manti s. v. MANTELĂ.

mantilă dex

Intrare: mantilă
mantilă substantiv feminin